Eu cînd vreau să trag, trag?
Abia acum realizăm că violenţa nu are frontiere. Mirosul sîngelui e peste tot la fel. Poate se întîmplau şi în "epoca de aur "crime, dar mediatizarea era cenzurată şi, poate, nici nu îmbrăcau haina carnagiului. Cazul Rîmaru ne îngrozise la vremea respectivă, dar fusese un accident. Nu deschizi bine televizorul sau ziarele şi ţi se trîmbiţează aceeaşi informaţie care îţi strică ziua. O ştire multiplicată fără măsură, creîndu-ţi discomfort. Un om în uniformă, orbit chipurile de gelozie, mai mult de schizofrenie, intră într-un coafor din centrul Bucureştiului şi trage, şi trage pînă aproape de golirea încărcătorului, ucigînd, rănind, semănînd teroare în numele unei iubiri afişate mai mult vocal, decît faptic.
Sigur că după război mulţi viteji se arată! Mă includ şi eu printre ei! Psihopatul putea să-şi ucidă soţia într-un spaţiu privat, fără martori. Orgoliul propriu ar fi fost însă în prea mică măsură ostoiat. Era nevoie de spectacol, de martori, de victime, de televiziune, ca anonimul să rămînă în memoria semenilor. Toată mass-media se întreabă retoric dacă putea fi evitat masacrul. Cred că da!
Să nu se mire nimeni dacă voi aduce în prim-plan pregătirea psihologică a cetăţeanului care lucrează în unităţi publice. Aşa cum nu ştim să procedăm în situaţii de calamităţi, nu ştim cum să reacţionăm nici cînd ne aflăm în faţa unui pericol iminent venit din partea unui agresor cu analize la zi sau dezaxsat, posesor de pistol de calibru 7,65.
Lansez ipoteza că chiar prima victimă putea rezolva parţial conflictul. La noi educaţia se face prin negaţie. Sîntem formaţi să spunem nu! Nu ai voie, nu trebuie, nu e frumos etc. Un DA meşteşugit ar fi putut anihila, sau barem temporiza, intenţia atentatorului. O mică manevră feminină l-ar fi putut face pe gelos să se răzgîndească, chemat blînd deoparte şi amăgit cu varianta unei posibile împăcări cu soţia. E o aberaţie?
O altă cale de preîntîmpinare a crimei e legată de posesia armei ucigaşe, alimentate excesiv cu muniţie. Sînt multe situaţii în care bieţii poliţişti nu au voie să aibă muniţie decît dacă sînt în misiune. Precauţie maximă!
În cazul psihopatului de pe Dorobanţi nu a funcţionat nicio restricţie, beneficiind discriminatoriu de atîtea gloanţe cîte i-a poftit inima.
Pistol, pistol, gloanţe, gloanţe, Liber la impuşcături! Nu legea regimului armelor şi muniţiei e de vină, ci superficialitatea aplicării ei. E atîta delăsare în respectarea normelor legale, încît cred că şi fără legi lucrurile ar fi la fel. Ca cetăţean, să zicem posesor de armă, eu cînd vreau să trag, trag?
Prea ne batem joc de psihologi şi de psihiatri, considerîndu-i apendice şi nu specialişti implicaţi necondiţionat în asanarea comportamentului nostru civic în perioade tulburi, social şi moral.
Vasile Lefter
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
Foto | Elevi ai Şcolii Gimnaziale “Adrian Păunescu” Focşani l-au evocat pe poetul vrâncean Dumitru Pricop la Muzeul din Dragosloveni
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
jicu, acum 4419 zile, 10 ore, 21 minute, 8 secunde
Radu Dunca, acum 4419 zile, 20 ore, 26 minute, 50 secunde 
