Economic

Taranii someri vor avea o sansa la munca

Doina Ganea
13 mai 2011 1333 vizualizări
100 de someri vor fi instruiti in vederea calificarii si gasirii unor locuri de munca

Federatia Agricultorilor "Fermierul", impreuna cu International Computer School, au lansat ieri la Focsani proiectul "O sansa la angajare pentru somerii din Regiunea Sud Est", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Alaturi de echipa de implementare a proiectului, au participat si reprezentanti ai factorilor de decizie la nivel judetean, reprezentanti ai organizatiilor sindicale si patronatelor etc. Prezent ieri la Conferinta de lansare a proiectului, prefectul Ion Oprea a subliniat nevoia unor astfel de proiecte la nivel judetean care au in vedere calificarea persoanelor somere din mediul rural. "In contextul actual o atentie sporita acordata pregatirii profesionale a somerilor este binevenita. Aceasta componenta a instruirii si pregatirii profesionale trebuie in mod permanent sustinuta si, atunci cind vine din zona sindicala, este salutara", a precizat Ion Oprea. La discutii au mai luat parte presedintele Patronatului IMM ""urilor Vrancea, Ion Roman, directorul AJPS Vrancea, Vicentiu Micheci, presedintele filialei Cartel Alfa Vrancea, Emil Ravoiu, si primari. Obiectivul general al proiectului il constituie facilitarea integrarii socio-profesionale (prin informare si consiliere) si a accesului la o calificare relevanta pe piata muncii pentru someri, in judetul Vrancea. Proiectul are o abordare preventiva si una corectiva in cresterea sanselor de angajare si in ocuparea unui loc de munca. Proiectul isi propune ca 100 de persoane sa beneficieze de masuri pentru facilitarea integrarii pe piata muncii. Managerul proiectului, presedintele Federatiei Agricultorilor "Fermierul", Ginu Toma, sustine ca acest numar va fi depasit. "Dorim sa depasim aceasta tinta propusa si sa putem instrui 150-200 de someri in profesii care se cauta pe piata muncii. La tara, de exemplu, este un deficit de tractoristi, mecanizatori si tehnicieni agricoli. 30% din componenta acestui proiect POS DRU are in vedere organizarea de cursuri pentru somerii din mediul rural", a declarat Toma. In cadrul proiectului vor fi organizate campanii de mediere privind oportunitatile de formare profesionala si de ocupare oferite prin proiect, programe de formare profesionala pentru imbunatatirea abilitatilor si competentelor necesare pe piata muncii, opt sesiuni de curs. (Doina GANEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 6 ore, 26 minute, 25 secunde
Din nou abureala, toti ne invata, toti ne scolesc numai locuri de munca nu ne ofera nimeni, agricultura are nevoie de tractoare nu de vanat de vand, are nevoie de un sistem integrat productie- citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.