Economic

Cum va arăta BUGETUL 2013

Ziarul de Vrancea
14 dec 2012 959 vizualizări
Se taie de la investiţii// Cât poate cheltui statul în 2013// Ilie Şerbănescu: "Cred că este foarte riscant să te apuci să măreşti pensii pentru că depinde de salarii"// Ionuţ Dumitru: "Dacă se reduce o taxă trebuie compensată cu o altă taxă"

 

Guvernul Ponta a anunţat săptămâna aceasta primele cifre legate de bugetul pentru anul 2013, care va fi fundamentat, cel mai probabil, pe o creştere economică de 1,8%, cifră pe care reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) au prezentat-o mediului de afaceri. Ceea ce nu va fi însă clar este cum vor fi împărţiţi, efectiv, banii între ministere. Până în momentul de faţă se ştie doar că va fi vorba despre 22 de portofolii.

Pe agenda şedinţei de guvern de miercuri s-a aflat şi o notă oficială a MFP în care se propune tăierea unor cheltuieli de la investiţii pentru a se putea asigura reîntregirea integrală a salariilor bugetarilor. Totodată, Ministerul Finanţelor a anunţat că majorarea pensiilor cu 4% reprezintă "o prioritate" pentru guvernul Ponta. Măsura s-ar traduce prin cheltuieli suplimentare la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii) de circa 1,9 miliarde de lei, echivalentul a 0,42 miliarde de euro la un curs mediu de 4,5 lei/euro estimat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) pentru anul viitor, potrivit calculelor gândul.

Guvernul mizează pe o creştere de 1,8% din PIB, bancherii spun că va fi cel mult 1,2% din PIB

Economiştii avertizează că majorarea unor cheltuieli într-o conjunctură economică fragilă trebuie făcută cu atenţie, indicatorul principal ce trebuie vizat de noii guvernanţi fiind deficitul bugetar de 1,7% din PIB, conform metodologiei "cash" (care nu ia în considerare decât veniturile şi cheltuielile efective) asumat în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi cu Banca Mondială (BM). Totodată, "împărţirea" banilor de la buget trebuie să fie făcută ţinându-se cont de veniturile pe care statul le va încasa în următoarele şase luni, dar şi de cheltuielile suplimentare preconizate pentru anul viitor, respectiv restituirea unor tranşe ale împrumutului de la FMI şi finanţarea datoriei publice.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut cu cei de la Comisia de dialog social din Ministerul Finanţelor Publice pentru 2013 ministerul ia deocamdată în calcul şi va încerca să construiască bugetul pe o creştere economică de 1,8% din PIB. Prognozele băncilor şi ale altor instituţii financiare variază între 0,8 şi 1,2% din PIB", a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Finanţele ţintesc un deficit bugetar de 2,9% conform metodologiei ESA 95 (cea agreată de către Comisia Europeană, care ia în considerare şi angajamentele de cheltuieli ale guvernului, motiv pentru care este mai mare decât cel calculat după metodologia "cash") şi reducerea deficitului structural cu 0,5% din PIB, ne-a precizat Pârvan. De asemenea, se ia în calcul o creştere a exporturilor cu 3,8% şi a importurilor cu 5,1%, a adăugat el.

Cât poate cheltui statul în 2013

Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat nu au voie să depăşească anul viitor pragul maxim de 209,4 miliarde de lei, iar sumele alocate pentru plata salariilor bugetarilor trebuie să fie de cel mult 45,8 miliarde de lei, conform Strategiei fiscal-bugetare 2013-2015, asumată de guvernul Ponta în această vară.

În ceea ce priveşte bugetul pensiilor de stat, cheltuielile trebuie să se încadreze în plafonul de 50,4 miliarde de lei. Pentru şomaj, viitorul executiv poate să aloce cheltuieli în valoare de cel mult 1,9 miliarde de lei, iar la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), suma trebuie să fie sub 18,8 miliarde de lei.

"Prioritatea este deficitul. Sunt anumite măsuri ce pot fi luate, reducerea TVA la alimente, de exemplu, însă aceasta trebuie compensată în altă parte. Legea responsabilităţii fiscale obligă guvernul să facă ajustări. Dacă se reduce o taxă trebuie compensată cu o altă taxă", a declarat pentru gândul, Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank.

În opinia sa, România are un spaţiu foarte mic de manevră pentru o eventuală relaxare fiscală, respectiv scăderi de taxe şi de impozite care depind de veniturile de la buget. "Baza de impozitare trebuie să crească pentru ca veniturile bugetare să nu fie afectate", a mai precizat Dumitru, ceea ce înseamnă că trebuie continuată lupta împotriva evaziunii fiscale.

Cum arată primele cifre oficiale privind structura bugetului pentru 2013

Executivul ar putea tăia 1,2 miliarde de lei (0,2 mld. euro) de la bugetul total de investiţii alocat pentru 2013 pentru a putea asigura reîntregirea totală a salariilor bugetarilor, dar şi pentru a putea plăti dobânzile aferente datoriei publice în creştere şi pentru a putea finanţa deficitul sistemului de pensii de stat şi de la bugetul asigurărilor de sănătate.

Practic, potrivit notei prezentate de MFP, suma alocată plăţii salariilor personalului din sectorul bugetar va creşte cu 1,8 miliarde de lei (circa 0,4 mld. euro), cheltuielile pentru cofinanţarea fondurilor europene vor fi majorate cu 2,7 miliarde de lei (circa 0,6 mld. euro), transferurile pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor creşte cu 3,2 miliarde de lei (0,7 mld. euro), iar dobânzile datoriei publice cu 0,4 miliarde de lei (90 mil. euro).

  Pentru a se asigura aceste creşteri de cheltuieli, guvernul ia în calcul reducerea subvenţiilor cu 0,4 miliarde de lei (90 mil. euro), diminuarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 0,7 miliarde de lei (157 mil. euro), reducerea cheltuielilor aferente programelor cu finanţare rambursabilă cu 1,9 miliarde de lei (0,4 mld. euro), precum şi reducerea cheltuielilor de capital cu 1,2 miliarde de lei (0,2 mld. euro).

România va avea de plătit în 2013 circa 30 de miliarde de euro pentru serviciul datoriei publice

"Alte resurse în afară de banii de la investiţii nu prea există", este de părere analistul economic Ilie Şerbănescu.

"Pe capul bugetului apasă toate raportările din anii de ajustare, de pildă salariile tăiate şi recuperate în instanţă. Toate plăţile se vor face, potrivit hotărârilor judecătoreşti, începând cu 2013. Va fi un efort imens de a plăti împrumutul de la FMI. Se pare că serviciul total al datoriei publice va fi în 2013 de 30 de miliarde de euro, dintre care 13 miliarde sunt plăţi nete. E vorba despre rate ajunse la scadenţă şi pentru care nu există bani şi pentru care se vor împrumuta alţi bani în sistemul de rostogolide", a declarat Şerbănescu pentru gândul. "Rostogolirea" reprezintă plata unor împrumuturi ajunse la scadenţă prin contractarea unor noi credite.

În ceea ce priveşte majorarea pensiilor, în absenţa unor creşteri salariale similare, măsura ar putea duce la adâncirea deficitului de la bugetul asigurărilor sociale de stat, dependente de contribuţiile salariaţilor, susţine Şerbănescu.

"Cred că este foarte riscant să te apuci să măreşti pensii. Salariile vor rămâne la nivelul din ianuarie 2013, deci vor fi reîntregite şi apoi nu se va mai da nimic, iar sursa pentru pensii sunt salariile. Ar fi similar cu ce s-a întâmplat în 2010 când s-a refuzat tăierea pensiilor, dar s-a acceptat tăierea salariilor care sunt cele care le finanţează ceea ce a dus la creşterea deficitului dezastruos din sistemul de pensii de stat", a explicat el.

În opinia analistului Laurian Lungu, managing partner Macroanalitica, bugetul pentru anul viitor depinde, în principal, de evoluţia încasărilor la buget din ultimul trimestru al acestui an şi din primul trimestru din 2013.

"Vor exista şi presiuni din piaţă către politicieni pe tema promisiunilor, vor fi negocieri. Conjunctura economică este dificilă şi în opinia mea contează care va fi performanţa veniturilor din acest trimestru şi din trimestrul viitor, va fi un punct de cotitură", a declarat Lungu pentru gândul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.