Despre drujbe şi oameni care-şi urăsc copiii
Că toate acestea au şi un revers (poluare, consumerism, suprapopulare, arme mai „eficiente” în conflicte cu victime mai numeroase, etc.) este la fel de sigur. Şi, de la maşina cu aburi a lui Watt până la computerele ultraperformante, toate au fost unelte care ne-au ajutat specia să evolueze. Am cuvenitul respect pentru mintea inovatoare şi pentru produsele ei, fără să-mi fac idoli sau icoane nici din una nici din celelalte. Există însă o drăcie pe care o detest din tot sufletul. Se cheamă motofierăstrău cred, dar pe la noi e cunoscută mai degrabă sub numele de drujbă. Pentru că ăsta era brandul sovietic cu care a venit la noi şi aşa cum toate copiatoarele sunt xerox-uri, tot aşa şi Husqvarna e Drujbă. Sub numele ăsta dulce (drujba a prietenie, nu?), scula asta zgomotoasă şi emanând mirosul tare, specific motoarelor în doi timpi, s-a insinuat si multiplicat înspăimântător în comunităţile rurale, mai ales în cele de la munte şi a făcut mult rău şi foarte puţin bine.
Mai urăsc şi camioanele care duc la vale pădurile asasinate din munţii Vrancei şi din alţi munţi care au avut acelasi ghinion de poziţionare în Carpaţii împărţiţi frăţeşte între ticăloşi români şi secui. Dac-aş avea o inimă ceva mai războinică şi apucături de terorist, cred că ocupaţia mea de căpătâi ar fi sabotarea acestor mijloace de transport criminale pe care le poţi vedea toată ziua pe drumurile forestiere şi prin satele de munte unde infractorul e în siguranţă, atâta timp cât pădurarul e beat, poliţistul corupt şi amândoi sunt cumnaţi sau veri primari ai „toporatorilor” cu firme legale şi cu documente de transport măsluite. Noaptea ai să le vezi pe drumurile de la şes, mergând pe întuneric şi răcoare sau staţionând cu ceva kilometri înainte de punctele de control, în timp ce şoferii sunt foarte prinşi în covorbiri nevinovate despre unde sunt gaborii şi cât au de gând să zăbovească pe-acolo.
De fapt cred că ura mea pentru aceste chestii motorizate vine din incapacitatea (sau frica?) de a urâ oamenii. În acest caz oameni implicaţi în desfiinţarea brutală şi fără discernământ a pădurilor şi pe care i-aş împărţi în două categorii. Pe de o parte unii care, din lipsă de alternative economice, omoară copaci pentru banii de pâine şi rachiu pe care „toporâtorii” li-i plătesc, de cele mai multe ori la negru şi fără asigurări sociale şi, pe de altă parte, angajatorii lor, oameni lacomi şi dispuşi la orice pentru îmbogăţire rapidă. Categoria funcţionarilor statului sau ai administraţiilor locale, care îşi iau şi ei partea din acest dezmăţ forestier şi care sunt în egală măsură vinovaţi, este separată, pentru că aceştia s-ar lăsa cumpăraţi şi de fabricanţii de biberoane, de exemplu.
Dacă sistemul mafiot generalizat poate fi făcut vinovat pentru această stare de fapt ca şi pentru atâtea alte lucruri care sunt clădite prost în jurul nostru, cred că şi prostia omenească şi lipsa de educaţie responsabilă sunt la fel de vinovate. Pentru că şi unii şi alţii, şi drujbar şi mare exploatator de pădure, au copii. Iar dacă-i întrebi şi pe unul şi pe celălalt, îţi vor spune că nu pun nimic mai presus de fericirea copiilor lor şi tot ce fac, fac pentru binele acelor copii. Sărăcia unora şi lăcomia celorlalţi i-au orbit în aşa măsură incât nu mai pot să vadă că tot ce fac cu pădurile fac exact împotriva vieţii viitoare a copiilor şi nepoţilor lor. Copii şi nepoţi a căror existenţă nu va fi de cea mai bună calitate, în ciuda averii mai mici sau mai mari pe care părinţii lor au făcut-o din exterminarea pădurilor. Dimpotrivă, vor respira un aer de calitate mai proastă, apa bună de băut va deveni mai puţină şi mai scumpă, torenţii de pe versanţii despăduriţi vor continua să inunde casele părinţilor drujbari, pământurile până mai ieri roditoare se vor deşertifica, iar ţările ale căror politici fac ca suprafeţele împădurite să crească şi izvoarele să nu sece nu vor avea loc şi resurse să-i primească pe toţi.
Sentimentele mele împotriva drujbelor, camioanelor cu lemne sau a celor care le mână în războiul inegal cu pădurile nu vor rezolva, în nici un caz, tragedia care se desfăşoară sub ochii noştri în pădurile româneşti. Tristeţea mea e cam la fel de productivă că şi panourile cu sloganuri fără conţinut de pe drumurile traversând munţii şi care, exact lângă hectarele dezolante de fostă pădure şi şleaurile adânci făcute de cadavrele de copaci târâte de TAF-uri, ne anunţă că românul e ceva neam de sânge cu codrul sau că, în viitor, acela care va avea pădure va avea ceva mai preţios decât aurul. Am să strig, totuşi, către cei care, din disperare sau din prea multă şi deşartă iubire de arginţi, urăsc atât de mult pădurea: „Iubiţi-vă copiii mai mult decât vă iubiţi drujbele şi banii! Nu ştiu nici ce comisioane aţi plătit pentru protecţia afacerilor voastre sau câtă evaziune fiscală (protejată) faceţi pentru a vă amortiza rapid acele comisioane. Nu mă interesează îmbogăţirea voastră. Dar mă doare ce văd în munţi, la fel cum ar trebui să vă usture pe voi blestemele urmaşilor voştri. Măcar de-aţi replanta pustia pe care-o lăsaţi în urmă...”
Nicu PANAITESCU este un vrâncean care iubește pădurea, -ceva mi prețios decât aurul- după cum spune-. Pentru a ințelege mai bine textul de astăzi citiți și materialul din deschiderea numărului de astăzi a Ziarului de Vrancea.
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 23
Adaugă comentariu
Suraianul, acum 4102 zile, 19 ore, 37 minute, 53 secunde
Acum Je , adica eu, acum 4102 zile, 19 ore, 48 minute, 52 secunde
, acum 4102 zile, 20 ore, 31 secunde
Ulise Grosu, acum 4102 zile, 21 ore, 6 minute, 32 secunde
piscoci, acum 4102 zile, 21 ore, 12 minute, 21 secunde
Je, acum 4102 zile, 22 ore, 32 minute, 52 secunde
alien, acum 4102 zile, 22 ore, 34 minute, 5 secunde
Ulise Grosu, acum 4103 zile, 32 minute, 25 secunde
Admiratoru', acum 4103 zile, 4 ore, 22 minute, 13 secunde
Piscoci, acum 4103 zile, 4 ore, 26 minute, 49 secunde 
