Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:BNR laudă fără perdea sistemul bancar romanesc

Ziarul de Vrancea
9 mar 2016 1251 vizualizări
Oficlalii băncii centrale spun că majoritatea indicatorilor luaţi în considerare sunt mai buni faţă de media UE

Profitabilitatea sistemului bancar romanesc se situa la finele anului trecut la 13,2%, dublu faţă de media UE înregistrată în septembrie, iar gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante se situa cu mult peste media europeană, la 58%, faţă de circa 44%, potrivit unei analize a BNR. Astfel, indicatorul de profitabilitate ROE a urcat cu 5,6 puncte în ultimul trimestru al anului trecut, de la 7,6% la 13,2%, situandu-se în cel mai bun interval de prudenţă în tabloul de risc. Analiza băncii centrale privind sistemul bancar romanesc s-a bazat pe datele raportate de bănci la nivel individual, fiind similară analizei trimestriale a Autorităţii Bancare Europene (ABE) denumită "Tabloul de bord al riscului", şi a ţinut cont de indicaţiile metodologice ale ABE şi de intervalele de evaluare stabilite. "Această analiză a fost posibilă în contextul în care cadrul de supraveghere prudenţială a fost armonizat la nivelul european, iar standardele de raportare stabilite de ABE sunt cu implementare directă în toate statele membre UE încă de la începutul anului 2014", precizează BNR. Indicatorii sunt grupaţi pe patru categorii: solvabilitate, calitatea activelor, profitabilitate şi structura bilanţului. Fiecare indicator este evaluat în raport cu trei intervale de prudenţă, valoarea acestuia putand astfel să fie considerată foarte bună, intermediară sau deficitară în funcţie de intervalul valoric căruia îi aparţine. Datele din tabloul de risc pentru sistemul banca romanesc arată că marea parte a indicatorilor se încadrează în cel mai bun interval de prudenţă, atat la septembrie 2015, cat şi la decembrie 2015, performanţa fiind superioară mediei europene care se încadrează la "intermediar" cu aproape toţi indicatorii. Rata reditelor neperformante şi cea a creditelor cu măsuri de restructurare fac excepţie. Acestea, cu toate că răman în banda valorică considerată de ABE ca fiind deficitară, au consemnat un declin semnificativ în ultimul trimestru al anului trecut, cu 2,1 puncte procentuale în cazul ratei creditelor neperformante şi cu 1,1 puncte la rata creditelor cu măsuri de restructurare. Aceste vulnerabilităţi sunt însă diminuate de cel de-al treilea indicator de analiză a calităţii activelor, respectiv gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, care poziţionează sistemul bancar romanesc pe cel mai prudent interval valoric, la 58%, cu mult peste media europeană, de circa 44%. Structura bilanţieră este echilibrată şi respectă cele mai bune strandarde atat în ceea ce priveşte raportul dintre credite şi depozite, cat şi cel dintre total datorii şi capitaluri proprii. Indicatorii de solvabilitate, deşi uşor ajustaţi spre finele anului 2015, îşi păstrează un nivel ridicat, aferent celui mai bun interval de prudenţă.

Finanţele ridică plafonul la ajutoarele de stat pentru investiţii

Ministerul Finanţelor Publice propune majorarea bugetului pentru schema de ajutor de stat de stimulare a investiţiilor cu impact major în economie cu 45 milioane euro, la 145 milioane de euro anual, echivalent lei, ca urmare a interesului unor companii pentru investiţii de anvergură. "Decizia vine în urma interesului deosebit manifestat de un număr în creştere de investitori pentru realizarea unor investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de varf. Totodată, în prezent, pentru întreprinderile mari care intenţionează realizarea unor astfel de investiţii nu mai există un alt mecanism de finanţare la nivel naţional", se arată într-un comunicat al Finanţelor. Ministerul mai propune modificarea mecanismului de înregistrare a proiectelor şi selectare a beneficiarilor, criteriile de departajare fiind cuantificabile şi transparente, stabilite pe bază de punctaj. Autorităţile vor astfel să asigure un tratament egal întreprinderilor şi să eficientizeze procesul de evaluare cu încadrarea, totodată, în bugetele alocate schemei. De asemenea, este luată în calcul introducerea şi clarificarea anumitor definiţii şi reglementări specifice în vederea corelării cu prevederile legislaţiei europene în materie. "Menţionăm că mecanisme similare de stimulare a atragerii de investiţii sunt practicate de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, şi reprezintă un criteriu determinant în procesul de alegere a locaţiilor pentru amplasarea viitoarelor investiţii", precizează MFP. Schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie este instituită dini noiembrie 2014. În prezent, înregistrarea cererilor de finanţare în baza schemei se realizează în sesiune continuă pană la atingerea nivelului bugetului anual alocat schemei. Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare a fost suspendată la 26 iunie 2015 întrucat a fost atins nivelul bugetului anual alocat schemei. Pot beneficia de ajutor de stat întreprinderile care realizează proiecte de investiţii cu o valoare totală de minimum 10 milioane euro, fără TVA.

Israelul, interesat de cibernetică, agricultură, sănătate, industrie

Preşedintele israelian, Reuven Rivlin, a declarat luni, la finalul convorbirilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că Israelul este interesat de lărgirea colaborării cu Romania în domeniul ciberneticii, agriculturii, sănătăţii, industriei şi dezvoltării. ''Domnule Preşedinte, elogiez sprijinul dumneavoastră, exprimat, nu o dată, faţă de Israel, pentru dezvoltarea vastelor relaţii cu ţara noastră. Deja noi cooperăm în domenii de strategie şi apărare. Israelul este interesat şi se va bucura să lărgească colaborările în domeniul ciberneticii, agriculturii, sănătăţii, industriei şi dezvoltării'',a afirmat el. Totodată, Reuven Rivlin a subliniat că Iranul constituie încă ''un pericol real pentru pacea Israelului, direct sau indirect''. ''Statul Israel este îngrijorat de desfăşurările regionale din Orientul Mijlociu. Iranul încă constituie un pericol real pentru pacea Israelului, direct sau indirect. Numai în urmă cu o săptămană, un lider iranian a negat cu fermitate dreptul la existenţă al Statului Israel. Aceste ameninţări adancesc suspiciunea şi temea în întregul Orient Mijlociu şi continuă să poziţioneze Iranul ca un factor subversiv, care periclitează stabilitatea regională'', a arătat el. ''Vreau să îmi exprim aprecierea faţă de Romania pentru rolul ei ca Preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Sunt convins că veţi continua să acţionaţi cu fermitate contra fenomenelor de antisemitism, xenofobie şi ură. Fiţi binecuvantat, domnule Preşedinte!'', a conchis preşedintele israelian. Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, marţi, la Teheran, la întalnirea cu preşedintele Hassan Rouhani, că Iranul este un partener important pentru Romania, cei doi discutand despre colaborarea în domeniile industrial, energetic, petrochimic, petrol şi gaze, agricol.

Cheltuielile cu importurile de alimente, la minimul ultimilor cinci ani

Cheltuielile cu importurile de alimente la nivel global au scăzut anul trecut la 1.076 miliarde de dolari, minimul a cinci ani, ca urmare a impactului preţului mai mic la petrol şi a costurilor reduse pentru transportul maritim, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, citată de Bloomberg. Suma totală a importurilor a coborat cu 9 miliarde de dolari, primul declin începand din 2009, şi se află cu 20% sub recordul de 1.345 miliarde de dolari înregistrat în 2014. Evoluţia a fost susţinută de recoltele foarte bune, dar şi de declinul preţului petrolului, care a influenţat inclusiv costurile transportului maritim. "Costurile cu cereale şi animale, atat din cauza preţurilor mai mici, cat şi a volumelor în scădere, se află din nou la baza scăderii cheltuielilor cu importurile de alimente. Costurile de transport au înregistrat, de asemenea, un declin puternic, făcand importurile mai ieftine", a declarat Adam Prakash, economist la agenţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations). Un indicator al materiilor prime din sectorul agricol a încheiat anul trecut la minimul începand din 2006. Preţurile mici la energie au contribuit şi la scăderea costurilor îngrăşămintelor. De declinul cheltuielilor pentru alimente beneficiază importatorii mari din Orientul Mijlociu şi Africa, a declarat Cole Martin, analist pentru materii prime la BMI Research, parte a companiei Fitch Ratings. Preţurile materiilor prime sunt exprimate în dolari, iar întărirea monedei americane înseamnă că în unele ţări în care moneda naţională s-a depreciat consumatorii suportă de fapt mai greu costurile pentru alimente.

Rezervele valutare ale Chinei scad pentru a patra lună consecutiv

Rezervele valutare ale Chinei au scăzut în luna februarie pentru a patra lună consecutiv, însă mai lent decat în prima lună a anului, ajungand la 3.202 miliarde de dolari, a anunţat luni banca centrală de la Beijing, citată de MarketWatch. Astfel, valuta Băncii Chinei a coborat cu 28,6 miliarde de dolari în februarie, după ce în prima lună a anului scăderea a fost de aproape patru ori mai accelerată, de 99,5 miliarde de dolari. Evoluţia negativă a continuat în condiţiile în care banca centrală a încercat în continuare să limiteze ieşirile de capital, prin intervenţii în sprijinul cursului de schimb. O rată mai stabilă a yuanului faţă de dola

Un nou termen de judecată în dosarul falimentului Astra

Curtea de Apel a stabilit un nou termen în dosarul falimentului Astra Asigurări, pentru 24 martie, după ce decizia din decembrie a Tribunalului Bucureşti, de a accepta cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind intrarea în faliment a companiei, a fost atacată. Tribunalul Bucureşti a acceptat, pe 3 decembrie, solicitarea ASF de intrare în faliment a Astra, însă compania a făcut ulterior recurs. Consiliul Autoritatăţii de Supraveghere Financiară a cerut instanţei la începutul lunii septembrie intrarea în faliment a Astra, după ce societatea nu a reuşit să-şi majoreze capitalul social cu necesarul de 425 de milioane de lei. Compania s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, avand că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile. The Nova Group Investments Romania deţine, potrivit celor mai recente date disponibile, o participaţie de 72,7% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,28%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu. Compania KPMG Restructuring a fost numită pe 3 decembrie ca lichidator judiciar provizoriu de către Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară de deschidere a procedurii falimentului pentru Astra.

Dezastrul de la Fukushima a costat 100 miliarde de dolari

Dezastrul nuclear produs la centrala de la Fukushima în 2011 a costat contribuabilii niponi aproape 100 de miliarde de dolari, în pofida asigurărilor guvernului că nota de plată va fi acoperită de compania Tokyo Electric (Tepco), propritarul centralei, scrie cotidianul Financial Times. După aproape cinci ani de la accident, calculele Financial Times arată că cea mai mare parte a costurilor sunt suportate de japonezii plătitori de taxe. Cotidianul britanic a utilizat pentru calcule estimarea profesorului Kenichi Oshima, de la Universitatea Ritsumeikan, care afirmă că dezastrul a costat pană în prezent 13.300 miliarde de yeni (118 miliarde de dolari), inclusiv reducerea capitalizării Tepco. "Costul este suportat de populaţie, fie prin facturile de electricitate, fie prin taxe", a spus el. Guvernul japonez nu furnizează o cifră totală în ce priveşte costurile, dar Oshima estimează că cel mai mare cost este reprezentat de compensaţiile acordate companiilor şi persoanelor evacuate - 6.200 miliarde yeni, urmat de decontaminarea zonei - 3.500 miliarde yeni şi dezafectarea reactoarelor - 2.200 miliarde de yeni.












































În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.