Opinii

Doar astfel pot să-mi iubesc ţara!

Ziarul de Vrancea
18 mar 2013 2570 vizualizări
Cu doar câteva zile în urmă, o respectabilă cunoştinţă, cu care am avut onoarea şi bucuria sinceră să conversez în câteva rânduri, mi-a trimis un mesaj prin care mă mustra, cu eleganţă şi blândeţe, pentru mărturisita mea lehamite faţă de multe câte se întâmplă în această ţară cu valorile inversate în mod samavolnic, în care neruşinarea, minciuna şi hoţia s-au transformat deja, din nişte simple mijloace, în scopuri în sine.

Îi înţeleg pe deplin indignarea care, în fond, nu indică nimic altceva decât o nedisimulată şi autentică nobleţe sufletească. Păcat doar că astfel de oameni, atât de puţini câţi au mai rămas, au ajuns doar nişte simple „ciudăţenii” ale contemporaneităţii noastre.
        Îl salut cu dragoste şi pe această cale!
        I-am trimis la rândul meu un mesaj scurt, prin care am încercat să-i (şi să-mi) explic motivele, de loc neîntemeiate şi de loc puţine, ale lehamitei mele. Nu am vrut să mă disculp în vreun fel, pur şi simplu pentru că nu cred că, într-o ţară normală, un om normal  ar trebui să se scuze pentru „vina” de a avea alte opinii decât alţi oameni normali, chiar dacă aceste opinii pot eroda mituri şi pot răni sentimente. Dar mai este, oare, o ţară normală cea în care trăim? Şi, pe cale de consecinţă, mai suntem noi, locuitorii ei, oameni normali?
         Poate că mesajul meu de răspuns a fost prea lapidar, prea fugitiv şi prea urmărind doar aspectele de suprafaţă ale realităţii complexe în care trăim.
         Poate că ar fi trebuit să-i explic cunoştinţei mele că nu fac parte dintre aceia care să-şi denigreze ţara pentru că nu au nimic în comun cu ea, ori doar aşa, pentru că ...se poartă chestia aceasta. Sunt român neaoş, am trăit o viaţă de om în această ţară, nu mi-a trecut niciodată prin gând să o părăsesc, ba chiar mi-au rămas destule elemente pentru care să o iubesc, cu patimă şi consecvenţă: limba ei, cultura ei, o mare parte din istoria ei şi – e drept – doar o  parte din locuitorii ei actuali.
         Doar că, iubindu-mi patria, nu pot fi atât de orb încât să-i iubesc şi rateurile şi eşecurile lamentabile şi păcatele; toate acestea, mai ales atunci când ele se repetă în prostie, nu au cum să nu mă înfurie şi să nu-mi procure acea lehamite despre care vorbeam.
        Nu pot fi atât de stupid încât să mă prefac că iubesc indiferenţa arogantă, minciuna, lichelismul, ticăloşia, obiceiul aproape generalizat de a te „învârti” şi de a-ţi crea cu neobrăzare bunăstarea pe suferinţele altora, pe simplul motiv că ele provin de la români de-ai mei. Nu mă pot prosterna în faţa tuturor lingăilor, a tuturor secăturilor şi a tuturor impostorilor.
         Nu pot iubi chiar necondiţionat o Românie aflată în derivă de mai bine de 65 de ani, scuzându-mă tâmp că: o fi ea astfel, dar e ţara mea!
         Nu pot să aplaud atunci când văd, ceea ce ar trebui să vedem cu toţii: că bogăţiile naturale ale ţării mele sunt date altora aproape de pomană, în schimbul unor peşcheşuri fabuloase, că sistemul ei de învăţământ suportă experimente quasi-criminale, că bătrânii ei mor cu zile, înfometaţi şi lăsaţi de izbelişte, că tot mai mulţi tineri cu adevărat capabili hotărăsc s-o părăsească pentru totdeauna, ducându-se oriunde văd cu ochii...
         De când mă ştiu m-am amuzat pe seama cunoscuţilor moralişti francezi şi a mai puţin cunoscutelor văduve moralizatoare, lansatori ai paradigmei idioate cum că „dacă iubeşti, trebuie să iubeşti necondiţionat şi, de asemenea, să ierţi necondiţionat”. Cum adică? Să fie dragostea o astfel de stare blegoasă de transă, în care intri cu raţiunea absolut adormită? Adică, dacă iubesc o anumită persoană, trebuie să mă prefac că nu-i văd defectele şi păcatele?
          Ce nevoie ar avea ţara mea de o asemenea dragoste stupidă?
          Oare aşa trebuie să ne iubim ţara, prefăcându-ne că nu-i vedem neîmplinirile, defectele şi păcatele? Lăsând-o să se ducă de râpă, în aplauzele noastre prefăcute?
          Cu marele risc de a fi mustrat de prieteni, înjurat de indiferenţi sau împroşcat cu toate lăturile de duşmani (văd că se poartă la greu, mai ales sub protecţia anonimatului sau a unor false identităţi!!!), va trebui să declar aici că eu nu-mi pot permite luxul de a fi nesincer cu ţara mea: tocmai pentru că o iubesc, mă simt moralmente obligat să-i spun în faţă tot ce ştiu şi cred despre ea.
  Sunt încredinţat că, dacă nu i-aş spune toate aceste adevăruri, ar fi ca şi cum aş unelti s-o înşel pe ascuns cu o altă ţară! Or, crima aceasta cumplită eu nu pot să o comit!
  Iertaţi-mă, deci, dacă aşa înţeleg eu să-mi iubesc ţara: pătimaş şi lucid, fără ocolişuri, fără jumătăţi de măsură şi mai ales cu dinţii încleştaţi! Alţii pot s-o iubească altfel, aşa cum cred ei de cuviinţă. Nu-i nimic rău în asta. În fond, trebuie să existe tot atâtea feluri de a iubi câţi oameni mai există încă pe lume.
   Cine crede altfel, ar fi bine să ştie că vremea băgatului pumnului în gură a trecut de aproape un sfert de secol.   


Paul SPIRESCU

   
Profesor de filosofie la Liceul "Emil Botta", Paul Spirescu este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania şi autorul a cinci cărţi de poeme, o prezenţă editorială şi publicistică de peste patru decenii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
, acum 2900 zile, 2 ore, 45 minute, 22 secunde
Bun articol!Felicitari !Mai scrieti poate contribuie si acestea la educatia clasei politice.
despre samantza, acum 2900 zile, 11 ore, 31 minute, 8 secunde
Nu sunt de acord cu dvs. referitor la 65 de ani , citez " Nu pot iubi chiar necondiţionat o Românie aflată în derivă de mai bine de 65 de ani" romania este in deriva din nastere si nu citeste integral
cristina, acum 2900 zile, 14 ore, 51 secunde
Daca toti ne-am iubi tara astfel poate ca azi n-am mai fi de rasul tuturor. Unii chiar vor sa ne-o ciuntesca. Fac manifestatii in acest sens. Scrieti si despre asta, domnule profesor. Oricum, citeste integral
Stana Georgescu-Apostu, acum 2900 zile, 15 ore, 35 minute, 47 secunde
Mă bucur că a scris cineva acest articol...Mă bucur că e profesor și că incă profesorii pot avea verticalitate și demnitate. Nu-l cunosc pe autor ;trebuie să spun însă că are dureros de citeste integral
stroe vasilica, acum 2900 zile, 16 ore, 46 minute, 47 secunde
cata mizerie morala... cata nesimtire... cata nerusinare.. ce inversare totala,mizerabila... a valorilor!!!!imi este grata,imi este profund rusine ca sunt romanca,caci strainii ne citeste integral
R.C.45+, acum 2900 zile, 17 ore, 1 minut, 11 secunde
Demnitate, patrie, onoare. Cuvinte de militar. Desigur ar fi o problema !? Acestea trei nu mai sunt cautate, asta o vedem zilnic la guvernatorul "ales".Acum merge la intronizarea papei cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.