Economic

Coloana economica

Ziarul de Vrancea
15 dec 2011 1732 vizualizări
Jumătate dintre romani nu-şi permit să economisească

Responsabilitatea bugetului familiei în Romania îi revine în mare parte femeii (55%)

Aproape jumătate dintre romani declară că nu reuşesc să economisească bani pentru că nu cîştigă suficient, dar nici nu cunosc produsele financiare, reiese dintr-un studiu independent pe tema educaţiei financiare, realizat în noiembrie de Novel Research pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional. În cazul celeilalte jumătăţi a populaţiei se disting diferenţe între comportamentele de economisire, dintr-o perspectivă demografică, în funcţie de gradul de urbanizare.  Locuitorii din mediul urban, cu excepţia Bucureştiului, declară că pun bani deoparte în mod constant, în timp ce bucureştenii economisesc mai rar, doar pentru lucruri importante şi investiţii. Pe de altă parte, romanii din mediul rural se înscriu preponderent în categoria celor care nu au suficienţi bani pentru economii. Studiul mai arată că romanii sînt grijulii cînd vine vorba de gestionarea propriilor finanţe, astfel că 70% ţin o evidenţă atentă a cheltuielilor şi a datoriilor, un sfert dintre aceştia avînd chiar o evidenţă scrisă. La polul opus, doar 6% nu ştiu cît cheltuiesc sau cu cît îşi depăşesc bugetul. Responsabilitatea bugetului familiei în Romania îi revine în mare parte femeii (55%), existînd o diferenţă semnificativă faţă de bărbaţii preocupaţi de administrarea banilor. Aproximativ o treime dintre romani declară că nu înţeleg deloc mecanismele financiare, iar 46% nu înţeleg produsele instituţiilor financiare. De exemplu, aproape jumătate dintre romani nu ştiu deloc ce reprezintă dobînda variabilă a unui credit sau o înţeleg greşit. Mai mult, atunci cînd achiziţionează produse şi servicii financiare, aproape 40% dintre romani nu consultă ofertele altor furnizori. "Romanii reacţionează în mare parte emoţional cînd vine vorba despre datorii. Atunci cînd se confruntă cu întîrzierea la plată a creditelor, o treime dintre ei aşteaptă ca instituţia financiară să le prezinte o soluţie şi doar 19% acţionează pentru a găsi informaţii şi soluţii pentru reluarea plăţilor", se arată în studiu. Cercetarea a relevat că diferenţa dintre percepţia romanilor asupra nivelului lor de cunoştinţe în domeniul financiar şi gradul real de educaţie financiară este semnificativă. Trei sferturi dintre romani se autoevaluează ca fiind buni sau foarte buni în gestionarea banilor şi, implicit, a finanţelor personale. Prin comparaţie, la nivel global doar 59% dintre respondenţi s-au autoevaluat similar. Cel mai bine în administrarea banilor "cred" că se descurcă femeile cu studii superioare şi cu venituri de peste 1.500 lei.



,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Patronii refuză să mai investească din cauza impredictibilităţii fiscale

Preşedintele lanţului hotelier Continental, Radu Enache, a declarat ieri într-o conferinţă că atîta timp cît n-o să se ştie pentru cel puţin trei ani care va fi nivelul fiscalităţii în Romania nu va mai investi nimic, deşi are pregătite mai multe proiecte. "Noi ne-am fript foarte tare cu dezvoltarea pe care o facem, bazîndu-ne pe anumite ipoteze, care între timp s-au schimbat dramatic. Cît n-o să ştim pentru cel puţin trei ani cum se guvernează Romania şi care va fi fiscalitatea, noi, Continental, nu mai investim nimic", a afirmat Enache. Cu 1.860 de came în 14 hoteluri, lanţul Continental va încheia acest an cu afaceri de peste 21 de milioane de euro, în stagnare comparativ cu anul trecut. "De ce aş face o investiție, atîta timp cît nu avem predictibilitate? Eu vreau să ştiu foarte clar în ce fel voi putea să îmi asum o responsabilitate. Nu ştiu pe ce să mă bazez atunci cînd o să fac bugetul anului viitor", a adăugat omul de afaceri. Pentru acest an, gradul de ocupare al întregului lanţ Continental a fost de 50,8%. Cel mai mare procentaj a fost înregistrat la hotelul Hello din Bucureşti (două stele), cu un grad de ocupare de peste 75%. Cea mai luxoasă unitate, Grand Hotel Continental (cinci stele), tot din Bucureşti, a fost ocupat în proporție de 65%. "Singura noastră satisfacție din acest an a fost Hello Hotel. Vroiam, iniţial, să construim acest tip de hoteluri în oraşe sub 180.000 de locuitori, dar acum ne gîndim să le facem în Bucureşti sau în oraşe mari, cu peste 300.000 de locuitori. Noi credem că Bucureştiul este o piaţă interesantă pentru hotelurile de două stele", a afirmat Enache. El a estimat activele Continental la aproximativ 120 de milioane de euro, dar spune că niciun hotel din grup nu este de vînzare.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Pragul de deţinere la SIF-uri a fost urcat la 5%

Deputaţii au aprobat ieri, în şedinţă de plen, cu 170 voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă", proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare. La şedinţă au fost prezenţi 247 de deputaţi, iar 11 s-au abţinut de la vot. Legea urmează să fie transmisă spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi va fi publicată în Monitorul Oficial. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Victor Neacşu a propus retrasmiterea proiectului iniţiativ către Comisia de buget, finanţe şi bănci pentru clarificări, însă propunerea sa a fost respinsă. "În numele grupului nostru, sisizat de asociaţii ale brokerilor şi de reprezentanţi ai SIF-urilor, solicităm retrasmiterea la Comisie cu termen de două săptămîni pentru clarificarea unor aspecte", a afirmat deputatul PSD. Propunerea a fost respinsă cu 96 de voturi contra şi 44 de voturi pentru. În ultimele trei săptămîni, proiectul a fost amînat de trei ori de la vot, deşi figura pe ordinea de zi, ceea ce a dus la variaţii ample ale cotaţiilor celor cinci societăţi, atît pe creştere, cît şi pe scădere. După publicarea legii în MO, în termen de 60 de zile SIF-urile trebuie să convoace AGA pentru modificarea actelor constitutive pentru actualizarea noului prag, iar dacă acestea nu se vor întruni după trecerea celor 60 de zile statutele se vor considera modificate de drept, cu noua limită de deţinere. Condiţiile sînt prezentate în raportul Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Investitorii de pe piaţa de capital aşteaptă deznodămîntul iniţiativei legislative pentru creşterea pragului de deţinere încă din vara anului 2009, cînd un grup de sena¬tori şi deputaţi a lan¬sat acest proiect de lege. Iniţial, proiectul viza eliminarea pragului de deţinere, însă în cadrul comisiilor de specialitate din Senat iniţiativa a fost modificat prin creşterea limitei de la 1% la 5% din acţiuni. Motivul a fost că un prag de 5% este necesar pentru a evita preluarea ostilă a SIF-urilor şi chiar desfiinţarea lor.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Aprobare pentru preluarea Flanco Retail de către Asesoft Web

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică realizată prin preluarea controlului unic asupra Flanco Retail de către Asesoft Web, a anunţat instituţia. "În urma analizei efectuate de Consiliul Concurenţei, s-a constatat că efectele operaţiunii de concentrare economică asupra mediului concurenţial nu sînt semnificative, iar operaţiunea nu a condus la crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate", se spune într-un comunicat al Consiliului Concurenţei. Flanco Retail este firma care operează business-ul Flanco International şi este prezentă pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor IT, comunicaţii, electronice şi electrocasnice pe teritoriul Romaniei. Grupul Asesoft, prin Asesoft Web şi Asesoft Distribution, este prezent pe piaţa comercializării cu ridicata a produselor IT, comunicaţii, electronice şi electrocasnice din Romania. De asemenea, prin Dante International şi Custom Net Solutions, grupul este activ pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor IT, comunicaţii, electronice şi electrocasnice din Romania. Asesoft Web este controlată în mod egal de Iulian Stanciu şi Ghiţă Sebastian. În septembrie 2010, Stanciu a anunţat într-o conferinţă că firma va prelua un pachet de acţiuni reprezentînd 60% din capitalul social al Flanco Retail, iar restul de 40% să revină celor trei bănci creditoare ale Flanco International, ING, Unicredit şi BRD. Ulterior, părţile au agreat o altă structură de acţionariat, în urma căreia Asesoft Web a preluat peste 99,9% din acţiuni, tranzacţie care s-a finalizat în luna iunie a acestui an. O dată cu transferul acţiunilor, băncile creditoare au primit 10 milioane de euro, sumă menţionată în planul de reorganizare a retailerului. Flanco Retail operează magazinele Flanco şi Flanco World, care numără 78 de unităţi. Flanco International este controlată integral de Flamingo International şi a intrat în procedură de insolvenţă în decembrie 2009, la fel ca şi asociatul unic. La finele anului 2009, ING Bank Romania a declanşat procedura de executare silită asupra Flamingo International, Flamingo Computers, Flanco International şi Flamingo Distribution Center. Decizia a venit în urma eşecului conducerii Flamingo de a respecta termenii înţelegerii încheiate în noiembrie 2009 privind restructurarea unei linii de credit de 17,5 milioane euro de la ING Bank.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Declinul economiei din zona euro s-a temperat

Declinul activităţii sectorului privat din zona euro s-a temperat uşor în decembrie, însă recesiunea pare inevitabilă din cauza problemelor grave de la "periferia" blocului monetar, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de institutul Markit În rîndul companiilor europene, transmite Reuters. Indicele activităţii sectorului privat din zona euro, calculat de Markit după un sondaj la care au participat cîteva mii de companii, a crescut în decembrie pentru cea de-a doua lună consecutiv, deşi analiştii anticipau o evoluţie negativă. Rezultatele sondajului sînt însă predominant pesimiste pentru cea de-a patra lună consecutiv, indicînd intrarea zonei euro în recesiune. Markit notează că îmbunătăţirea indicatorului în decembrie se datorează în principal Franţei şi Germaniei, în timp ce statele de la "periferia zonei euro" afectate direct de criza datoriilor de stat au probleme grave, rezultatele indicînd ferm o contracţie economică. "Este încurajator că indicele nu a mai scăzut. în continuare nu este sigur ce se va întîmpla de acum înainte. Zona euro suferă, în ultimele trei luni din 2011, cel mai prost trimestru din ultimii doi ani şi jumătate, iar datele PMI sugerează că economia regiunii s-a contractat în această perioadă cu 0,6%", a declarat economistul şef al Markit, Chris Williamson.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Guvernatorul Băncii Franţei critică dur agenţiile de rating

Agenţiile de rating au început să ia decizii bazate mai mult pe aspecte politice decît economice şi au devenit "iraţionale", iar rolul acestora în îndrumarea investitorilor s-ar putea să-şi fi pierdut justificarea, consideră guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, transmite Reuters. Noyer, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat pentru ziarul Le Telegramme de Brest că retrogradarea ratingului AAA al Franţei ar fi nejustificată, transmite Reuters. "În rîndul argumentelor prezentate de ei, există mai multe chestiuni politice decît economice", a arătat oficialul, punînd la îndoială utilitatea agenţiilor de rating. Ministrul francez de Externe Alain Juppe a declarat miercuri că deciziile luate de agenţiile de rating sînt "uneori subiective şi politice", notînd că pierderea ratingului AAA la oricare dintre cele trei mari agenţii ar fi regretabilă, dar nu dezastruoasă. Standard & Poor's va anunţa în următoarele zile dacă va retrograda vreun stat din zona euro, în urma rezultatelor summit-ului UE de joi şi vineri, unde liderii europeni au convenit să elaboreze un pact de guvernanţă fiscală şi coordonare a politicilor economice.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Şomajul dă semne de diminuare în SUA

Numărul cererilor de ajutoare de şomaj din Statele Unite a scăzut săptămîna trecută la cel ai redus nivel din ultimii trei ani şi jumătate, potrivit datelor guvernamentale publicate ieri, care indică accelerarea redresării pieţei muncii, transmite Reuters. Departamentul Muncii a anunţat că numărul acestor solicitări a scăzut cu 19.000, la 366.000, cel mai redus nivel atins după luna mai 2008. Analiştii anticipau că numărul cererilor va urca la 390.000. Pentru săptămîna precedentă, datele au fost revizuite în creştere de la 381.000 la 385.000. Declinul neaşteptat de săptămîna trecută aduce numărul cererilor pentru indemnizaţii de şomaj mai aproape de pragul de 350.000 care indică, potrivit analiştilor, o piaţă a muncii solidă. Evoluţia reprezintă o nouă dovadă a intensificării activităţilor economice, chiar dacă vînzările de retail au avut un avans modest în noiembrie. Situaţia din economia SUA diferă mult de cea din Europa, unde agravarea crizei datoriilor a împins deja unele ţări în recesiune. Rezerva Federală americană a confirmat marţi că are loc o îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa muncii, dar a notat faptul că şomajul se menţine la un nivel ridicat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.