Economic

MOZAIC STIRI NATIONALE: Cioloş: Românii din diaspora trimit acasă 1,5 miliarde de euro pe an

Ziarul de Vrancea
23 feb 2016 668 vizualizări
Românii din afara ţării trimit acasă în jur de 1,5 miliarde de euro pe an, însă potenţialul economic şi investiţional al diasporei poate fi cifrat la zeci de miliarde de euro, a declarat ieri premierul Dacian Cioloş.

"Diaspora românească reprezintă un capital pe mai multe planuri, dacă e să ne uităm la partea economică, remitenţele anuale sunt de circa 1,5 miliarde de euro, dar potenţialul economic şi investiţional al diasporei româneşti putem să-l cifrăm chiar la zeci de miliarde de euro", a spus Cioloş, la o dezbatere despre diaspora organizată de Administraţia Prezidenţială. Premierul a declarat că Guvernul are în vedere încurajarea revenirii în ţară a românilor care îşi doresc acest lucru sau stimularea legăturilor culturale, de afaceri şi ştiinţifice pentru cei care preferă să rămână în afară.
Dacian Cioloş a afirmat că românii care sunt plecaţi din ţară ezită să se întoarcă nu numai din cauza nivelului salarizării, ci mai ales din cauza calităţii serviciilor sociale din România, cum ar fi educaţie, sănătate, având în vedere că mulţi dintre cei plecaţi au acumulat deja capital financiar, intelectual, profesional suficient ca să poată să se descurce şi acasă. "S-au obişnuit cu un anumit standard al serviciilor publice din afară la nivel de educaţie, de sănătate, de calitatea administraţiei publice şi îşi doresc, dacă se întorc şi decid să-şi investească capitalul pe care îl au, inclusiv cel uman, personal, să fie siguri că pot să-şi asigure un viitor decent şi pentru copii", a subliniat Dacian Cioloş. Premierul a insistat asupra faptului că românii din afară şi cei din ţară aşteaptă o reformă a statului.  "În cercetare vom continua şi în anii care vin cu programe care să vizeze în mod specific parteneriate dintre unităţi de cercetare din România şi unităţi de cercetare din străinătate care să aibă ca vector structural mai ales românii care lucrează în cercetare în afară şi care pot să faciliteze mult această reconectare a cercetării româneşti la cercetarea internaţională", a declarat premierul. De asemenea, Guvernul are în vedere crearea unei agenţii pentru investiţii şi pentru promovare comercială în cadrul Ministerului Economiei, unul din obiectivele agenţiei fiind şi cel de a stimula implicarea românilor din afara graniţelor în parteneriate economice. "Un domeniu specific unde cred că România ar avea foarte mult de câştigat din stimularea reîntoarcerii diasporei este dezvoltarea satului românesc şi mă gândesc aici mai mult la migraţia din ultimii zece ani a unor locuitori din mediul rural în unele state membre din UE unde au lucrat în agricultură", a mai spus Cioloş.

"Antenele", evacuate cel mai devreme la toamnă

n televiziunile Intact nu sunt în situaţia iminentă a unei mutări, susţin membri ai CNA după discuţii cu şefii ANAF n procedura recuperării sediului ar putea dura peste şase luni, le-au transmis reprezentanţii Fiscului

Opt membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii ANAF pentru a discuta despre evacuarea televiziunilor grupului Intact. Întâlnirea a avut loc în contextul în care CNA a decis, în şedinţa din 18 februarie, să transmită ANAF o scrisoare prin care să comunice preocuparea Consiliului în legătură cu situaţia evacuării celor cinci televiziuni ale trustului Intact din sediile lor şi posibile evoluţii negative, cum ar fi riscul unei întreruperi de emisie în cazul acestora.
Potrivit lui Valentin Jucan, reprezentanţii ANAF au explicat că notificarea pe care a primit-o trustul Intact săptămâna trecută invoca un articol din legislaţie ce făcea referire la "evacuarea de bunăvoie". El a precizat că, în privinţa proceselor dintre ANAF şi trustul Intact, reprezentanţii Agenţiei le-au mai spus membrilor CNA, că, "dacă pe fond unele au fost câştigate de Intact, în faza finală toate au fost câştigate de ANAF".
Totodată, notificarea de evacuare primită de trustul Intact de la ANAF pe 15 ianuarie a fost contestată în instanţă. Mai mulţi membri ai CNA presupun că ANAF va încerca să obţină o sentinţă judecătorească pentru evacuare, pe care trustul Intact, de asemenea, o va contesta, fapt care va crea o perioadă de timp de mai multe luni în care grupul de media îşi va putea muta operaţiunile în noi sedii. "În continuare televiziunile emit din acelaşi loc, nimeni nu le-a scos cu forţa", a mai spus Valentin Jucan. "Dânşii urmează acum să conteste în instanţă evacuarea şi abia după ce instanţa... directorul (n.r. - din ANAF) spunea, dar cu rezerve evident, trebuie să avem o marjă şase-şapte luni, iar procedura asta, ţinând cont şi de vacanţa judecătorească, poate să dureze şase-şapte luni. Poate să dureze mai mult, poate să dureze mai puţin", a spus Jucan. "Dar un lucru este clar din punctul nostru de vedere: niciuna din televiziunile trustului Intact nu este în situaţia iminentă a unei mutări care să presupună întreruperea semnalului, pentru o perioadă de timp, chiar dacă notifică sau nu CNA", a subliniat membrul CNA. "Dacă notifică CNA, dânşii au la dispoziţie 90 de zile în care pot să stea cu emisia întreruptă. Dar ei nu vor fi în această situaţie. Niciodată. Nici CNA nu îşi propune să aducă trustul Intact într-o astfel de situaţie, nici ANAF. Doar prin voinţă proprie închid sau nu semnalul", a mai spus Valentin Jucan. El a mai afirmat că, potrivit discuţiilor cu reprezentanţii ANAF, scopul Agenţiei este să valorifice acel spaţiu, în care funcţionează mai multe firme, nu doar Antenele. De aceea este necesară evacuarea, pentru ca sediul să poată fi scos la licitaţie, a spus Jucan, precizând că, potrivit instanţei, Antena nu mai are calitatea de chiriaş în acea clădire.

Doi deputaţi PSD, condamnaţi la închisoare în aceeaşi zi

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au găsit vinovat pe deputatul PSD de Ialomiţa, Marian Neacşu, pentru conflict de interese, după ce acesta şi-a angajat ilegal fiica la cabinetul său parlamentar şi l-au condamnat marţi la închisoare cu suspendare. Instanţa supremă a decis definitiv, ieri, condamnarea parlamentarului la şase luni de închisoare cu suspendare. Hotărârea vine după ce instanţa de fond a decis să îi aplice o amendă penală în valoare de 2.000 de lei.
Tot ieri, fostul deputat PSD Marian Ghiveciu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. El a fost găsit vinovat în legătură cu retrocedarea nelegală a unor terenuri din judeţul Buzău. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca Marian Ghiveciu, alături de alte două persoane judecate în acelaşi dosar, să plătească, în solidar, despăgubiri materiale de 350.000 de lei către partea civilă Luminiţa Marioara Vasile şi de 1.035.000 de lei către părţile civile Luminiţa Marioara Vasile şi Constantin Vasile.

Sanitas cere majorarea salariilor personalului medical cu 25%

Sindicaliştii din sistemul de sănătate solicită Guvernului să majoreze salariile personalului medical cu 25% în 2016, a declarat ieri Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Sanitas. Reprezentanţii personalului medical cer o majorare de 25% a salariilor din sistemul de sănătate, în 2016, la fel ca în 2015, când a fost aprobată prima tranşă de majorări de 25%. "Conform negocierilor cu Guvernul, ne aşteptăm să primim a doua tranşă de măriri salariale de 25%. Dacă sistemul doreşte să-şi păstreze medicii, solicităm să ni se dea măririle promise. Guvernanţii ar trebui să ia act de asta dacă doresc să-şi păstreze medicii, asistenţii medicali, personalul de specialitate, întregul personal din sistemul de sănătate. Aşteptăm un răspuns urgent pentru a rezolva inechităţile salariale existente la cei 40.000 de angajaţi ai sistemului sanitar", a spus liderul Sanitas.
Salariile personalului medical au fost majorate cu 25% începând din 1 octombrie 2015, prin Ordonanţă de Urgenţă.
În luna decembrie, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a spus că salariile personalului medical trebuie să corespundă pregătirii profesionale şi complexităţii atribuţiilor la locul de muncă, iar mărirea salarială de anul trecut reprezintă doar primul pas în această direcţie.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu va naşte un băieţel, în mai

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că la sfârşitul lunii mai va naşte un băieţel, afirmând că "sarcina nu este un handicap, ci un lucru care te face să radiezi", referindu-se la faptul că momentul se va suprapune peste campania electorală pentru alegerile locale. "Curând o să vină. Vine odată cu victoria la Capitală. (...) La sfârşit de mai. O să îmi spuneţi că alegerile nu vor fi duse cu succes de o femeie însarcinată. Sarcina nu este un handicap, este un lucru care te face să radiezi, să te simţi bine, cu multă energie şi cu multe cazne implicite", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Ea mai spus că "plăcerea unei sarcini nu are nicio legătură cu disconfortul unei campanii electorale". Alina Gorghiu a afirmat că nu s-a hotărât în privinţa numelui pe care îl va purta băieţelul, afirmând că decizia o va lua la momentul oportun. "Ne-ar plăcea tare mult un nume vechi. Eu mă gândisem la un Vintilă, la un Dinu.(…) Mă gândeam să dau o simbolistică aparte numelui", a mai spus Alina Gorghiu.
Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie, iar campania electorală va fi demarată, oficial, la 6 mai.

Un "om al legii", judecat după ce a luat mită de la un "un om al lui Dumnezeu"

Un ofiţer de poliţie a fost trimis în judecată de DNA Suceava pentru luare de mită şi trafic de influenţă după ce a luat bani de la un preot, un om de afaceri, dar şi de la o persoană acuzată de tentativă de omor. Potrivit DNA Suceava, ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava, Florin Vasile Popescu, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Alături de el au fost trimişi în judecată sub control judiciar Nihat Palabiyik, administrator al Mega Tex SRL Ilfov pentru dare de mită şi Ovidiu Stănescu, pentru cumpărare de influenţă, iar în stare de libertate a lui Busuioc Stănescu, pentru cumpărare de influenţă şi a lui Daniel Vasile Merlă, preot la Parohia „Sfântul Ioan” Siret, pentru cumpărare de influenţă.
Procurorii arată în rechizitoriu că în cursul lunii noiembrie 2014, ofiţerul de poliţie Florin Popescu a primit de la preotul Daniel Merlă 50 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra organelor judiciare şi le poate determina să adopte cu celeritate o soluţie favorabilă în cauza în care preotul era cercetat penal pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, care să-i permită reintrarea în posesia permisului de conducere. După ce poliţistul a contactat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a-l ajuta, a pretins de la preot încă 100 de euro, cu titlu de diferenţă de plată a pretinsei influenţe pe care ar fi exercitat-o.

CEDO: 17 români, despăgubiţi în dosarul Revoluţiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ieri că statul român este obligat să le plătească despăgubiri de câte 15.000 de euro unui număr de 17 români care au reclamat instanţei de la Strasbourg absenţa unei anchete efective cu privire la reprimarea violentă a manifestaţiilor împotriva regimului comunist care au avut loc în decembrie 1989 şi în timpul cărora au fost ucişi apropiaţi ai acestora.
Cei 17 români, grupaţi în cazul "Elena Apostol şi alţii împotriva României", sunt născuţi între 1935 şi 1985 şi au domiciliile la Măgurele, Bucureşti şi Reşiţa. Potrivit instanţei europene, faptele invocate sunt similare celor din cazul "Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi alţii contra României", înscriindu-se în acelaşi context istoric şi referindu-se la aceeaşi procedură penală internă. Petenţii au reclamat faptul că ancheta penală deschisă de autorităţi în 1990 a fost ineficientă. Ei au acuzat în special faptul că România nu şi-a respectat obligaţiile procedurale care îi reveneau în baza articolului 2 (dreptul la viaţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Păun îşi cere iertare faţă de procurori: "Erau doar simple vorbe"

Deputatul Nicolae Păun le-a transmis scuze procurorilor pe care i-a insultat în convorbirile telefonice private interceptate. ''Erau doar simple vorbe spuse la supărare - aşa cum se întâmplă oricui - scoase dintr-o conversaţie telefonică între prieteni, care a avut loc cu multe luni în urmă, fără să bănuiesc - ca orice om nevinovat - că am telefonul ascultat!...'', a afirmat Păun, cu o zi înainte de votul din Camera Deputaţilor privind încuviinţarea arestării sale. El a fost interceptat spunand că le va tăia gatul procrurorilor dacă va fi condamnat în dosarul fraudării fondurilor europene pentru romi.
Deputatul Nicolae Păun a fost audiat luni de procurorii anticorupţie în dosarul în care Camera Deputaţilor a încuviinţat reţinerea parlamentarului, urmând ca azi să ia o decizie şi în ceea ce priveşte cererea de încuviinţare a arestării preventive. DNA a decis să extindă ancheta în cazul său, el fiind acuzat de evaziune fiscală după ce, prin intermediul firmei SC Niky Scorpion Alcom SRL, ar fi cumpărat terenuri la preţ supraevaluat pentru ca astfel să fie majorate cheltuielile societăţii şi diminuat impozitul datorat statului.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.