Economic

Comisia Europeană a respins noul Cod Fiscal

Ziarul de Vrancea
26 iun 2015 739 vizualizări
Oficialii FMI nu vor mai veni în iulie la Bucureşti

Reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Guvernului nu au căzut de acord asupra modificărilor aduse Codului Fiscal, astfel încat oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu vor mai veni în iulie la Bucureşti. "Au fost discuţii între CE, ceilalţi colegi miniştri pe fiecare subiect pe care îl au în gestiune. Au fost discuţii fructuoase. Asupra unui singur punct de pe agendă încă nu ne-am înţeles şi asupra căruia nu este un acord - Codul Fiscal", a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Codul Fiscal aprobat de Parlament prevede printre altele reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea "taxei pe stalp" şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, şi dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate creşte cu 500%. Din proiectul iniţial au fost eliminate scăderile cotei unice de impozitare şi CAS, propuse iniţial pentru 2019, respectiv 2018. Teodorovici a afirmat că Romania şi-a asumat o deviere temporară de la ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor, generată de impactul bugetar al reducerii TVA de la 24% la 19%, calculat la circa 9 miliarde lei, şi impactul total al noului Cod Fiscal, de 12 miliarde lei. Autorităţile din Romania au informat recent autorităţile de la Bruxelles că deficitul din perioada 2016-2018 va fi de pană la 1,2% din PIB. Ministrul a arătat însă, miercuri, că nivelul estimat în prezent al deficitului de anul viitor se ridică la 2,8-2,9% din PIB, apropiat de nivelul de 3% a cărui depăşire declanşează procedura de deficit excesiv, dar a asigurat că vor fi făcute eforturi pentru a nu fi înregistrată o astfel de depăşire, ci, din contră, ca deficitul să scadă spre 2,5%. FMI consideră că aprobarea Codului Fiscal va crea un deficit fiscal semnificativ, pentru care va fi foarte important, dar şi foarte dificil de găsit măsuri compensatorii. "Apreciem că pachetul de taxe aşa cum a fost aprobat de Guvern ar crea un deficit fiscal semnificativ faţă de obiectivele fiscale guvernamentale. Găsirea măsurilor compensatorii pentru acoperirea acestui deficit este foarte importantă, dar şi foarte dificilă", a declarat reprezentantul rezident în Romania, Guillermo Tolosa, într-o declaraţie transmisă marţi. O misiune tehnică a Comisiei Europene este prezentă la Bucureşti pentru discuţii cu Guvernul pe marginea măsurilor de relaxare fiscală şi a reformelor în economie, asupra cărora nu au ajuns la o înţelegere la vizita din mai, miza principală fiind reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, aşa cum anunţase Executivul iniţial. Tolosa a declarat la începutul lunii că Fondul recomandă Guvernului să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului Fiscal, întrucat tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începand de anul viitor. El a arătat că deficitul bugetar în 2016 este considerabil, estimand astfel că proiectul de Cod Fiscal în forma propusă va trebui revizuit semnificativ, întrucat doar prin tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu se va acoperi golul creat. Astfel, Tolosa a sugerat că unele măsuri ar trebui revizuite sau chiar eliminate.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.