Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Tarom nu ia în calcul cumpărarea a două aeronave noi

Ziarul de Vrancea
21 sep 2016 661 vizualizări
Compania aeriană de stat Tarom operează în prezent cu 22 de aeronave, după ce unul dintre aparatele Airbus A310

, cumpărate în 1992, a ieşit din uz în data de 12 septembrie, iar operatorul ia în calcul păstrarea unei flote de 21 de aeronave în sezonul de iarnă, după ce a doua aeronavă de acelaşi tip va ieşi din uz în data de 31 octombrie, potrivit unui răspuns trimis de reprezentanţii companiei, la solicitarea News.ro. Fostul director general al companiei, Gabriel Stoe, anunţase în iunie că analizează posibilitatea achiziţionării a două aeronave noi pentru a înlocui cele mai vechi aparate din portofoliu, cele două Airbus A310 cumpărate în 1992. Stoe estima o sumă necesară de 5 milioane de dolari pentru fiecare aeronavă şi declara că mai este nevoie doar de aprobarea consiliului de administraţie. Însă Tarom a raportat pentru primul semestru pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari faţă de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli, astfel că acest plan a fost amanat.

Eliminarea taxelor de roaming va fi posibilă pană în iunie 2017

Membrii Comisiei Europene au discutat ieri o versiune revizuită a proiectului ce include regulile necesare pentru eliminarea taxelor de roaming pană în iunie 2017, a anunţat Executivul UE într-un comunicat. Potrivit Colegiului de comisari, nu trebuie să existe limite impuse consumatorilor europeni privind durata sau volumul apelurilor în UE. „Parlamentul şi Consiliul au fost de acord cu propunerea noastră de a elimina taxele de roaming pentru călătorii din UE. Împreună trebuie să asigurăm preţuri mici pentru utilizatorii din toată Europa, pentru a folosi din plin noile servicii mobile. Consumatorii europeni nu ar accepta altceva”, a declarat comisarul pentru piaţa digitală unică, Andrus Ansip. „Proiectul de reguli de astăzi (miercuri – n.r.) asigură faptul că putem elimina taxele de roaming din 15 iunie 2017, pentru toţi oamenii care călătoresc periodic în UE, asigurand în acelaşi timp că toţi operatorii au instrumentele necesare pentru a se apăra împotriva abuzării de aceste reguli”, a explicat comisarul pentru economia şi societatea digitală, Günther H. Oettinger. Printre regulile discutate se numără faptul că toţi cei care folosesc o cartelă SIM dintr-un stat membru în care au rezidenţă sau cu care au legături stabile să îşi poată folosit dispozitivele mobile în orice ţară UE în aceleaşi condiţii ca în statul de unde au cartela. Printre „legăturile stabile” luate în calcul se află locul de muncă, expaţi care merg frecvent în ţările de origine sau studenţi Erasmus. Europenii vor plăti preţuri egale cu cele din ţara de origine atunci cand sună, trimit SMS-uri sau intră online de pe telefoanele mobile. În plus, ei vor avea acces complet la alte servicii disponibile în cadrul abonamentelor lor. Colegiul Comisarilor va adopta propunerea finală pană pe 15 decembrie 2016, după ce se va consulta cu BEREC (Body of European Regulators in Electronic Communications), cu statele membre şi cu toate părţile interesate.

„Deocamdată nu se pune problema ca Romania să exporte gaze”

În Romania nu se poate vorbi de niciun export de gaze în prezent, din cauză că, din punct de vedere fizic, caracteristicile de presiune ale conductelor sistemului naţional de transport de gaze sunt diferite de cele ale ţărilor vecine, a declarat miercuri ministrul Energiei, Victor Grigorescu, care susţine că depsre export de gaze se va putea vorbi abia în deceniul următor. ”Eu cred că în momentul de faţă nu vorbim de niciun export de gaze, pentru că din punct de vedere fizic, Romania nu poate exporta. şi dacă şi-ar propune să facă acest lucru ar putea să o facă numai în cantităţi marginale . "Pană cand o să avem o conductă - şi din punctul acesta de vedere BRUA este esenţială - o conduct la mare presiune, astfel încat presiunea noastră să fie cel puţin la acelaşi nivel cu presiunea din sistemele de transport de gaze ale vecinilor noştri, nu putem să vorbim de export de gaze”, a spus Grigorescu. Acesta subliniază că dacă Romania va înregistra un exces de gaze, deoarece s-a discutat la un moment dat de nişte miliarde de metri cubi chiar peste consumul Romaniei şi peste capacitatea de înmagazinare a ţării, abia atunci se poate pune această problemă. ”Dar asta e o chestiune care, în opinia mea, se va discuta la începutul decadei următoare. Pană atunci îmi doresc şi eu să văd un proiect de infrastructură regională dar care pentru Romania înseamnă 528 km de conduct şi aproape 600 milioane euro investiţi care să fie pus în practică”, a mai spus Grigorescu.

Banca Japoniei nu va mai pune accent pe tipărirea de bani

Banca centrală a Japoniei a decis o schimbare a politicilor în cadrul şedinţei de piolitică monetară de miercuri, avand ca principal obiectiv nivelul dobanzilor şi mai puţin tipărirea de bani, în vederea atingerii unui nivel mai ridicat al inflaţiei, relatează Reuters. După o şedinţă de politică monetară de două zile care s-a încheiat miercuri, Banca Japoniei a abandonat ţinta de bază monetară. Instituţia adoptat, în schimb, o politică de control al ratelor dobanzilor,  care presupune cumpărarea de titluri de stat japoneze pe termen lung pentru a menţine randamentele la obligaţiunile pe zece ani în apropierea nivelului actual, de 0%. Banca centrală japoneză a menţinut la -0,1% rata dobanzii pe care o aplică la facilitatea de depozit, adică pentru băncile care au exces de lichiditate şi îşi plasează banii în depozite la banca centrală.  Instituţia va continua, de asemenea, să cumpere obligaţiuni pe termen lung emise de statul japonez într-un ritm care să asigure o creştere a deţinerilor cu 80.000 de miliarde de yeni (781 miliarde dolari) pe an.











































































        



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.