Istoria se repetă şi am avut iar de ales răul cel mai mic
În 2004, Adrian Năstase pusese atat de bine piciorul pe grumazul ţării, încat nu mai ţipa aproape nimeni. Nu a mai contatat faptul că Traian Băsescu se prezenta în faţa romanilor cu un scandal uriaş, cel al dispariţiei flotei. Carismaticul lider PDL de la acea vreme era stindardului iluziei unei Romanii normale şi l-am ales preşedinte. A trecut fluierand peste referendumul din 2007, cand a mizat pe cartea mogulilor care nu-l mai vroiau. După doi ani, la alegerile prezidenţiale din 2009, Traian Băsescu a dat piept cu Mircea Geoană, un preşedinte erodat ca imagine şi un lider PSD cu eticheta de “prostănac” pe frunte. Diferenţa nu au făcut-o realizările sau proiectele fiecăruia, ci vizita “prostănacului” la Sorin Ovidiu Vantu. La referendumul din 2012 am fost iar puşi în faţa răului cel mai mic, nu între a opta sau nu pentru viitorul Romaniei, cum au încercat să ne spele creierele ambele tabere. Indiferent din ce parte am privi, dinspre USL sau despre PDL, nu avem decat opţiunea de a ne merge rău sau mai puţin rău. Din colţul roşu – galben al ringului politic, unde sunt Ponta şi Antonescu, se trece peste apucătorile reînviate de pe vremea lui Adrian Năstase cu scuza că Traian Băsescu trebuie dat jos, întrucat este un scandalagiu, nu poate lucra cu nimeni, a tăiat pensii, salarii şamd. Oamenii închid ochii la avantul cu care USL a trecut peste orice lege, pe care au reuşit să-l stăpanească doar reprezentanţii UE. Din tabăra portocalie sunt cam aceleaşi argumente, dar în sens invers, pentru care Băsescu merita să rămană în funcţie. Adică un preşedinte “jucător” e mai bun decat reîntoarcerea la apucăturile de pe vremea lui Adrian Năstase. Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost unul al urii, al dezbinării romanilor, dar înainte de toate al alegerii dintre un preşedinte epuizat din punct de vedere politic, dar care poate să mai sancţioneze de la Cotroceni derapajele celor de la USL, şi opţiunea de a da toate parghiile unor forţe politice care vor să-şi subordoneze statul şi toate resursele lui printr-un control ca pe vremea “împuşcatului” Năstase, dar cu care am avea linişte, nu un veşnic conflict între palate. Oricare dintre opţiuni reprezintă răul cel mai mic. Din păcate, referendumul marchează un nou eşec al celor 22 de ani de aşa zisă democraţie: am ajuns din nou în situaţia să votăm în funcţie de cat de rău este celălalt, nu cat de bun este omul pe care îl susţinem.