O ţară cu susu-n jos
„Norocul” nostru a fost că era japonez, aşa că a avut parte de o publicitate serioasă, dar nu îndeajuns de impresionantă ca să mişte lucrurile, doar a sensibilizat puţin opinia publică. Acum nu-şi mai aduce aminte nimeni de el. Acum a murit un copil. Dacă nu se întâmplă o dramă mai mare care să ia primetime-ul televiziunilor există o şansă să se rezolve problema câinilor maidanezi. Sau măcar să se dea un brânci destul de puternic astfel încât s-o ia „bolovanul” la vale…
Pe fondul valului de emoţie iscat de moartea copilului ucis au apărut necrofagii: politicienii, televiziunile.
Primii dintre ei se agită de mama focului dându-şi instrucţiuni unii altora cât de repede să se facă legea care să permită eutanasierea patrupedelor maidaneze. Băsescu presează la Ponta să dea un OUG, acesta îi pasează problema lui Dragnea, Dragnea lui Zgonea, Zgonea lui Ciucă şi aşa mai departe. Oprescu doreşte referendum pe tema asta. Vai, cât de repede răspunde politicianul român la febra comunităţii!! Ţara arde (şi dacă nu se stinge focul repede ard şi procentele lor electorale) şi politicanul răspunde prezent!
Ce par să uite cu toţii sunt faptele:
1. Există OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân unde se arată foarte clar cum trebuie tratată problema. Acolo este şi un articol unde scrie negru pe alb că în situaţia în care, după expirarea termenului de cazare de 7 zile, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia vor fi euthanasiaţi.
2. Avem şi Legea 227/2002 dată de Parlament pentru aprobarea ordonanţei de mai sus şi care o reia aproape integral, mărind doar (nu era previzibil, suntem umani, nu?!) termenul de cazare şi eutanasiere la 14 zile.
Cu alte cuvinte, nu există nici un vid legislativ, politicienii noştri de top vorbesc strict pentru imaginea lor.
Problema de fapt este la politicienii locali, la primării, care nu au curajul să respecte legea de frica pierderii unor procente electorale, presiunea mediatică a „iubitorilor” de animale fiind PANĂ ACUM mai mare decât cea a adversarilor lor. În plus, mass-media ce plânge acum pe umărul familiei copilului se face că uită cum foloseau ca pe o armă electorală problema maidanezilor. De exemplu, Antena 3, care se declară „solidară cu familia …”, anunţ scris mare pe ecran, acum cu ceva timp în urmă îl făcea praf pe Băsescu, criminalul Băsescu, care a omorât câini pe vremea când era primar, toată revărsarea de ură fiind făcută pe un fond vizual canin idilic, cu căţeluşi pufoşi şi nevinovaţi. Acum apar la televizor numai bestii, câini rânjind diabolic, oameni atacaţi… asta e, chestie de marketing, de oportunitate!
3. Un puşcăriaş costă cam 2.700 de lei pe lună şi un câine vagabond în jur de 600 de lei pe lună.
Plenul Senatului a respins proiectul care presupunea majorarea alocaţiei de la 42 lei la 50 lei pentru copiii între doi şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, precum şi majorarea alocaţiei de la 84 lei la 100 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei şi 18 ani.
Nu sunt bani, zice Antonescu.
OK., înţelegem.
Dar atunci de ce plenul Senatului a adoptat în martie 2013 iniţiativa legislativă prin care vor putea fi euthanasiaţi numai câinii declaraţi bolnavi incurabil de către un medic de specialitate? Astfel, potrivit formei adoptate de Senat, după expirarea termenului de 30 de zile (nu era previzibil, suntem şi mai umani, nu?) în care câinii sunt cazaţi în adăposturi, dacă aceştia nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi în continuare în adăposturi sau returnaţi în teritoriu după ce au fost castraţi şi sterilizaţi.
Un alt amendament adoptat prevede faptul că autoritatea administraţiei publice locale urmează să asigure deparazitarea internă şi externă, sterilizarea sau castrarea, microciparea şi vaccinarea antirabică gratuită a câinilor cu stăpân timp de un an de la intrarea în vigoare a legii.
Pentru asta sunt bani?!
Ce ţară suntem noi dacă din banii publici se duc mai mulţi la deţinuţi şi câini decât la copii şi bătrâni?! Răspunsul este la punctul 4.
4. Suntem o ţară cu susu-n jos.
Mircea Sandu, şeful Federaţiei Române de Fotbal, „naşul”, face o ofertă de nerefuzat părinţilor îndureraţi: a doua zi după înmormântarea copilului îi invită pe gratis la meciul de fotbal România –Ungaria pentru a-i mai binedispune.
Se spune că România este Grădina lui Dumnezeu.
Eu aş spune atunci că Doamne, mare-i grădina ta! E plină de stupizi.
Rareş CHINESCU
