Economic

Sectorul IT&C începe să atarne greu în balanţa economiei

Ziarul de Vrancea
3 dec 2014 614 vizualizări
Economia a crescut cu 1,8% în al treilea trimestru faţă de T2, susţinută de industrie şi IT&C

Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni cu 1,8% în termeni reali, potrivit datelor provizorii ale INS, avansul, uşor sub cel de 1,9% anticipat iniţial, fiind susţinut de industrie şi informaţii şi comunicaţii,în timp ce la nouă luni PIB a urcat cu 2,8%. Ca serie ajustată sezonier, Produsul intern brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 167,07 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 1,8% faţă de trimestrul anterior şi cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Ca serie brută, PIB a fost de 183,594 miliarde lei preţuri curente, mai mare cu 3,2% comparativ cu trimestrul III 2013. La nouă luni, Produsul Intern Brut estimat este de 496,298 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,1% faţă de perioada corespunzătoare din 2013. Ca serie brută PIB a ajuns la 469,213 miliarde lei, în urcare cu 2,8%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Statistica a anunţat, totodată, o nouă modificare a estimării privind PIB în trimestrele anterioare, după revizuirea seriei brute conform Sistemului European de Conturi şi a seriei ajustate sezonier, astfel că PIB a scăzut în trimestrul doi cu 0,4% faţă de trimestrul I 2014 (iniţial, scăderea era anticipată la 0,3%) şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2013. "Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în perioada 1.I-30.IX 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013, le-au avut: industria (A1,3%), cu o pondere de 30,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,2%; informaţiile şi comunicaţiile (A0,7%), cu o pondere de 5,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 15,3%", se arată în comunicatul INS. O contribuţie pozitivă au avut şi impozitele nete pe produs (0,3%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 12% şi care au înregistrat o creştere a volumului cu 2,6%. Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,1% a avut un impact negativ, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%. Intermedierile financiare şi asigurările au avut, de asemenea, o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,1%), ca urmare a scăderii volumului de activitate cu 2,8%. Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea economică au fost reprezentate de consumul gospodăriilor (3%), cu o pondere de 62,5% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 4,8%, respectiv exporturi (1%), consecinţă a creşterii cu 8,1% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu creşterea mai redusă a volumulului importurilor de bunuri şi servicii, cu 5,7%.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.