Cuvant de suflet, maestrului Gh. Pastia «Vă înapoiez toate aplauzele adunate timp de un centenar!»
Oricare popor, cununat cu demnitatea, îşi are reperele lui morale. Acestea ţin de verticalitatea construcţiei, de plămada cu care s-au zidit destinele colective sau individuale, chiar istoria acelei naţiuni. Personalităţile neamului nostru sunt adevărate simboluri cu ecou în viitor. Oameni şi fapte devin modele şi pilde, exemple, simboluri pentru tinerii care-şi smulg rădăcinile căutand sterpe pămanturi unde să-şi aşeze valorile. Aici e Edenul de care mulţi fug de teama mărului, dincolo de care e înţelepciunea, dar pană să ajungă la ea e nevoie de străbătut hăţisul de mărăcini. Oriunde în acest leagăn de romanime, popor umilit dar nu îngenuncheat, a existat şi încă se nasc fiinţe care merită să le sărutăm dreapta şi să îngenunchem a închinăciune şi respect. Înainte însă de a face cunoscută povestea maiorului Gh. Pastia - săpată în această bijuterie extraordinară, Teatrul Gh. Pastia - aş dori să vorbesc cu maestrul personal în numele tuturor actorilor care s-au dăruit pe scena acestui teatru, fiindcă ştiu că m-a vazut şi ne-a văzut de nenumărate ori din loja sa special amenajată (pentru că există în stanga scenei Loja Pastia).
Gheorghe Pastia, fiul lui «Cap Bun»
Maestre Pastia, e multă vreme de cand voiam să vă vorbesc şi s-a împlinit un centenar astăzi pană să pot să am curajul. Centenar de teatru care ne-a adunat la rampă să bucurăm publicul cu zambete, cantec, dăruire şi buchete de dragoste pe care le-am primit pe acestă scandură împreună cu aplauzele care se pecetluiesc de fiece dată în sufletele noastre. Sunt un umil slujitor al rampei care vine în numele tuturor celor care au urcat aici să dăruiască un crampei de lumină, bucurie, muzică, dans, balet, operă şi poveşti despre viaţă aşezate pe scenă. Vă înapoiez toate aplauzele adunate timp de un centenar, lacrimile de bucurie şi respect şi iertăciune dacă v-am supărat în aceşti 100 de ani. Maestre, sărutăm dreapta care a dăruit sub semnătură magistrala bijuterie care vă poartă numele şi vă invităm cu mare drag pe 21 Noiembrie, cu invitaţie superspecială, să fiţi sărbătoritul de onoare la acest Mare Jubileu. Ne îndreptăm privirile spre «loja Pastia» cu gandul şi mulţumirea că aţi existat, existaţi şi veţi dăinui peste veacuri în memoria tuturor celor care iubesc arta.
Medaliat de Carol I pentru fapte de vitejie în 1877
Aceasta este o poveste despre mărinimie, filantropie, generozitate şi virtute ale unui mare om, mare focşănean. Făclia generozităţii lui a ars pentru neamul şi poporul acesta. La curbura Carpaţilor, în leagănul Mioriţei şi la poalele munţilor Vrancioaiei, pe albia Milcovului, unde s-a desăvarşit Unirea Principatelor Romane, pe 25 august 1847, în familia focşăneanului Tache Pastia, se naşte Gheorghe Pastia. Tatăl său, un boier cunoscut focşănenilor sub numele, sugestiv de altfel, de „Cap Bun”, era proprietar al unor întinse moşii, între Urecheşti şi malurile Milcovului. Tânărul Gheorghe devine militar de carieră şi urcă pană la gradul de locotenent. Războiul pentru Independenţă 1877-1878 îl găseşte pe eroul nostru comandant al Companiei I, din Regimentul 5 Linie. Pentru faptele sale deosebite pe câmpurile de luptă este decorat acolo pe front, de însuşi comandantul Armatei Române, Principele Carol, viitorul M. S. Carol I - Regele României, cu „Virtutea Militară, Clasa de Aur”, apoi cu „Steaua României în Grad de Cavaler”, cu „Crucea Trecerii Dunării” şi cu decoraţia rusească „Ordinul Sfânta Ana”. După acest război, maiorul Pastia, rănit în timpul ostilităţilor, a fost decorat cu „Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofiţer” şi „Steaua României în Grad de Comandor”. În 1886 se retrage din armată, pentru a se dedica „timp de 40 de ani muncii pe propriile sale moşii”. A fost, în această perioadă, 3 ani subprefect al judeţului Râmnicu Sărat, apoi senator şi deputat de Putna. Povestea sa filantropică începe la 21 februarie 1908, când, după demolarea Teatrului „Lupescu”, aici nu mai exista o sală dedicată activităţilor teatrale. Gheorghe Pastia se adresează printr-o primă scrisoare Consiliului Comunal şi Primarului de atunci al Focşaniului - Iorgu G. Poienaru, făcând publică intenţia sa de a dona suma de bani necesară construirii, pentru focşăneni, a acestui „templu de educaţiune şi cultivare a sufletului” (iniţial s-a pornit de la 300.000 lei, urmate de alte trei donaţii, două a câte 100.000 lei şi una a 60.000 de lei, Primăria cheltuind din fonduri proprii, pentru acest obiectiv, doar 148.331 lei). La 21 noiembrie 1913, s-a inaugurat la Focşani, Teatrul Comunal „Maior Gheorghe Pastia”, opera arhitectului Constantin C. Giugolea, având ca antreprenor al lucrării pe arhitectul Simion Vasilescu. Alexandru Davila - directorul general al teatrelor din România, îl felicita călduros pe Gh. Pastia pentru „opera sa patriotică atât de frumoasă şi desăvârşită”, parlamentarul Emil Lahovary îi mulţumea maiorului pentru „frumosul monument care împodobeşte Focşaniul ”. Prima reprezentaţie jucată pe scena teatrului a fost „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, în interpretarea Teatrului Naţional din Iaşi.
Setea de luminare a nemului romanesc
A doua ctitorie a lui Gheorghe Pastia a fost Ateneul Popular. La 28 ianuarie 1926 Gheorghe Pastia se adresează din nou Consiliului Comunal, Primarului, cu o scrisoare în care scria: „În dorinţa de a desăvârşi opera culturală pe care am început-o în oraşul meu natal Focşani, prin construirea Teatrului Comunal «Maior Gheorghe Pastia» ce l-am donat comunei, m-am hotărât de a mai construi la Focşani, cât voi mai fi în viaţă, un Ateneu Popular, atât de rar în ţara noastră, care să fie zilnic accesibil publicului doritor de lumină şi căldură”. Cu aceeaşi scrisoare autorul înfiinţa şi două burse a 10.000 de lei fiecare, pentru „elevi talentaţi şi devotaţi artei teatrale”, purtand numele „Bursa Maior Gheorghe Pastia”, autorul arătând că „nu face nimic pentru sine, ci totul pentru ţară şi cultură”. La 29 mai 1927, într-o atmosferă de mare sărbătoare, este pusă piatra de temelie a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”, în prezenţa unei părţi importante a Guvernului României de atunci, condus de Generalul Alexandru Averescu. Au fost prezenţi: Octavian Goga - ministrul de Interne, C. Garoflid - ministrul Agriculturii şi Domeniilor, Ioan Petrovici - ministrul Instrucţiunii Publice, Vasile Goldiş - ministrul Artelor şi Cultelor, M. Berlescu - Ministrul Industriei şi Comerţului, Petru Groza - ministrul Lucrărilor Publice, secretari de stat, senatori şi deputaţi, personalităţi locale, un numeros public. Marele poet şi orator Octavian Goga îşi încheia discursul cu cuvintele: „Aţi fost, domnule maior Pastia, o strajă a neamului nostru (…) un pedagog al maselor (…) aţi arătat colectivităţii pe toate tărâmurile datoria omenească şi datoria neamului. Sunt foarte încântat că mă aflu astăzi în faţa unui astfel de om. Dumnezeu să vă copleşească cu binecuvântarea Sa!”. Gheorghe Pastia s-a ocupat personal de lucrările de construcţie ale Ateneului, de alegerea materialelor, a echipelor de lucru, deşi vârsta înaintată şi sănătatea şubredă nu prea îl lăsau să facă toate acestea. Proiectul ales este unul în stil neo-clasic românesc (neo-brâncovenesc), operă a arhitecţilor Simion Vasilescu şi Frederich Hamel. Pastia a coordonat lucrările de construcţie ale ateneului până la epuizarea întregii sale averi. Din păcate lucrările au durat până la finele anului 1945, când edificiul a intrat în funcţiune. La 1 noiembrie 1928 Maiorul Pastia lăsa posterităţii un impresionant Testament, în care arăta că „a contribuit la luminarea şi educaţia Neamului Românesc”. Se stingea din viaţă un an mai târziu, după o lungă şi grea suferinţă, la 15 octombrie 1929, fiind înmormântat două zile mai târziu, în Cimitirul Sudic din Focşani. Trecuse la cele veşnice „marele ctitor cultural al Comunei” cum titrau ziarele locale. Gheorghe Pastia îşi are locul sau pe frontispiciul Panteonului Cultural al Neamului Românesc, prin gestul său neegalat încă. Întregul său efort material şi spiritual a fost răsplătit de comunitate în timpul vieţii doar cu numele de „Maior Gh. Pastia” dat celor două edificii şi cu titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului”, pentru ca post mortem, în faţa teatrului, să existe din 2004 un bust al lui Gheorghe Pastia, creaţie a sculptorului Gabriel Tăicuţu şi o stradă din Focşani care poartă numele maiorului. Cu siguranţă mult prea puţin... Ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa maestrului Gheorghe Pastia.
Lucica Nistor - un umil slujitor al scenei
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Mihai, acum 3816 zile, 19 ore, 9 minute, 10 secunde
cititor, acum 3816 zile, 9 ore, 23 minute, 41 secunde 
