Economic

Preşedintele şi Guvernatorul BNR nu susţin măsurile de relaxare fiscală

Ziarul de Vrancea
15 iul 2015 756 vizualizări
Atat Iohannis cat şi Isărescu spun că reducerea TVA ar crea o presiune suplimentară pe buget ce poate crea dezechilibre îngrijorătoare în actualul context economic

Preşedintele ţării şi guvernatorul BNR nu susţin măsurile de relaxare fiscală ce au fost adoptate de Parlament la propunerea Guvernului. Ei susţin că acestea sunt inoportune în actualul context social şi economic. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, la BNR, că încă analizează noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, el adăugand că că simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem "experimente economice". "Aş putea invoca, drept exemplu, noul Cod fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunităţii promulgării sale. Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluţiona finanţele Romaniei, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent la BNR, cu ocazia lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand”.  Preşdintele a precizat că, în contextul actual, atat economic cat şi geopolitic, se impun abordări prudente, responsabile pentru starea finanţelor publice, şi echilibre economice. "Situaţia cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des şi parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susţinut decenii de-a randul prin deficite şi datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund iar economia ne arată că soluţiile politice miraculoase nu există" a mai spus şeful statului. La randul lui, guvernatorul BNR a declarat că misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macro restabilite cu greu după apariţia crizei, fiind o eroare să ignori lecţiile acesteia şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung. "Dacă perioada ajustărilor macroeconomice pare să se fi încheiat pentru Romania, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atata trudă, de a da dovadă de prudenţă şi măsură în deciziile viitoare, deplasand totodată accentul spre reforme structurale de natură să împiedice potenţialul de creştere a economiei romaneşti. Ar fi o eroare să ignorăm lecţiile crizei internaţionale şi experienţele noastre, cedand tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung", a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a arătat că nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate şi corect explicate."Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle numai managementul cererii agregate, dar şi obiectivele stabilităţii macroeconomice, să se afle de asemenea dezvoltarea durabilă şi dezvoltarea competitivităţii economiei romaneşti", a spus şeful băncii centrale.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.