Lidl Focşani face angajări
Retailerul german, care are un magazin deschis în Focşani în toamna anului trecut, anunţă că scoate la concurs 18 posturi vacante la nivel naţional. Printre acestea, se numără cele de casier, şef adjunct magazin, şef de magazin, şef de vanzări sau tehnician depozit. Şi cei care vorbesc limba germană sunt ofertaţi de cei care deţin reţeaua Lidl. Reprezentanţii supermarketului caută casieri cu experienţă în domeniu, “flexibili şi orientaţi către clienţi” la Focşani, Galaţi, Timişoara, Huşi şi Roman. De asemenea, Lidl mai scoate ca concurs şi un post de şef adjunct magazin la Focşani, Timişoara şi Mangalia. “Candidatul ideal pentru această poziţie are pregătire profesională încheiată în domeniul comercial, are experienţă în domeniu, e rezistent la stres, amabil şi foarte organizat”, mai spun angajatorii. Lidl are joburi şi pentru cei care vor să devină şefi de vanzări pentru zona Sud-Vest sau Moldova. Candidaţii ideali trebuie să cunoască limba engleză, iar un avantaj îl constituie cunoaşterea limbii germane şi experienţa în vanzări. Lidl recrutează pe poziţia de şef de vânzări şi pentru zona Moldova. La Ploieşti, Lidl caută în această perioadă candidatul ideal pentru poziţia de tehnician depozit. Lidl angajează la depozitul din Chiajna un operator de date şi recrutează un asistent gestionare de stocuri. Detalii despre fişa postului se găsesc pe site-ul lidl.ro. Retailerul LIDL este deţinut de grupul LIDL & Schwarz, care operează la nivel local şi hipermarketurile cu discount Kaufland. Cele două divizii au intrat în România pentru prima dată în anul 2003, însă germanii au mizat în primii ani doar pe extinderea Kaufland. (Iulia CREŢU)