Economic

Bancherii anunţă creşterea dobînzilor la lei

Ziarul de Vrancea
17 oct 2011 1018 vizualizări
Preşedintele executiv al UniCredit Țiriac Bank consideră că în ultima perioadă se observă o fugă a băncilor după depozite, iar dobînzile vor creşte, deşi inflaţia este mică

Băncile au acces din ce în ce mai puţin la fondurile din exterior, iar pentru a susține creditarea au nevoie de depozite, în condițiile în care instituțiile europene cer o corelație sănătoasă între împrumuturi şi plasamente, consideră Răsvan Radu, preşedinte executiv la UniCredit Țiriac Bank. "Ceea ce pot să vă certific este că în piaţă este un decalaj între dobînda de politică monetară sau de refinanţare şi dobînzile din piaţă. De ce? Pentru că este o nevoie mare de depozite. Este o fugă a băncilor după depozite şi în general băncile au acces mai scump şi mai puţin decît înainte la fonduri din exterior", a spus Radu. Mai mult, el a arătat că instituţiile de reglementare de la nivel european şi local se uită foarte atent dacă băncile au o corelaţie sănătoasă între depozitele atrase şi creditele acordate. "De aceea băncile au nevoie pentru a susţine portofoliile de credite mai mult ca înainte de depozite", a continuat Radu. Întrebat dacă această situație va conduce şi la creşterea dobînzilor la depozite în perioada următoare, oficialul UniCredit a spus că acest trend este deja vizibil şi va continua în perioada următoare.  "Cel mai bine se vede în diferenţa mare în remunerarea depozitelor şi inflaţie", a explicat Radu.

Speculaţii cu bani de la BNR?

Două bănci au împrumutat luni 1,099 miliarde lei (254,4 milioane euro) de la Banca Naţională a Romaniei (BNR), cu scadenţă la o săptămînă, la dobînda de politică monetară, de 6,25% pe an. Injecţia de lichiditate s-a realizat printr-o operaţiune repo. Dealerii cred că banii ar fi fost atraşi de două bănci de stat pentru a fi plasaţi, ulterior, în depozite la Ministerul Finanţelor, care în ultima perioadă nu a reuşit să împrumute cît şi-a propus. "Probabil că se continuă această politică de finanţare indirectă a Ministerului Finanţelor, iar dacă în ultima perioadă a tot fost o singură bancă căreia BNR îi acorda împrumuturi prin repo şi apoi acea bancă depunea banii în depozite la Finanţe era deja cam bătător la ochi şi au zis să fie două bănci acum. Este posibil să fi fost cele două bănci de stat (CEC şi Eximbank - n.r.). În piaţă dobînzile sînt sub cea de la BNR, iar dacă o bancă ar vrea să împrumute bani de la altele ar fi mai ieftin să ia direct de la alte bănci decît de la BNR", a comentat un dealer. Băncile comerciale au afişat în prima parte a şedinţei interbancare de luni dobînzi de 5,17% - 5,67% pentru plasamentele pe termen de o săptămînă, uşor peste cele de vineri, de 5,08% - 5,58%, însă sub dobînda de politică monetară a BNR, de 6,25%. Banca centrală a împrumutat în septembrie o singură instituţie de credit cu suma de peste 4 miliarde lei prin două licitaţii repo, chiar dacă şi atunci dobînzile din piaţă erau mai reduse decît cea practicată de BNR. Cea mai mare operaţiune repo din acest an a fost realizată în data de 16 august, cînd BNR a injectat în piaţă 3,2 miliarde lei, dar atunci au participat la operaţiune cinci bănci.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.