Economic

În ce condiţii va vinde statul acţiuni la Transelectrica sau Transgaz

Ziarul de Vrancea
5 dec 2011 2177 vizualizări
Ministerul Economiei nu va vinde pachete minoritare de acţiuni din companii precum Transelectrica sau Transgaz decît dacă va obţine "cel mai bun preţ" pentru acestea, a declarat ieri ministrul de resort, Ion Ariton.

"Vom vinde pachetele minoritare doar dacă ne convine preţul. Nu se va vinde nimic decît dacă este avantajos pentru bugetul naţional, pentru că pînă la urmă acolo se vor duce banii", a afirmat Ariton la prezentarea bugetului pentru anul viitor al instituţiei în faţa comisiilor reunite din Senat şi Camera Deputaţilor. Ministerul Economiei intenţionează să plaseze pe piaţa de capital pachete de 10-15% din capitalurile unor companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz sau Hidroelectrica. Ariton a precizat că nu vor fi cedate participaţiile majoritare. "Privatizările, cele minoritare, rămîm aşa cum le ştim. Privatizările majoritare nu se fac nici la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica Distribuţie, Transelectrica sau Transgaz. în scrisoarea cu FMI nu s-a pus problema acestor privatizări majoritare în perioada imediat următoare", a adăugat Ariton. El a afirmat că oferta de vînzare a 9,84% din acţiunile deţinute de stat la OMV Petrom, din luna iulie, a fost "una reuşită", chiar dacă nu a fost finalizată. "Am putut să vindem acel pachet de acţiuni la OMV Petrom, dar nu am vrut să vindem pentru că nu ne-a convenit preţul. împreună cu Guvernul am stabilit că preţul nu era cel mai bun. în acceaşi situaţie sîntem şi cu celelalte pachete minoritare", a spus Ariton. Bugetul pentru anul viitor al Ministerului Economiei a primit luni avizul comisiilor parlamentare de specialitate, cu 26 de voturi "pentru", 15 voturi "împotrivă" şi nicio abţinere.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.