Certificatul de atestare fiscală poate fi obţinut şi virtual
„În situaţiile în care contribuabilii, persoane fizice, solicită şi completarea secţiunii D din certificatul de atestare „Alte menţiuni” cu sumele certe, lichide, exigibile pe care le are de încasat de la autorităţile contractante aceştia depun documentul eliberat de autorităţile contractante prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care persoana fizică le are de încasat, în original, la instituţia care solicită certificatul de atestare fiscală. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie în termen de valabilitate la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală”, se arată într-un comunicat de presă. Informaţiile vor fi valabile numai dacă acestea coincid cu datele înscrise în documentele eliberate de autorităţile contractante. Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana fizică interesată pe o perioadă de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant. Prin intermediul "Spaţiului privat virtual" puteţi să vă informaţi asupra obligaţiilor fiscale pe care le aveţi neplătite şi vă puteţi vizualiza decizia de impunere. De asemenea, accesând “Spaţiul privat virtual” se poate verifica dacă angajatorul a declarat contribuţiile de asigurări sociale. (I. C.)