Economic

Regiunea de Sud-Est a României se ţine cu dinţii să iasă din prăpastia săracilor UE

Iulia Crețu
28 feb 2016 1660 vizualizări
Deşi regiunea de dezvoltare din care face parte şi judeţul nostru este la un pas să iasă din categoria celor mai sărace zone UE, Vrancea rămâne unul dintre cele mai sărace judeţe din România

Regiunea de Sud-Est a României, din care fac parte judeţele Constanta, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi şi Vrancea, este foarte aproape să iasă din rândul celor mai sărace regiuni din Uniunea Europeană, adică PIB-ul pe cap de locuitor să sară de 50% din media UE. În acest moment, în Regiunea de Sud-Est se obţine un PIB de 49,5% din medie. Totuşi, România, Polonia şi Bulgaria rămân “Cenuşăresele” Europei, fiecare ţară figurend cu câte cinci regiuni de dezvoltare printre cele mai sărace. Ungaria figurează cu patru, iar Grecia şi Franţa cu câte una. Regiunea franceză la care se face referire este însă un departament insular din Africa, acolo unde PIB-ul se situează la numai 31% din media UE, cu un procent mai “bogată” decât polul sărăciei din UE, regiunea Severozapaden (Bulgaria), cu 30% din medie. În România, cea mai săracă regiune este Nord-Est, la numai 34% din media europeană, urmată de Sud-Vest Oltenia, cu 41%, Sud-Muntenia, cu 43%, şi Nord-Vest, cu 48%. Singura regiune a României care trece de media UE este Bucureşti-Ilfov, cu 129%. Uşor peste jumătate din media europeană se situează regiunea Vest - cu 58%, precum şi Centru - cu 52%, potrivit unui raport al biroului de statistică al UE, Eurostat, care utilizează date din 2014. Cea mai bogată regiune a UE a rămas centrul financiar londonez, unde PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare s-a situat la 539% din media UE. Doar 21 de regiuni au consemnat un PIB pe cap de locuitor cu cel puţin 50% peste media europeană. În această categorie, Germania este prezentă cu cinci regiuni, Olanda şi Marea Britanie cu câte trei, Austria cu două, iar cu câte una Belgia, Cehia, Danemarca, Irlanda, Franţa, Slovacia, Suedia şi Luxemburg. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.