Economic

Noi reguli la licitatiile publice

Ziarul de Vrancea
27 iul 2009 997 vizualizări
Ofertele cu preturi "neobisnuit" de scazute nu vor mai fi acceptate pentru contracte publice

Ofertele cu preturi "neobisnuit" de scazute pentru contracte de achizitii publice, de sub 85% din valoarea estimata, nu vor mai fi acceptate in licitatii, iar regula conform careia este considerata inacceptabila oferta unei firme care, in ultimii doi ani,nu si-a indeplinit contractul va fi abrogata. Regulile vor fi introduse printr-o noua modificare a legislatiei achizitiilor publice, au declarat agentiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Astfel, o oferta depusa in cadrul unei licitatii de achizitie publica va fi considerata inacceptabila daca, in urma verificarilor, se constata ca are un pret neobisnuit de scazut pentru serviciul sau produsul urmeaza sa fie furnizat, prestat ori executat si nu poate asigura indeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitati prin caietul de sarcini. In acest sens, se va considera ca o oferta prezinta un pret "aparent neobisnuit de scazut" in raport cu ceea ce urmeaza sa fie furnizat, executat sau prestat atunci cind pretul ofertat, fara TVA, reprezinta mai putin de 85% din valoarea estimata a contractului sau, in cazul in care in procedura de atribuire sint depuse cel putin cinci oferte, reprezinta mai putin de 85% din media aritmetica a ofertelor respective. Autoritatea contractanta va fi obligata sa verifice in detaliu oferta si sa solicite inclusiv documente privind preturile la furnizori, stocurile de materii prime si materiale, modul de organizare si metodele utilizate in cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a angajatilor, performantele si costurile anumitor echipamente de lucru. Oferta va fi de asemenea considerata inacceptabila daca pretul, fara TVA, inclus in propunerea financiara este cu mai mult de 10% mai mare decit valoarea estimata in anuntul de participare. Prin noile modificari va fi totodata abrogat articolul din legislatia actuala care permite autoritatii contractante sa treaca la etapa a doua a procedurii de atribuire daca au fost selectati cel putin trei candidati, daca numarul acestora este mai mic decit numarul minim prevazut in anuntul de participare. Va fi abrogata si prevederea conform careia o oferta este considerata inacceptabila daca a fost depusa de un ofertant care, in ultimii doi ani, nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit in mod defectuos obligatiile contractuale. Autoritatea contractanta va avea dreptul de a derula dialogul si in runde intermediare, pentru reducerea succesiva a numarului de solutii discutate, daca vor fi indeplinite in mod cumulativ anumite conditii, respectiv ca aceasta posibilitate sa fie prevazuta in documentatia descriptiva si ca numarul participantilor la dialog sa fie suficient de mare astfel incit o reducere sa nu afecteze concurenta reala. Pentru elaborarea documentatiei de atribuire, autoritatea contractanta poate achizitiona servicii de consultanta, fara ca ofertantului cistigator sa i se poata impune taxe, comisioane sau onorarii pentru plata consultantului. In acelasi timp, autoritatea contractanta nu are dreptul de a restrictiona participarea la licitatie prin introducerea unor cerinte minime de calificare, care sint disproportionate in raport cu natura si complexitatea contractului de achizitie publica ce urmeaza sa fie atribuit. Astfel de cerinte sint cele care ar stabili ca suma valorilor/cantitatilor de produse furnizate, servicii prestate si lucrari executate, prezentate de ofertant ca dovada a experientei anterioare, sa fie mai mare decit cele care urmeaza sa fie efectuate prin contract, ca valoarea cifrei de afaceri a firmei sa fie mai mare decit valoarea estimata a contractului multiplicata cu 2 si impunerea unui nivel minim de lichiditate generala in cazul unui contract cu o durata mai mica de trei luni sau pentru care platile sint efectuate la intervale mai mici de 60 zile.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.