Economic

Uber a fost interzis în Italia, printr-o decizie a instanţei

Ziarul de Vrancea
10 apr 2017 1155 vizualizări
Un tribunal italian a hotărât că Uber trebuie să-şi înceteze activitatea pe întreg teritoriul ţării, compania americană fiind găsită vinovată de concurenţă incorectă.


În sentinţa dată în procesul intentat de companiile de taxi se arată că Uber este o companie de transport care nu respectă legislaţia domeniului respectiv. Acesta era şi punctul de vedere al asociaţiilor de taximetrie, care s-au plâns că nu pot concura cu Uber la nivel de preţ. Uber are acum 10 zile în care trebuie să întrerupă orice activitate. În această perioadă, companiei îi este interzisă derularea oricărei campanii de promovare. În cazul în care Uber nu se supune deciziei tribunalului din Roma şi îşi continuă activitatea, va trebui să plătească o amendă de 10.000 de euro pentru fiecare zi de funcţionare. Decizia nu este definitivă, iar Uber va face apel. Reprezentanţii locali ai companiei s-au declarat şocaţi de decizia tribunalului şi susţin că legea este învechită şi trebuie schimbată pentru a fi în favoarea utilizatorilor italieni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.