Economic

Director BCR: Instanţa nu poate elimina din contracte referirile la dobandă

Ziarul de Vrancea
25 oct 2015 721 vizualizări
Banca Comercială Romană (BCR) consideră că "nicio instanţă nu poate elimina dintr-un contract de credit referirile cu privire la dobandă", însă banca se va "plia" pe decizia ICCJ şi va avea discuţii cu clienţii care au caştigat procesul privind dobanda variabilă, afirmă un director regional din bancă

BCR, care a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul intentat de 200 de clienţi care au contestat dobanda variabilă stabilită unilateral de bancă, consideră că nicio instanţă de judecată nu poate elimina dintr-un contract de credit prevederile referitoare la dobandă. "Nu aş vrea să comentez foarte mult decizia Curţii, însă practic poziţia băncii este că nicio instanţă de pe lumea asta nu poate elimina dintr-un contract de credit referirile cu privire la dobandă", a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, Nicolae Cîrciumărescu, director regional în cadrul BCR. Cîrciumărescu a explicat că BCR aşteaptă ca ICCJ să formuleze hotărarea, iar în baza prevederilor exacte ale acesteia banca se va "plia" pe decizia judecătorilor Curţii Supreme. El a precizat că BCR va intra în discuţii, cel mai probabil, cu fiecare dintre clienţii care au intentat şi au caştigat acel proces. "Pentru acei 200 de clienţi care au intentat proces băncii (..) practic aşteptăm, ca bancă, formularea exactă a deciziei instanţei, pentru că informaţiile apărute în presă nu au avut ca temei redactarea hotărarii de către Înalta Curte. Vom vedea practic, plecand de la modalitatea în care instanţa va hotărî ce e de făcut, evident că ne vom plia imediat pe ceea ce a stabilit instanţa. (…) Probabil, aşa cum s-a întamplat şi în cazuri anterioare, probabil că Înalta Curte va determina banca să intre în negocieri cu clienţii tocmai pentru a stabili practic dobanda aplicabilă creditelor pe indicatori transparenţi, obiectivi. Practic, credem că cu acei clienţi, la momentul respectiv, în momentul în care vom avea poziţia finală a Înaltei Curţi, vom intra în discuţii particulare", a spus Nicolae Cîrciumărescu. El a explicat că dobanda de referinţă variabilă modificată unilateral de bancă, contestată în instanţă şi considerată de ICCJ drept abuzivă, "este o dobandă pe care banca a aplicat-o în trecut, în perioada 2008-2009, pană la apariţia ordonanţei 50, care dobandă de referinţă variabilă era o dobandă pe care banca o fixa şi o comunica lunar clienţilor". "Practic acea dobandă de referinţă variabilă noi nu o mai avem în cadrul contractelor noastre începand din 2010. Nu e cazul de aşa ceva. Toţi cei 200 de clienţi sunt clienţi care aveau credite contractate înainte de 2010", a spus directorul regional din cadrul BCR.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.