Economic

Supermarketul Paco, premiat pentru „cel mai dinamic comerciant” din ţară

Mihaela Beșleagă
8 dec 2011 5837 vizualizări
Paco, care deţine şase magazine în Focşani şi Odobeşti, a obţinut premiul I la secţiunea „Cel mai dinamic comerciant din retailul modern”, în cadrul Premiilor „Piaţa 2011” u lanţul de magazine autohton a depăşit hipermarketuri multinaţionale, precum Carrefour, Kaufland, Lidl sau Mega Image

Supermarketurile autohtone Paco au o evoluţie ascendentă, dovadă fiind şi cel mai recent premiu obţinut în cadrul Premiilor „Piaţa 2011”, o competiţie naţională  a industriei bunurilor de larg consum, ajunsă la a VI-a ediţie. Paco a obţinut „Premiul pentru cel mai dinamic comerciant din retailul modern 2011”, depăşind la această categorie reţele de retail din toată ţara, precum Carrefour, Kaufland, Lidl, Cora, Mega Image, Auchan, Profi şi Selgros Cash&Carry. „Premiul pentru cel mai dinamic comerciant din retailul modern” se adresează companiilor care operează magazine de format modern şi care au înregistrat o creştere substanţială a cifrei de afaceri în anul financiar 2010 faţă de 2009. Paco a fost desemnat cîştigător de către revista „Piaţa” pe baza criteriului indicatorul de dinamism: rata procentuală de creştere a cifrei de afaceri în 2010 faţă de 2009, raportată la rata procentuală de creştere a numărului de magazine la 31 decembrie 2010 faţă de 31 decembrie 2009. Supermarketul Paco a înregistrat o creştere de 24,5% a cifrei de afaceri într-un singur an. Secretul acestui premiu este conservarea preţurilor mici, care atrag clienţii. „Pentru noi a fost o mare surpriză premiul, mai ales cînd am văzut cu cine ne luptăm. Însă atunci cînd am depus candidatura la această categorie, ne-am bazat pe creşterea înregistrată în ultimul an. Am căutat să revitalizăm continuu portofoliul de produse de la raft, să le păstrăm doar pe cele care ne aduc profit, în ciuda discuţiilor cu unii parteneri care au încercat să ne impună anumite articole.

Modul nostru de business se deosebeşte de al multora dintre retaileri. Ne-am păstrat preţurile competitive, renunţînd la adaosul comercial”, ne-a declarat Feliciu Paraschiv, administratorul Paco Supermarket. Premiile „Piaţa 2011”, care au avut loc la sfîrşitul lunii octombrie la hotelul JW Marriot din Bucureşti, reprezintă o competiţie rezervată producătorilor, distribuitorilor şi comercianţilor din retailul modern. Ca şi în ediţiile anterioare, trofeele au fost acordate pe baza voturilor partenerilor de afaceri. Paco deţine şase magazine în Focşani şi Odobeşti. Cel mai nou magazin a fost deschis în primăvara acestui an, în zona Doi Stejari, fiind o investiţie de 500.000 euro , prin care s-au creat şi 37 de noi locuri de muncă. Magazinul este prezent şi în mediul online, la adresa www.pacomarket.ro, dar şi pe facebook, la paco supermarket. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.