Economic

Numărul restanţierilor a scăzut pană la 704.246 de persoane

Ziarul de Vrancea
7 feb 2016 279 vizualizări
Valoarea restanţelor se ridică la 11,3 miliarde lei, din care peste 4,34 miliarde lei erau în moneda naţională

Numărul persoanelor fizice, aflate în Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a scăzut la 704.246 persoane, la finalul anului precedent, arată datele Băncii Naţionale a Romaniei (BNR). Faţă de luna decembrie 2014, numărul restanţierilor este mai mic cu 0,72%, iar comparativ cu noiembrie 2015 cu 1,07%. În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, aceasta se ridica la 11,3 miliarde lei, din care peste 4,34 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,84 miliarde lei în euro, 2,13 miliarde lei în alte valute şi 50,2 milioane lei în dolari. În funcţie de categoria de întarziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,67 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 55,6 milioane lei cu o întarziere de 61-90 zile, respectiv de 38,1 milioane lei, între 31-60 de zile. Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului se ridica la peste 1,45 miliarde lei, iar 2,15 miliarde lei — la colectare. Potrivit datelor BNR, în luna decembrie, valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci se ridica la peste 20,9 miliarde lei, Bucureştiul reprezentand 34,8% din total.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.