Opinii

Încotro?

Doar pentru orbi şi răuvoitori nu e clar că sistemul politic din România a ajuns la o limită pe care pare că nu o poate depăşi: încrederea cetăţenilor în clasa politică e mai jos decât genunchiul broaştei, ei înşişi nu încetează a se război, cu argumentul suprem că o fac în numele nostru, instituţiile care ar trebui să funcţioneze fără a fi afectate de schimbare puterii par că au intrat în comă, economia merge bine, dacă n-ar fi în cârje şi legată de un pat de spital, fără speranţe prea mari de însănătoşire.

Observ, din ce în ce mai des, un curent de opinie în presa noastră şi în mediile online favorabil revenerii monarhiei în România. Firav şi atacat puternic, înainte încă de a fi ajuns un subiect de discuţie la nivel naţional, subiectul revenerii la monarhie trebuie considerat, în primul rând, ca o alternativă la schiloditul sistem politic actual. Principalul contraargument de până acum se leagă de persoana posibilului suveran şi de succesorul acestuia; pentru mine, a discuta acest subiect de această manieră nu are relevanţă. Cred, în primul rând, că discuţia ar trebui să fie despre avantaje şi dezavantaje şi, apoi, despre persoane. Concomitent, în cel mai bun caz, dar nu doar despre persoane.
De aproape doi ani de zile trăiesc şi muncesc într-o monarhie, poate cea mai ”luminată” din Europa, care nu dă semne de oboseală, deşi regina are 86 de ani, ba, din contră, a ajuns la cota cea mai ridicată de încredere din ultimii 50 de ani, fiind motiv de mândrie naţională. O singură observaţie am de făcut, privind prin prisma a ceea ce se petrece la noi: monarhia poate reprezenta elementul de coeziune socială necesar reconstrucţiei unei Românii puternice şi ruptă de trecut. Sprijinit de o constituţie fără prevederi echivoce, interpretabile în funcţie de interese de moment, monarhul poate deveni stâlpul necesar stabilităţii sistemului politic, acesta nefiind ales şi, implicit, netrebuind să îşi apere un eventual viitor mandat.
Discuţia trebuie să înceapă, dar măcar acum ar trebui să vorbim calm şi cu gândul la generaţiile viitoare. Patima şi partizanatul plătit nu fac, după cum se vede, nici un bine.
Trăiască Regele!

Gabriel Chelaru este profesor de limbă franceză, locuieşte în Londra cu familia şi scrie la www.blogdevrancea.eu.

---