Economic

Preşedintele Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso

Ziarul de Vrancea
25 oct 2011 842 vizualizări
"Trebuie să ne asigurăm că băncile continuă să asigure lichidităţi sucursalelor din Romania" u afirmă preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat,ieri, că recapitalizarea băncilor din statele Euro nu trebuie să afecteze fluxul lichidităţilor în Romania, afirmînd că "societăţile bancare, firme mamă, vor continua să asigure lichidităţi pentru sucursalele din Romania".
"Sunt de accord cu domnul preşedinte Băsescu, o chestiune pe care am mai discutat-o şi în Consiliul European, ca, dacă ne asigurăm că recîştigăm încrederea în sectorul bancar european, acest lucru nu trebuie să afecteze fluxul lichidităţilor în Romania. Miniştrii de finanţe vor trebui să discute pentru a se asigura că toate autorităţile de supraveghere bancară lucrează sub coordonarea băncilor naţionale, care vor juca un rol foarte important în acest sector, pentru a ne asigura că societăţile bancare, firme mamă, vor continua să asigure lichidităţi pentru sucursalele din Romania", a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, după întîlnirea cu preşedintele Traian Băsescu.
La rîndul său, şeful statului roman a catalogat întîlnirea ca fiind una "extrem de necesară" pentru Romania. "Am făcut o analiză împreună legat de modalităţile în care putem accelera absorbţia fondurilor europene şi vreau să mulţumesc CE, atît pentru ghidul pe care ni l-a pus la dispoziţie, cît şi pentru asistenţa tehnică ce ne va fi asigurată în perioada următoare. Un alt subiect discutat a fost cel pe care l-am anunţat încă dinainte de Consiliul de duminică, îngrijorarea noastră că o eventuală capitalizare a băncilor din zona euro ar putea să nu aibă nevoia necesitatea menţinerii fluxului de capital al băncilor din UE pe piaţa romanească. Vreau să mulţumesc cu această ocazie domnului preşedinte Barroso că a preluat din Consiliu această îngrijorare a noastră şi am văzut poziţia extrem de clară pe care CE o are. Sperăm că va fi acceptată şi la nivelul Consiliului", a afirmat Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat, la începutul declaraţiei de presă, că va folosi limba romană pentru a-i "ajuta" pe jurnalişti să transmită cît mai corect mesajul în ţară.
"Din cauza faptului că nu stăpînesc foarte bine limba engleză, o să folosesc limba romană", a arătat Băsescu.
Şeful statului a declarat, luni seară, că insistenţa cu care abordează subiectul recapitalizării băncilor din zona euro este dată de evaluările diferite făcute de UE şi FMI cu privire la suma necesară acestei operaţiuni, FMI susţinînd că sunt necesare 200 miliarde euro, în timp ce UE avansează suma de 100 miliarde de euro.
Jumătate din sectorul bancar romanesc este controlat de bănci austriece şi elene, printre care Erste, Raiffeisen, Alpha Bank sau EFG Eurobank, potrivit EUobserver. Banca Naţională a Romaniei a cerut subsidiarelor locale ale băncilor străine să crească nivelul capitalului dacă băncile-mamă se confruntă cu dificultăţi din cauza expunerii pe Grecia.


Boc: Voi propune o versiune prudentă a bugetului, dar nu se are în vedere diminuarea de salarii

Premierul Emil Boc a declarat că va propune în faţa Parlamentului o "versiune prudentă" a bugetului pentru 2012, care să ferească Romania de riscuri majore dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa, însă "niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii".
Premierul Emil Boc a declarat, la Carei, că priorităţile bugetului pentru anul viitor vor fi investiţiile, atragerea fondurilor europene, respectiv crearea unor noi locuri de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vreau să ştiţi că investiţiile, fondurile europene şi locurile de muncă reprezintă prioritatea bugetului de stat pentru anul 2012. Pentru că, din nefericire, încă vremurile grele nu au trecut nici în Europa, nici în lume, astfel că există în permanenţă pericolul revenirii în recesiune, inclusiv în Europa, de aceea Romania trebuie să îşi continue drumul consolidărilor economice prin investiţii, locurile de muncă şi atragerea fondurilor europene. Este singura cale prin care putem asigura ulterior că putem plăti celelalte obligaţii sociale ale statului", a spus Boc.


El a afirmat că va propune "o versiune prudentă" a bugetului de stat pe 2012


"De aceea bugetul pentru anul 2012 va porni şi voi propune în faţa Parlamentului o versiune prudentă, care să permită, pe de o parte, consolidarea a ceea ce avem şi să ne ferească de riscuri majore în cazuri în care situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa. Asta însă nu înseamnă, aşa cum am spus, niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii. Dar avem în vedere direcţionarea consistentă a resurselor spre ceea ce înseamnă dezvoltare, locurile de muncă şi investiţiile", a declarat Emil Boc.
Premierul Emil Boc a spus că Guvernul Romaniei are în vedere menţinerea cotei unice de impozitare la 16 la sută, respectiv creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene la 20 la sută.
"Vrem menţinerea în continuare a cotei unice de impozitare de 16 la sută. Dar nu este uşor în vremurile în care trăim. Pe fondurile europene există în momentul de faţă în implementare 14 miliarde de euro, care se află în fază de lucru. Obiectivul Guvernului este ca în 2012 rata de absorbţie să depăşească 20 la sută. Deci, prioritatea va fi accelerarea absorbţiei fondurilor europene", a adăugat Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că bugetul pe anul 2012 trebuie să fie extrem de prudent, nu neapărat pentru că nu s-au găsit bani pentru a finanţa deficitul, ci pentru că această finanţare a deficitului este "extrem de scumpă".
"Bugetul trebuie să fie extrem de prudent, nu nepărat pentru că n-am găsit bani pentru a finanţa deficitul, ci pentru că finanţarea deficitului este extrem de scumpă", a spus el.
Şeful statului a făcut declaraţia în acest sens în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni după ce, în cursul dimineţii, a avut o întîlnire cu premierul Emil Boc, membri ai Guvernului, oficiali ai BNR.
Preşedintele a precizat că la această întîlnire a dorit să informeze cu privire la desfăşurarea ultimului Consiliu European.

Romania nu este prinsă în criza datoriilor suverane

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la Carei, că Romania "nu este prinsă în criza datoriilor suverane", dar că există pericolul ca datoria să crească, în condiţiile în care Guvernul Romaniei nu va continua o politică prudentă.
"Vreau să ştiţi că Romania are un avantaj în acest context global, pentru că nu este prinsă în criza datoriilor suverane. Romania are o datorie publică în PIB în jur de 31,8 la sută, cu mult sub maximul de 60 la sută permis de Maastricht, cu mult sub ce are Grecia - 162 la sută sau 119 la sută - Italia, datorie publică în Produsul Intern Brut. Acest lucru ne ajută să putem atrage investitori. Dar, dacă nu menţinem în continuare o politică prudentă, datoria poate creşte foarte repede, întrucît din nefericire dobînzile la bănci au crescut foarte mult din cauza Greciei şi a instabilităţii din zonă. Dacă nu mergem în continuare cu o politică prudentă, ritmul de îndatorare va creşte foarte repede şi putem şi noi, într-un an, într-un an şi jumătate, să ajungem într-o situaţie apropiată de cea a unor ţări cu dificultate din Uniunea Europeană", a declarat Emil Boc.
Premierul a afirmat că Guvernul are în vedere accelerarea procesului de restructurare a companiilor de stat, prin introducerea managementului privat la aceste companii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.