Pas cu pas. După 100 de zile.
Şi care stabileşte în permanenţă nişte puncte ”zero” de la care să plece. N-are răbdare să continue “ceva”, să clădească în continuare pe nişte temelii, poporul român parcă doreşte mai mereu un nou început. Sincer, eu am început să obosesc de atâtea restarturi.
Ar fi trebuit poate să ne pună pe gânduri titlul cărţii lui Iohannis: ”Pas cu pas”. Nu ne-am interesat la momentul respectiv, înainte de alegeri, să aflăm ce vrea să spună; domle, foarte bine, pas cu pas să fie, dar cum vor fi paşii ăştia: mai mari, gen pasul uriaşului, mai mici, gen pasul piticului, în ritm alert, avem de-a face cu un maraton, un sprint, un fond, cu un pas săltat, normal sau de defilare? Care va fi frecvenţa, cadenţa lor? Câţi paşi vom face la suta de zile de mandat?
Eu sunt convins că majoritatea dintre noi a avut în gând proba de viteză de o sută de metri garduri, uitând că germanii sunt mai buni la maraton.
Ascultând eu vocea (vocile) poporului înţeleg că i se reproşează următoarele:
1. Că este prea moale, prea tăcut, prea rigid.
2. Că-l tolerează pe Ponta sau că, mai rău, fac parte din aceeaşi tabără.
3. Că nu “i-o trage” lui Băsescu, că nu-l bagă la puşcărie, că de ce l-a lăsat la Scroviştea sau că, mai rău, fac parte din aceeaşi tabără.
4. Că-i ţinut ostatic de serviciile secrete sau că, mai rău, este un agent acoperit.
5. Că nu-l schimbă pe Coldea de la SRI.
6. Că nu schimbă conducerea DNA.
7. Că nu schimbă Guvernul.
8. Că se plânge că nu i s-a dat încă de către Guvern casa reglementată de lege.
9. Că nu dizolvă Parlamentul.
10. Că nu preia rolul de lider al Opoziţiei.
Şi multe altele…care uneori se bat cap în cap, ca în exemplele de mai sus.
Am totuşi impresia că haina constituţională este prea strâmtă pentru a-i permite prea multe acţiuni. Avem de-a face cu un Preşedinte ales prin vot direct, dar cu atribuţii constituţionale limitate, de parcă ar fi un Preşedinte onorific, pus de Parlament. Înţeleg că această anomalie a venit ca reflex al istoriei, mă refer la Ceauşescu, dar poate e timpul să echilibrăm cumva balanţa, adică să dăm atribuţii conform reprezentativităţii … sau să privim mai realist anvergura gesturilor politice pe care le poate face cel din fruntea ţării.
În prezent, Puterea efectivă nu o deţine Preşedintele ales direct, ca în SUA, ci o deţine Parlamentul şi, mai ales, Guvernul emanat de acesta. Aşa că multe dintre aşteptările pe care le avem de la un Preşedinte ar trebui să le îndreptăm în altă parte.
Prin urmare, pentru a judeca cele 100 de zile de mandat ale lui Iohannis ar trebui să stăm cu Constituţia în faţă şi să vedem ce se poate şi ce nu se poate face într-un mandat de Preşedinte, şi nu să fabulăm poveşti despre ce am vrea noi să facă el, aşa, la modul subiectiv şi în general vorbind.
În ce priveşte paşii, aş paria pe maraton, acolo distanţa parcursă în final este mult mai mare decât cei doar o sută de metri (garduri) acoperiţi în ritm alert şi unde mai ai şi şansa să te împiedici şi să cazi, scuzaţi de expresie, drept în bot.
Rareş Chinescu