Economic

Moody’s se aşteaptă ca Grecia să înceteze plăţile

Ziarul de Vrancea
4 mar 2012 857 vizualizări
Moody’s a retrogradat ratingul Greciei la nivelul C, cel mai redus dintre calificativele acordate de agenţie, corespunzător încetării de plăţi sau unei probabilităţi reduse ca investitorii să îşi recupereze plasamentele, ca urmare a programului de restructurare a datoriilor către creditorii privaţi.

Agenţia nu a atribuit o perspectivă calificativului Greciei, din cauza probabilităţii mari ca guvernul grec să intre în default (încetare de plăţi) şi a faptului că ratingul este cel mai redus pe scara sa de evaluare, transmite Bloomberg. Moody's anticipează că investitorii care vor participa la schimbul de obligaţiuni menit să reducă datoriile Greciei către creditorii privaţi cu 107 miliarde de euro vor primi sub 70% din valoarea nominală a deţinerilor. "Planul reprezintă o operaţiune de avarie, de fapt un default", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Schimbul de obligaţiuni are rolul să reducă datoriile de circa 200 de miliarde de euro ale Greciei către creditorii privaţi cu 107 miliarde de euro, astfel încît ponderea datoriei publice în PIB să scadă de la 160% la sfîrşitul anului trecut la 120,5% din PIB pînă în 2020. Operaţiunea este o condiţie a programului de salvare cu UE şi FMI, de 130 de miliarde de euro.  Standard&Poor's a redus deja ratingul Greciei la nivelul D, de "default selectiv", iar Fitch la nivelul C, de "default inevitabil", după anunţarea planului privind schimbul de obligaţiuni. Moody's consideră că orice îmbunătăţire a ratingului Greciei după reevaluarea datoriilor va fi de mică amploare.

Criza din zona euro s-a înmuiat

Criza datoriilor din zona euro s-a atenuat în ultimele săptămîni, dar sunt necesare măsuri în continuare pentru a convinge pieţele că mecanismul european de combatere a acesteia este eficient, a declarat Athanasios Orphanides, membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE). "Am asistat la o îmbunătăţire substanţială în ceea ce priveşte riscurile, comparativ cu luna noiembrie, în ţări precum Franţa, Belgia, Italia şi Spania", a afirmat Orphanides la o conferinţă în Cipru. El a adăugat însă că problema nu a fost încă rezolvată, întrucît riscurile sunt mult mai mari faţă de acum doi ani.  Oficialul BCE consideră că un moment definitoriu a fost atunci cînd liderii europeni au abandonat conceptul de implicare a sectorului privat (private sector involvment-PSI) ca mijloc de compatere a crizelor datoriilor, acesta fiind acceptat doar în cazul Greciei. Orphanides, guvernator al băncii centrale a Ciprului, a susţinut în repetate rînduri că participarea creditorilor privaţi la susţinerea Greciei prin reevaluarea în scădere a obligaţiunilor a contribuit la efectul de contagiune în zona euro. "Prin abandonarea conceptului PSI în decembrie am îmbunătăţit cadrul general", a spus oficialul BCE.

Nokia, riscantă pentru investitori

Standard&Poor’s a retrogradat ratingul Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, la "BBB-", cea mai redusă treaptă din categoria recomandată pentru investiţii, cu perspectivă negativă, anticipînd scăderea marjei operaţionale în acest an, transmite Bloomberg. Nokia dispune de rating "BBB-" din partea Fitch, iar în cazul Moody’s de "Baa2", calificativ aflat pe penultimul loc în categoria recomandată investiţiilor.  "Perspectiva negativă reflectă posibilitatea retrogradării ratingului în următorii doi ani, dacă marjele Nokia vor rămîne la un nivel scăzut, sau dacă lichidităţile grupului vor scădea sub 2 miliarde de euro", a declarat într-un raport analistul S&P Thierry Guermann.  S&P a retrogradat calificativul Nokia pentru a patra oară în decurs de un an. Nokia încearcă să îşi relanseze activităţile, iar în această săptămînă a prezentat un smartphone cu sistem de operare Windows Phone, cu care vrea să concureze telefoanele dotate cu sistem Android. Standard & Poor’s este însă îngrijorată că vînzările de telefoane cu sistem Windows Phone ar putea să nu crească suficient de rapid pentru a compensa declinul livrărilor de aparate cu soft Symbian, care a fost scos din producţie

Euro s-a depreciat cu 1% faţă de dolar

Euro s-a depreciat cu circa 1% faţă de dolar, atingînd un minim al şedinţei de 1,3189 dolari pe unitate, din cauza temerilor investitorilor legate de criza datoriilor din zona euro, chiar dacă Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat masiv băncile în această săptămînă. Fondurile de 530 de miliarde de euro puse la dispoziţia băncilor vor reduce tensiunile din piaţă şi vor susţine piaţa obligaţiunilor suverane din uniunea monetară, dar este probabil ca investitorii să fie reticenţi să cumpere euro din cauza incertitudinilor privind datoriile statelor şi creşterea economică.  Euro este tranzacţionat în scădere cu 0,9%, la 1,3194 dolari pe unitate, după un minim al şedinţei de 1,3189 dolari pe unitate. În ultimele trei şedinţe, euro s-a depreciat cu aproape 3 cenţi americani şi a înregistrat cea mai slabă evoluţie săptămînală faţă de dolar după perioada încheiată pe 8 ianuarie, cu un declin de 1,9%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.