Economic

Premieră la o cunoscută firmă din Romanai: toţi managerii vor să plăce

Ziarul de Vrancea
25 mai 2015 465 vizualizări
Intreg top-managementul romanesc al Alcedo negociază trecerea in-corpore la o altă companie-surse

Întreg top-managementul romanesc al producătorului de pesticide Alcedo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de agri-business, urmează să migreze in-corpore la o altă companie internaţională prezentă pe piaţa locală, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate apropiate negocierilor Contactaţi, fostul preşedintele şi actual director, membru al board-ului Grupului Alcedo, Nicolae Săndulescu, precum şi actualul preşedinte, Vicenţiu Cremeneanu, au refuzat să confirme sau să infirme negocierile. Nicolae Săndulescu a precizat însă că, în acest moment, agri-business-ul romanesc traversează o perioadă efervescentă, marcată de o serie de tranzacţii importante, ceea ce creează noi oportunităţi pentru cei care au specializarea şi experienţa necesară în domeniu. Alcedo deţine o cotă de aproximativ 20% din piaţa de distribuţie a produselor de protecţia plantelor şi peste 10% din piaţa de distribuţie de seminţe certificate, fiind în top 3 distribuitori de fertilizanţi. De asemenea, Alcedo deţine Alchimex, producător de produse de protecţia plantelor din Romania. În 2011, grupul japonez Sumitomo a preluat 90% din capitalul Alcedo. Anterior tranzacţiei, grupul Alcedo era controlat de şase persoane fizice, fiecare cu deţineri de 10-19,5%. Unul dintre acţionari, care deţine 10% din grup, a refuzat să vandă.  Sumitomo este a treia mare corporaţie japoneză, cu afaceri în industria grea, chimie, servicii financiare, minerit şi metalurgie, instalaţii electrice, electronice, construcţii şi materiale de construcţii, imobiliare, industria forestieră, industria auto şi IT. Printre altele, Sumitomo controlează constructorul auto Mazda, producătorul de anvelope auto Dunlop, producătorul de electronice NEC şi grupul financiar Sumitomo Mitsui, una dintre cele mai mari bănci japoneze.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.