Economic

Exporturile de vin au crescut puternic anul trecut

Ziarul de Vrancea
11 ian 2017 346 vizualizări
România a exportat în primele nouă luni ale anului trecut 9.926,7 tone de vinuri din struguri proaspeţi, în creştere cu aproape 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când exporturile au totalizat 8.145,6 tone, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Încasările au totalizat 15,013 milioane de euro, în primele nouă luni din 2016, fiind cu 35% mai mari faţă de sumele obţinute în aceeaşi perioadă din 2015, respectiv 11,126 milioane de euro. Pe de altă parte, importurile de vin au depăşit, în perioada menţionată, de 3,5 ori exporturile, totalizând 35.258,1 tone, fiind în creştere şi faţă de cantităţile provenite de pe pieţele externe în aceeaşi perioadă din 2015.

Producţia de vin din 2016 este estimată la 4 milioane de hectolitri, cu circa 11% mai mare decât 2015, cea mai mare creştere a producţiei, de 20%, fiind înregistrată în zona Moldovei, potrivit Patronatului Naţional al Viei şi Vinului. Românii consumă în prezent în jur de 22 — 25 de litri pe cap de locuitor, în scădere de la 27 de litri în anii trecuţi, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%.

 

 

 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.