Bun venit, Kosovo!
Aparitia sa nu a fost o surpriza pentru nimeni. Declaratia de independenta a acestei foste provincii otomane, apoi sarbesti, locuita de albanezi dintotdeauna, dar de la sfarsitul secolului al nouasprezecelea ca populatie majoritara, fusese amanata din noiembrie trecut, de cand partidul premierului kosovar, Hashim Thaci, castigase alegerile. Thaci a amanat declaratia de independenta ca sa nu creeze in Serbia un curent nationalist si mai puternic, care sa aduca voturi candidatului nationalist la alegerile prezidentiale din ianuarie. Odata acestea castigate cu bine, desi la limita, de Boris Tadic, candidatul favorizat de Occident, nu mai lipsea decat un lucru pentru independenta Kosovo. Un summit european, astfel ca imediat dupa declarare Europa sa vorbeasca cu o singura voce, imediat dupa Statele Unite, recunoscand independenta Kosovo. Acest summit incepe azi, luni, deci ieri Kosovo si-a declarat independenta. Vor fi, desigur, si voci contra, si Kosovo va fi pentru multa vreme ca si Taiwanul, recunoscut doar de o parte din tarile lumii, dar independenta nu mai poate fi pusa la indoiala. Ea este un fapt din 1999, de cand Kosovo functioneaza practic ca un stat separat, initial sub guvernare ONU, apoi treptat intr-o combinatie ONU cu organisme alese local. Dupa aproape zece ani de cand Serbia a pierdut controlul, numai naivii credeau ca mai poti lipi cana la loc vreodata.
Exista doua intrebari importante privitoare la evenimentul de ieri. Unul este, cum a fost posibil? Ca regula generala provinciile care seceda si isi proclama dreptul la autodeterminare nu sunt recunoscute in secolul XXI. A doua este daca aceasta secesiune este si ultima din fosta Iugoslavia. Putem, in sfarsit, spera ca s-a terminat? O sa le raspund pe rand.
Independenta Kosovo a fost posibila din trei motive: unu, ca nationalittii kosovari au urmarit-o permanent. Doi, ca nationalistii sarbi, in frunte cu Milosevic, au raspuns disproportionat si fara tact, fara sa se gandeasca la comunitatea internationala. Milosevic a luat Kosovo acum zece ani autonomia pe care o avusese sub comunisti, le-a inchis scolile, a masacrat familii intregi pentru ca un membru era banuit de asociere cu KLA, (miscarea de independenta) ,armata iugoslava in mod stupid a raspuns la provocarile nasionalistilor locali atacand civili, pana cand situatia a devenit subiect international, opinia publica fiind deja sensibilizata de esecul occidental de a impiedica masacrele comise de sarbi si croati in Bosnia. Si, trei, odata acest punct atins, Serbia a reusit, printr-un complex de imprejurari si erori, sa ajunga singura intr-o tabara opusa Occidentului. In 1998, cand armata lui Milosevic gonea pe kosovari din case si le ardea buletinele, pana si Rusia lui Eltan s-a spalat pe maini de ea. Serbia a fost, cu alte cuvinte, intr-o situatie de izolare internationala chiar mai mare ca Ungaria in 1918, cand a pierdut Transilvania catre Romania si Vojvodina catre Regatul care se numea atunci al sarbilor, croatilor si slovenilor (kosovarii, cum se vede chiar din titlu, nici atunci nu prea se regaseau in acea tara). Comparatia dintre Kosovo si Transilvania nu e deplasata, cum s-ar putea crede. Ca si Kosovo pentru sarbi, Transilvania este un leagan al natiunii, timp de peste 150 de ani dupa infrangerea de la Mohacs in fata otomanilor Ungaria s-a redus doar la Transilvania. Ca si cu sarbii in Kosovo, natiunea care a construit statul, ungurii, nu aveau majoritatea populatiei de cel putin 200 de ani la data secesiunii provinciei. Natiunea majoritara in provincie, romanii, nu avusesera niciodata stat in Transilvania (decat in propaganda lui Ceausescu). Mai intai secesiunea provinciei transilvanene (din Austro-Ungaria), si apoi unirea ei cu Regatul roman s-au facut in virtutea dreptului la autodeterminare al majoritatii populatiei, ca si azi in Kosovo. In Kosovo nu exista mare entuziasm pentru unirea cu Albania, astfel incat comparatia mea se opreste aici. Kosovo va fi mai curand un fel de Republica Moldova, care va descoperi curand ca marele avantaj de a avea tara ta nu raspunde la toate problemele. Bine ai venit, Kosovo, in lumea statelor independente! Cand vedem azi la televizor pe kosovarii din toata Europa cum cumpara steaguri si se reped sa petreaca aceste cateva zile la Pristina, ca sa se simta parte din acest ceva mai mare creat, inainte de a se intoarce la slujbele lor din Elvetia, Anglia sau Grecia, noi, care am avut aceasta petrecere la 1918, stim ca dupa flori si aplauze greul abia incepe. Sunt peste 40% someri in Kosovo.
Dar macar va fi pace? Pentru ca exista posibilitatea ca micul Kosovo sa atraga minoritatile albaneze vecine din Serbia (valea Presevo) si Macedonia, si sa devina un Kosovo mare (nu o Albanie mare, cum se asteaptă unii). Pentru a evita acest lucru, Occidentul are instrumente. Macedonia, care e tara candidată UE, dar nu e gata sa inceapa negocierile, trebuie invitata sa devina membru NATO la summitul de la Bucuresti din aprilie. Asta echivaleaza cu o garantare a frontierelor Macedoniei si o stabilizare a acestei tari fragile. Orice incercare a Vojvodinei sau a Presevo de a continua pe linia de dezmembrare a Serbiei ar trebui respinsa de europeni si americani, deja vazuti la Belgrad ca inamicii poporului sarb. Vecinii Serbiei, ca ungurii, trebuie sa nu incurajeze minoritatile locale, care se simt frustrate (Kosovo a castigat brusc mult mai mult decat ei). Serbia insasi nu ar trebui sa incurajeze secesiunea zonelor sarbesti din Kosovo, ci doar sa contribuie la un plan al acestora de autoguvernare locala. Dar chiar daca acestea creaza noi regiuni cu statul special (la Mitrovica, de exemplu), si acest lucru se poate realiza pasnic si nu ar trebui dramatizat.
MulÃi cobesc zilele astea, dar cred că sint temeiuri serioase să sperăm că secesiunea Kosovo este ultima din fosta Iugoslavie, si, cu asta, am ajuns la sfirsit. E un trist sfirsit pentru prietenii nostri sirbi, dar dacă in loc să inchidă capitolul si să se ocupe serios de aderarea lor la Europa vor intretinea frustrarea la nesfirsit vor plăti un pret si mai mare. Micii kosovari si-au jucat cartea bine, si au cistigat. Dumnezeu stie că au suferit mult pină să prindă ziua de azi. Cind am făcut un sondaj pentru ONU in Kosovo in 2003 in două din trei case oamenii fuseseră victimele unor violente de o formă sau alta in 1998. Nu poti blama niste oameni impinsi la zid că au cerut ajutor din Vest si l-au căpătat. Cind am fost prima oară in Kosovo am fost uimită de cite steaguri americane erau agătate peste tot si i-am spus soferului meu de la ONU, el insusi un fost recrut al KLA: "în fond, toti am visat să vină americanii să ne elibereze in Balcani, dar voi sinteti singurii care aÃi reusit să ii aduceti". "Asa e", mi-a spus el, "dar eram si pregăttÃi să plătim un pret mai mare ca altii". L-au plătit. Acuma, de mortii lor, hai să nu le purtăm pică fiindcă au căpătat si ei statul lor. Au să se convingă repede că nu ăsta e secretul fericirii.
