Economic

Vrancea adună mărunţişul investiţiilor POR în Regiunea de Sud-Est

Iulia Crețu
6 dec 2011 2480 vizualizări
Banii europeni nu sînt accesibili tuturor: o demonstrează lista investiţiilor derulate de Ministerul Dezvoltării, unde Vrancea e codaşă în regiunea de S-E u programe de investiţii majore se derulează în special la malul mării sau la Dunăre u alături de autorităţile locale şi judeţene din Vrancea, la bani europeni au atentat, printre alţii, şi senatoarea democrat-liberală Sorina Plăcintă ori medicul liberal Constantin Buză

Vrancea este codaşă în rîndul judeţelor din regiunea de Sud-Est a Romaniei în ceea ce priveşte dosarele pentru investiţii pe bani europeni prin Programul Operaţional Regional. Grosul banilor intră în investiţii în special la malul mării, în Constanţa, dar şi în judeţele traversate de Dunăre, aşa cum sînt Brăila şi Galaţi. Astfel, potrivit unei informări oficiale, “pînă la data de 20.11.2011, în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, au fost semnate 259 de contracte, cu o valoare totală de 346,02 milioane de euro, reprezentînd 65% din valoarea alocată regiunii pentru intervalul 2007-2013”. În Vrancea, se cheltuiesc bani europeni pentru PIDU Panciu, cu o valoare solicitată de 19,54 milioane lei, proiect deja contractat şi parafat în vară în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu. Figurează ca sume rămase de contractat cele solicitate pentru PIDU Focşani, 46,7 milioane lei, şi PIDU Adjud, 14,9 milioane lei. PIDU Focşani urmează a fi parafat în aceste zile la Primăria Focşani. De asemenea, „în judeţul Vrancea, REGIO Sud-Est finanţează două drumuri judeţene, DJ 204 E care asigură legătura dintre localităţile Mărăşeşti şi Panciu, precum şi DJ 205 R între localităţile Coteşti- Poiana Cristei”, după cum se arată în raportările MDRT, ambele în valoare totală de 44 milioane lei. Tot pe bani europeni „se finanţează restaurarea, reabilitarea şi consolidarea mausolelelor din Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja şi a muzeelor din incintă, precum şi introducerea celor patru mausolee şi cinci monumente istorice care se află pe traseul drumului de glorie al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial într-un circuit turistic de interes regional, naţional şi internaţional”, după cum mai spun cei de la Ministerul Dezvoltării.

Buză şi Plăcintă - proiecte pe bani europeni

Bani europeni vin şi pentru investiţii în domeniul medical şi cel al protecţiei sociale. La Spitalul Adjud se va moderniza ambulatoriul printr-o investiţie de aproape 5 milioane lei. La Focşani se continuă lucrările la azilul de bătrîni, în timp ce la Adjud se vrea extinderea Centrului CARTHA cu 2 milioane lei. La Fitioneşti este în implementare extinderea şi reabilitarea clădirii Centrului de asistenţă şi suport pentru persoane vîrstnice, de 3 milioane lei. Tot în implementare sînt proiectele de modernizare şi consolidare de la Centrul „Elena Doamna” Focşani şi Centrul Şcolar Măicăneşti. Investiţii se fac şi în educaţie, la Şcoala Generală Cîmpineanca, Liceul „Ioan Slavici” Panciu, Şcoala de Arte şi Meserii „Al. Vlahuţă” Gugeşti şi Şcoala „Ştefan cel Mare” Focşani. La puşculiţa europeană au apelat şi mai multe firme şi societăţi comerciale printre care Mobiprest Tex, Contrast SRL, Romintur, Nedcom Pub, fabrica de panouri solare fotovoltaice SC APD Property SRL, cabinetul AMM Med Star al radiologului Constantin Buză, în conducerea PNL,  firma senatorului PDL Sorina Plăcintă, Inmartextil, dar şi firma din Mărăşeşti, Mifalchim Group, pentru achiziţii utilaje pentru fabricarea de pesticide. Şi Foto-Răduc din Focşani caută modernizare pe bani comunitari, ca şi firma de publicitate Caspro, centrul medical Medeco SRL unde activează medicul pneumolog Iuliana Ţopană sau ginecologul Gabriel Saveliev, dar şi Salf SA, care produce conserve de fructe şi legume şi oferă servicii agricole. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.