Economic

Avem economii de două ori mai mici decît ungurii

Ziarul de Vrancea
11 sep 2011 698 vizualizări
Depozitul mediu pe cap de locuitor din Romania este de numai 1.193 euro u în Ungaria economiile medii sînt de 2.743 euro, iar în Bulgaria de 1.905 euro

Valoarea medie a depozitelor bancare ale romanilor este de numai 1.193 de euro, cu 60% mai mică faţă de bulgari, de peste două ori mai scăzută comparativ cu ungurii şi polonezii, în timp ce în Germania depozitul mediu pe cap de locuitor trece de 20.600 de euro, potrivit unui studiu A.T. Kearney. În Bulgaria, valoarea medie a depozitelor populaţiei se situează la 1.905 euro, în Ungaria şi Polonia la 2.743 euro, respectiv 2.907 euro, în timp ce Germania are o medie de 20.638 euro.  Dintre fostele state comuniste incluse în studiul realizat de firma de consultanţă, Cehia, cu 6.790 euro, şi Slovenia, cu 7.405 euro, au cea mai bună situaţie. Restul statelor analizate, Italia, Grecia, Spania şi Franţa, au depozite medii între 13.400 şi 16.773 euro. Datele se referă la valoarea medie a depozitelor pe cap de locuitor în luna mai. Valoarea totală a depozitelor bancare ale populaţiei în Romania se situa la 25,6 miliarde de euro în mai, în creştere de la 24,3 miliarde de euro în mai anul trecut şi 22 miliarde de euro în mai 2009. Depozitele au crescut în toate ţările din regiune analizate, cu excepţia Greciei.  În Bulgaria, valoarea totală a depozitelor populaţiei se ridică la 14,3 miliarde de euro, în Polonia la 111 miliarde de euro, în Cehia la 71,5 miliarde de euro, în Ungaria la 27,4 miliarde de euro, în Slovenia la 15,2 miliarde de euro, iar în Grecia la 160 de miliarde de euro. Dintre ţările din Europa de Vest analizate, în Germania populaţia are cele mai mari depozite, de 1.687 miliarde de euro, urmată de Franţa, cu 1.091,5 miliarde de euro, Italia, cu 812,7 miliarde de euro, şi Spania, cu 736,2 miliarde de euro. Romanii au avut, în intervalul mai 2010-mai 2011, cea mai redusă creştere lunară a depozitelor dintre cele 11 ţări analizate, de numai 5,3 euro, în timp ce în Italia şi Grecia depozitele au scăzut. Germanii şi-au majorat depozitele cu 61 de euro lunar în intervalul analizat, la fal ca francezii, Cehia şi Spania cu 52 de euro, respectiv 51 de euro, iar Polonia cu 27,5 euro. Creşteri mai mari comparativ cu Romania au avut şi Bulgaria, cu 17,4 euro, Slovenia, cu 15,5 euro, şi Ungaria, cu 9,7 euro.  În Italia, depozitele au avut o scădere lunară de 0,5 euro în intervalul analizat, iar în Grecia de aproape 180 de euro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.