Cine pe cine îl cară în spate?
Cu mâinile tremurânde, bătrânica se scotoceşte într-un buzunar, scoate la iveală toate cele şapte bancnote de un leu pe care le mai are, le numără şi le înmânează pe toate casierei. „De restul, dă-mi nişte bomboane dintr-acestea” – şi îi arată sortimentul de bomboane aflate într-un borcan special. Casiera face un calcul în gând şi îi dă bătrânei patru bomboane, bătrâna mulţumeşte şi pleacă. Îşi târăşte cu greu paşii ei obosiţi de vârstă, de trudă şi de nevoi.
Până la ieşirea la pensie, timp de aproape 40 de ani, a fost una dintre cele mai bune şi respectate învăţătoare din urbe. A crescut cu dragoste de mamă zeci de generaţii de copii frumoşi, cu migală i-a învăţat să scrie şi să citească slovele limbii române, cu migală le-a plămădit aptitudinile şi le-a modelat caracterul... Pe vremuri, ehei, locuitorii urbei o cunoşteau şi o recunoşteau, îşi scoteau pălăriile în faţa ei, atunci când o întâlneau pe stradă. Astăzi aproape că nimeni nu o mai cunoaşte.
Astăzi locuieşte tot în acelaşi apartament cu două camere în care a locuit aproape o viaţă întreagă, împreună cu soţul ei şi cu cei doi copii ai lor. Dar soţul i-a murit acum câţiva ani, iar copiii... şi-au urmat calea lor: băiatul în Anglia, fata în Spania. Nici lor nu le merge bine, aşa că n-au nici ei vreo posibilitate de a o ajuta.
Astfel că, astăzi, fosta doamnă învăţătoare a rămas să-şi chibzuiască singură bătrâneţea, neputinţele şi bolile. Cu o pensie de nimic, se vede obligată să fie foarte atentă până şi cu cele mai nesemnificative cheltuieli: atât pentru întreţinere, atât pentru medicamente,atât pentru pâine, iar din ce mai rămâne...nişte aripi congelate de pui...Se mai răsfaţă din când în când şi cu câte patru – cinci bomboane, dar asta numai în zilele de sărbătoare.
În adâncurile sufletului ei, doamna învăţătoare este tare necăjită şi nemulţumită, dar preferă să ţină secretul acesta doar pentru ea: acum mai bine de trei ani, a auzit la televizor pe unul, sculă mare de politician, care, hăhăind în stilul lui caracteristic, îi reproşa că, de fapt, ea şi alţii ca ea sunt „graşii” care stau în spinarea unora slabi şi pricăjiţi: din această cauză ţara nu merge bine!
Doamna învăţătoare a înmagazinat afirmaţia aceasta în memoria ei afectivă şi, uneori, înainte de culcare, se tot roagă la bunul Dumnezeu să o ia mai repede la el, ca să nu mai fie o povară pentru oamenii slabi şi pricăjiţi. Dar pesemne Dumnezeu îşi are socotelile lui, care nu se potrivesc de loc cu cele ale politicianului în cauză.
Doamna învăţătoare aşteaptă cu răbdare şi credinţă ca bunul Dumnezeu să-şi încheie odată socotelile şi în ceea ce o priveşte pe ea
Televizorul doamnei învăţătoare se defectase de ceva vreme şi, neavând bani să şi-l repare, nicidecum să-şi poată cumpăra unul nou, biata femeie n-a avut de unde să afle că acelor oameni slabi şi pricăjiţi, care au tot cărat-o şi o tot mai cară pe ea în spate,de multă vreme au început să li se întâmple nişte fenomene aproape paranormale dar cu totul şi cu totul contradictorii: exact ca în poveşti sau ca în filmele de sciens fiction.
Mai întâi, o foarte bună perioadă de timp, toată lumea normală putea să vadă cu ochiul liber cum acestor „slabi şi pricăjiţi” au început să le crească vile prin toate curţile ştiute, sau de care nici măcar ei nu aveau habar, apoi cum vilele lor se măreau şi se înmulţeau exact ca voinicul din poveste. Despre conturile din bănci, ce să mai vorbim: milionul de lei s-a transformat subit în milion de euro (doar am intrat în UE, ce mama dracului?), apoi acest milion a făcut atâţia pui încât biata noastră doamnă învăţătoare, cu toată ştiinţa ei, n-ar fi reuşit niciodată să-i înveţe pe foştii săi elevi să le scrie şi să le înţeleagă numărul.
Dar graşii cu graşii şi slăbănogii cu slăbănogii: ăia graşi „să se ducă dracului la muncă sau să citească nişte almanahe!” – vorba unui cunoscut intelectual contemporan. Ceilalţi, slăbănogii, să se îngraşe, doar este dreptul lor şi doar aşa se întâmplă într-un stat cu adevărat democratic şi cu adevărat constituţional.
Curat constituţional, să trăiască!
Profesor de filosofie, Paul Spirescu este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania şi autorul a cinci cărţi de poeme, o prezenţă editorială şi publicistică de peste patru decenii.
Paul SPIRESCU