Economic

Schimbare de titulatură, schimbare de şef la fostul ITRSV Focşani

Gabriel Sava
28 feb 2015 3314 vizualizări
Inginerul Ionică Cherchiu a fost delegat din 23 februarie la conducerea noului CRSC Focşani

De la finalul lunii trecute, printr-un act normativ care reglementează structura Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), fostele Inspectorate Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) printre care se numără şi cele de la Focşani, au devenit Comisariate de Regim Silvic şi Cinegetic (CRSC). După cum a explicat şeful actual al instituţiei, inginerul silvic Ionică Cherchiu, schimbarea de titulatură nu a adus alte modificări ale organigramei, teritorialităţii sau ale atribuţiilor. De altfel, numirea sa la şefia instituţiei s-a făcut la începutul acestei săptămâni, prin “delegarea dreptului de semnătură şi de reprezentare corespunzătoare funcţiei publice de conducere temporar vacantă de inspector şef al CRSC Focşani”, aşa cum se arată în adresa primită de la minister. Ionică Cherciu a fost delegat pe funcţia lăsată liberă de Alexandru Lefter, după ce acesta a fost arestat într-un dosar privind fapte de corupţie în legătură cu exercitarea funcţiei. Cherciu a lucrat înaintea delegării sale pe funcţia de şef birou implementare monitorizare din cadrul instituţiei. Acesta este angajat al actualului CRSC Focşani din 2001, de când instituţia se numea Direcţie Teritorială de Regim Silvic şi Cinegetic (DTRSC) Buzău. Inginerul Ionică Cherciu a absolvit în 1988 Facultatea de Silvicultură şi Exploataţii Forestiere din Braşov iar de atunci până în 2001 a lucrat la Ocolul Silvic Experimental Vidra din subordinea ICAS Bucureşti, unde a ocupat, pe rând, funcţii de execuţie, de conducere, până la cea de şef de ocol. Pe funcţia secundă a rămas inginerul Gică Ţicoiu, care ocupa anterior acest post. După delegarea sa în funcţia de inspector şef, Ionică Cherciu va trebui să delege, la rândul său, un alt coleg pe postul pe care l-a lăsat liber. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Nistor, acum 900 zile, 16 ore, 39 minute, 53 secunde
Fratilor daca si asta mai poate conduce o institutie,atunci totul e posibil in Romania.
Stefan, acum 901 zile, 23 ore, 55 minute, 7 secunde
Aici se potriveste zicala "au sarit din lac in put"
Lefter, acum 902 zile, 4 ore, 28 minute, 56 secunde
Alt hot.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.