Economic

Continental vrea să angajeze peste 1000 de persoane în acest an

Ziarul de Vrancea
3 apr 2016 991 vizualizări
Continental România şi-a propus să angajeze peste 1000 de persoane în acest an, după ce a extins echipa cu 1.500 de angajaţi anul trecut.

"În acest an avem poziţii deschise atât pentru muncitori, cât şi pentru absolvenţii de facultate şi inginerii cu experienţă în domeniul automotive şi software, pe care vrem să îi angajăm în centrele de cercetare şi dezvoltare şi în fabricile din ţară. Vom continua să primim în echipă proaspeţi absolvenţi de şcoală profesională pe care îi angajăm în unităţile de producţie. În condiţiile în care piaţa se dezvoltă în aceeaşi direcţie, ne aşteptăm să creştem cu peste 1.000 de persoane şi în acest an", a declarat Anica Stoica, directorul de personal în cadrul Continental România.
Compania are 16.500 de angajaţi. În cele şapte unităţi de producţie din România, Continental produce anvelope, curele de transmisie, sisteme de ventilaţie, ţevi de aer condiţionat şi furtunuri pentru turbocompresoare.
Grupul german a realizat anul trecut investiţii de 130 milioane euro pe piaţa locală, pentru a dezvolta sisteme pentru maşinile autonome ale viitorului.
"Această sumă a fost cheltuită pe tehnologie de vârf, pe clădiri noi şi software. Aproape 5.000 de ingineri dezvoltă produse şi software pentru mobilitatea viitorului. Echipa noastră de ingineri lucrează la dezvoltarea conceptului de condus autonom, aplicaţii pentru maşini interconectate şi eficientizarea consumului de combustibil", a spus Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental România.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.