Economic

Turul Vrancei: Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţi

Ziarul de Vrancea
19 apr 2013 1051 vizualizări
20 de deţinuţi din Penitenciarul Focşani vor participa astăzi la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea în sala Balada din Focşani, în încercarea de a-şi găsi un job după liberare

Persoanele private de libertate sunt clasificate în regim semideschis, au absolvit cursuri de calificare în penitenciar şi au mai puţin de un an de executat până la discutarea în comisia de liberare condiţionată, potrivit organizatorilor. Cei de la Penitenciar spun că deţinuţii vor lua contact cu angajatorii, pentru identificarea unor posibilităţi de angajare după liberare. Penitenciarul este din 2011 partener într-un proiect cu fonduri europene în încercarea de a facilita incluziunea profesională şi socială a persoanelor private de libertate. (A. I.)

Panciu s-a împrumutat pentru a plăti un alt credit

Primăria Panciu a contractat un credit în valoare de 1,3 milioane lei, fără TVA, pentru a acoperi un alt împrumut. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, creditul a fost contractat de la banca Unicredit Ţiriac Bank pentru a se achita un împrumut mai vechi al autorităţilor locale, care era scadent în 3 septembrie 2011. Condiţia pusă de Primăria Panciu a fost ca acest credit să fie acordat pentru o perioadă mai lungă de cinci ani. (M. B.)

Premium Porc va planta copaci la Goleşti

Compania Premium Porc Group şi-a propus să devină un membru activ în judeţul nostru prin implicarea în viaţa comunităţii şi prin contribuţia la dezvoltarea acesteia. În acest sens, pe 22 aprilie de Ziua Pămantului, Premium Porc Group va organiza o acţiune de igienizare a albiei raului Milcov în zona Plajei Goleşti, urmată de o acţiune de plantare de copaci. Acţiunile celor de la Premium Porc sunt organizate în parteneriat cu Primăria Goleşti şi Şcoala Generală Goleşti. Acţiunea va avea loc luni, 22 aprilie de la ora 13.00. (S. T.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.