Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:În România, jumătate din vânzările de haine au loc în pieţe

Ziarul de Vrancea
27 mar 2016 689 vizualizări
Piaţa locală de îmbrăcăminte rămâne extrem de fragmentată, în contextul în care circa 50% din vânzările de haine au loc în pieţe, existând diferenţe majore între zona rurală şi cea urbană. Astfel, în oraşele mici şi în sate vânzările au loc în special în buticuri, pieţe şi bazaruri, în timp ce la polul opus să află zona urbană, dominată clar de branduri internaţionale.

Potrivit unui studiu Euromonitor, grupul Inditex (care are în România opt branduri în frunte cu Zara), suedezii de H&M şi olandezii de la C&A domină piaţa de modă. Şi în cazul retailului de pantofi şi al celui de echipamente sportive, regulile sunt făcute în special de branduri străine. Un singur nume local - Otter - îşi face loc în top, pe piaţa de încălţăminte, între o companie nemţească (Deichman) şi una poloneză (CCC). „În Bucureşti, vânzările de haine se realizează în principal la mall, şi mai puţin în centre comerciale, în timp ce în restul oraşelor mari principala destinaţie de cumpărături sunt parcurile de retail. Vânzările stradale sunt practic inexistente“, spun analiştii de la Euromonitor.
Românii au cheltuit anul trecut 16 miliarde lei pe haine, pantofi şi articole sportive, toate segmentele postând creşteri într-un context economic favorabil în care consumatorii au cumpărat mai mult, mai des şi chiar mai scump.

Cioloş: Parlamentul să spună de unde să tăiem ca să putem creşte indemnizaţiile pentru mame

Parlamentul trebuie să spună Guvernului de unde trebuie "să taie" dacă doreşte creşterea indemnizaţiilor pentru mame, consideră premierul Dacian Cioloş. Şeful Executivului a făcut aceste afirmaţii la PRO TV, ieri, în contextul în care moderatorul l-a întrebat dacă este de acord cu eliminarea plafonului indemnizaţiilor pentru mame, aşa cum intenţionează Parlamentul. "Pentru anul acesta banii sunt deja angajaţi (...). Deci, în momentul de faţă când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocări bugetare - o spune Constituţia - e important să precizeze de unde luăm bani, dacă e vorba de bugetul pe anul acesta. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem înseamnă un deficit care riscă să meargă peste 3%. Deci, trebuie să avem nişte discuţii foarte serioase, nu e suficient să facem propuneri secvenţiale ici şi colo. Avem nevoi foarte multe, dar trebuie să le prioritizăm", a spus premierul. El a reiterat ideea că bani pentru creşterea nivelului îndemnizaţiilor nu vor fi dacă Parlamentul nu spune Guvernului de unde trebuie "să tăiem".
Cioloş a explicat faptul că problema trebuie privită într-un sens global, nu punctual. "Avem multe familii care au copii mulţi şi care sunt într-un stadiu apropiat de sărăcie, dacă nu chiar în sărăcie, şi problema pe care ne-o punem este cum ne creştem copiii pe care-i avem deja într-un mod rezonabil ca să le putem asigura un viitor. Deci sunt lucruri mai complexe care nu ţin doar de-o alocaţie, ţin de modul în care noi ca maturi adulţi ne asumăm această responsabilitate pentru generaţiile care vin. Să încetăm să gândim pe termen scurt, să încetăm să mai gândim secvenţial, să profităm cât mai mult acum de anumite situaţii şi să nu ne gândim la generaţiile care vin", a conchis prim-ministrul.
Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat, în data de 8 martie, indemnizaţiile de creştere a copilului pentru mame, eliminând totodată plafonul maxim de 3400 de lei şi înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. Prin modificările aduse de comisie, indemnizaţia minimă va creşte de la 600 de lei cât este în prezent, la peste 1000 de lei, dacă legea intră în vigoare. Totodată, deputaţii au stabilit că indemnizaţia minimă va reprezenta minim 85% din salariul minim brut garantat în plată. Potrivit Ministerului Muncii, salariul minim va creşte din luna mai la peste 1250 de lei, astfel că indemnizaţia va creşte proporţional.

Rata de penetrare a smartphone-urilor a ajuns la 63% anul trecut

Rata de penetrare a mobilelor inteligente a atins, anul trecut, 63%, mai mult decât dublu faţă de anul 2012, potrivit lui Ravinder Takkar, CEO al Vodafone România, al doilea jucător de pe piaţa locală de comunicaţii mobile. “În ultimii ani milioane de români au început să folosească serviciile de internet mobil. Dacă ne uităm la nişte statistici foarte simple vedem că în 2012 rata de penetrare a smartphone-urilor - echipamentul de bază necesar pentru a te conecta la internet, era de 25%, şi a ajuns la 63% anul trecut. Este o cifră incredibilă, iar viteza cu care s-a întâmplat acest lucru a fost de asemenea incredibilă. Rata de penetrare a smartphone-urilor din România este acum comparabilă cu cea de pe multe pieţe vest europene, lucru care este foarte bun”, a declarat reprezentantul Vodafone România. Creşterea numărului de smartphone-uri a determinat şi un avans susţinut al consumului de date, cel mai mare volum de date fiind generat de consumul de conţinut video, cel mai mult timp fiind alocat de utilizatori accesării reţelelor sociale, potrivit CEO Vodafone.
Principalii rivali ai Vodafone - care are peste 8 milioane de clienţi pe plan local, sunt Orange, Telekom şi RCS&RDS.

Creditele în lei pentru populaţie au crescut cu 33% în februarie

Creditele în lei acordate populaţiei şi companiilor afişau la finele lunii februarie un sold de 111 miliarde lei, dintre care cele pentru populaţie însumau 54 miliarde lei, adică cu 33% mai mult faţă de februarie 2015. Practic, creditele în lei au avansat, cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri.
Luna februarie a adus şi o premieră a ultimilor aproape opt ani pe segmentul creditării pentru populaţie, în condiţiile în care soldul creditelor în lei l-a depăşit pe cel al împrumuturilor în valută pe acest segment. Ultima oară când acest lucru s-a întâmplat a fost în septembrie 2007, cu puţin timp înainte ca spectrul crizei să-şi facă simţită prezenţa asupra economiei locale. În acelaşi timp, depozitele atrase de bănci de la populaţie şi companii şi-au continuat tendinţa ascendentă şi în februarie, cu un avans anual de 9,5%, la aproape 251 miliarde lei. Astfel, depozitele au urcat cu cel mai ridicat ritm din februarie 2014 încoace. „Scăderea TVA a «adus bani în buzunare» consumatorilor, prin ieftinirea bunurilor de consum (în special pe segmentul de alimente). În consecinţă, persoanele cu venituri mici au folosit aceşti bani pentru a cumpăra mai multe alimente. Cei cu venituri peste medie au făcut depozite cu aceşti bani, neavând pe ce să-i cheltuiască pe termen scurt“, spune analistul economic Dragoş Cabat.

Industria Chinei a revenit pe creştere

Profiturile industriei din China au întrerupt şirul de şapte luni de pierderi consecutive, în condiţiile în care datele arată că firmele s-au adâncit în datorii şi stocurile au crescut, scrie Bloomberg. Profiturile au urcat cu 4,8%, de la 120 de miliarde de dolari în ianuarie, a anunţat Biroul Naţional de Statistică. Companiile din energie, producătorii şi procesatorii de petrol, precum şi companiile producătoare de mâncare, au condus seria de câştiguri în industria chineză, în condiţiile în care 28 din 41 de companii au raportat profituri. Anul trecut profiturile industriale au scăzut cu 2,3%.
”Sectorul industrial încă are multe dificultăţi. În primul rând, este un declin accelerat al profiturilor în sectoarele miniere şi ale materiilor prime. În al doilea rând, presiunea stocurilor rămâne ridicată, în condiţiile în care acestea cresc continuu şi nu se vând”, a declarat Biroul de Statistică.
Datoria companiilor chineze a crescut cu 5,5%, la 54.000 miliarde de yuani. Companiile au pe stocuri bunuri însumând 16,5 zile de muncă.

România a produs anul trecut 387.200 de autoturisme

În România s-au produs anul trecut aproape 387.200 de autoturisme, în scădere cu 4% faţă de anul anterior, aceasta fiind depăşită de Ungaria, unde s-au asamblat aproape 491.000 de maşini, în creştere cu 13%.
Dintre acestea, peste 180.000 sunt maşini Mercedes-Benz asamblate în Kecskemet, iar restul sunt maşini Audi şi Suzuki. Polonia ocupă în continuare locul opt, cu peste 534.000 de maşini, în creştere cu 13%.
„Europa Centrală şi de Est a crescut inclusiv în perioada de recesiune şi în continuare este loc de creştere. Însă, în comparaţie cu Polonia întotdeauna România va fi pe locul doi“, a spus Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
În prezent, miza pentru România ar fi să atragă un al treilea constructor auto, astfel încât producţia şi exporturile să fie împărţite în trei, nu una în care Dacia să reprezinte majoritatea.
Lansarea în producţie a viitorului Ford Ecosport în toamna anului viitor poate readuce România în cursă directă cu Ungaria şi Polonia pentru a urca în topul producătorilor de autoturisme, în condiţiile în care la Craiova se vor produce cel puţin 100.000 de maşini în plus faţă de cele circa 50.000 produse în prezent.

Economia SUA a crescut peste aşteptări

Economia Statelor Unite a crescut cu 1,4% în trimestrul patru al anului trecut, peste estimări, fiind susţinută de consumul intern ridicat, care a compensat încetinirea economică la nivel global, scrie Bloomberg.
Creşterea economică a SUA a fost revizuită la 1,4% comparativ cu estimările precedente al Departamentului de Comerţ, de 1%. În T2 economia SUA a crescut cu 2%. Profiturile corporate au scăzut în 2015 cel mai mult din ultimii şapte ani. Aceste pierderi ilustrează limitele unei economii care se luptă să câştige avânt după startul slab din acest an. Unele companii, lovite de preţul scăzut al materiilor prime şi de pieţele străine în scădere, încep să îşi reducă activitatea investiţională, în timp ce o piaţă de muncă solidă şi dobânzile scăzute încurajază consumul.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.