TREI PREMIERI DE LA RĂ’SĂ’RIT
Ce au in comun cei trei premieri din care trebuie să aleagă romanii la viitoarele alegeri, Teodor Stolojan, Mircea Geoană si Călin Popescu Tăriceanu? în afară de faptul că si-au declarat intentia comună de a conduce guvernul Romaniei, s-ar putea spune că nu mare lucru. Dar nu e asa: in perceptia publică toti trei sint văzuti ca niste oameni de fatadă, pusi in funtea unor proiecte guvernamentale pentru a servi intereselor unor persoane sau grupuri din planul doi. în ce priveste identitatea acestor manipulatori, părerile pot fi impărtite. Numai la Teodor Stolojan se stie sigur că in spatele lui e Băsescu. îti place Băsescu sau nu, măcar e o chestie clară, Stolo e premierul favorit al lui Băsescu si va conduce guvernul in acord cu presedintele. Mult mai greu e de spus la Geoană. Geoană e azi purtătorul de cuvint al grupului de la Cluj, miine al lui Adrian Năstase, poimiine al lui Viorel Hrebenciuc. Dacă există ceva si din el insusi, e greu de depistat. Poate tendinta lui spre tehnocratie si interesul lui in politici publice l-ar face un prim ministru bun: dar dacă ne luăm după prestatia lui ca sef de partid, care e cam aceea a unei mingi de hochei utilizată de mai multi jucători e greu să ti-l imaginezi conducind in mod real guvernul, făcind deci cu alte cuvinte mai mult decit muncă de reprezentare. Cu Tăriceanu, situatia nu e mult diferită. Si el e impins de la spate, de lobbyuri din business, precum cel care l-a făcut să sustină taxa auto, din lumea financiară, de grupul Patriciu, dar si de grupul Bogdan Olteanu. Deciziile lui sint adesea luate de atÃii. Eu, care mi-l amintesc la inceputul lui 2005, cind a hotărit singur contra opozitiei partidului să adopte declaratia de avere obligatorie pentru demnitari, de exemplu, cred că acesta e un lucru foarte regretabil. Dar e un fapt: guvernul Tăriceanu a dat sau a incercat să dea mai multe legi direct adresate unor grupuri de interese ca oricare dinaintea lui. în guvernul Năstase se luau din gros comisioane, azi sub anchetă: in cel al lui Tăriceanu s-a incercat adesea să "o facem legal", deci să fie consfintite privilegiile unor interesati printr-o lege. E greu de spus cine e captivul cui, omul politic grupurilor de interese, sau invers, dar mi se pare că dovezile inclină spre prima variantă
Cum au ajuns romanii să aibă de ales intre niste oameni care sint mai curind substituitii altora la guvernare? Există două explicatii posibile. Prima, pe care ar da-o dusmanii actualei Constitutii, gen Adrian Năstase, ar fi că semiprezidentialismul nostru sabotează ascensiunea unor lideri autentici. Conform acestui argument, nu pot ajunge prim ministri decit cei care s-ar impăca cu impărtirea ambiguă a puterii intre presedinte si prim ministru, cu alte cuvinte, cei resemnati dinainte să fie vioara a doua.
Există insă si o explicatie concurentă. în fond, sefi de partid ca Geoană sau Tăriceanu au calea de a deveni vioara intii prin alegerile prezidentiale. Dacă partidele au lideri care de fapt ar avea dificultăti să cistige asemenea alegeri nu este vina Constitutiei, ci a vesnicei lipse de lideri din politica romanească, care are multe voci, dar putine personalităti capabile să inspire o mobilizare de masă.
Aceasta fiind situatia insă, să ne amintim că politica nu e o cale de căutare a fericirii absolute, ci un fel de a cintări realitivismul unei situatii pentru a extrage cea mai bună solutie din ceea ce există. Avem de fapt de ales intre un guvern Băsescu, cu defectele si calitătile lui, care se cunosc (si cu Stolojan si Macovei figuri principale), si două guverne (de fapt unul, căci liberalii si pesedistii par să se impace bine) al unor grupuri de interese aliate, cu o agendă mult mai obscură. Asta alegem atunci cind cintărim oferta celor trei prim ministri de pe piata noastră electorală.
