Ce ne facem cu Rusia
Occidentul reproseaza Rusiei lipsa de democratie interna (discutabila cita vreme presedintele Putin este ales, si popular) precum si faptul ca nu isi respecta angajamentele precedente privind dezarmarea. Cel care ne priveste direct este cel luat de Rusia la summitul OSCE de la Istanbul, retragerea armatei a XIV-zecea din Transnistria. Aceasta retragere are un caracter mai curind simbolic, pentru ca mult din armament a trecut in decursul anilor la rebelii transnistreni. Dar cat Armata XIV ramane acolo, e un simbol al sprijinului Rusiei pentru regiunea separatista si o subminare a autoritatii Republicii Moldova, ca si o subminare a Europei in general. Pentru ca Europa nu poate face mare lucru. Cu mari eforturi s-au votat o misiune pe frontiera ucraineana care sa vegheze la respectarea embargourilor impuse de Moldova Transnistriei, dar care ramane sa-si dovedeasca eficienta, si numirea unui reprezentant special, care insa s-a facut de ras imediat, afirmand ca e usor de rezolvat conflictul, dat fiind ca atat la Chisinau cat si la Tiraspol domnesc ortodocsii (ciudata descriere dat fiind ca de o parte sunt comunistii, iar de celalata niste infractori care au defectat din KGB). In orice caz, singurii care deschid gura la aceste intalniri la varf cu Rusia sunt tarile Baltice, neobosite in a aminti rusilor de Istanbul. Propunerea Rusiei este ca armata a XIV-a sa ramina unde e, dar de data aceasta sub mandat international, ca trupa de "mentinere a pacii" intre rebeli. Dar nici macar asta nu mai retine atentia nimanui, dat fiind ca la acest summit Rusia a amenintat ca se retrage din tratatul armelor conventionale din Europa, o amenintare la adresa intregii Europe, nu doar la biata Moldova.
Dar rusii reprosează si ei Occidentului unele lucruri, nu toate fara temei. E greu de inteles cum am ajuns din nou in asemenea proaste relatii, dupa ce dusmanii nostri comuni ""teroristii islamici- reusisera sa ne apropie oarecum. Dupa parerea mea, s-a pierdut o ocazie istorica de impacare cu rusii. E adevarat, cine l-a vazut pe Alexandra Litvinenko murind iradiat la Londra si pe rusi refuzand sa predea pe suspecti va spune ca ideea ca te poti vreodata reconcilia cu oameni care folosesc asemenea mijloace este o iluzie. Nu sunt asa de sigura. Mai grav este sprijinul Rusiei pentru Iran si alte state care iau pe fata partea teroristilor. Dar si acolo, Rusia e ghidata de logica sa suprema, ca orice s-ar intimpla, puterii americane ii trebuie o contrapondere. Incercarea de a-I face parteneri din stadiile primare de planificare ar fi avut mai multe sanse decit a-I pune in fata faptului implinit, cum au facut americanii, mai ales in privinta scutului anti-rachete din tarile Europei centrale. Poate.
In orice caz, cu relatiile actuale cu Rusia e imposibil ca orice politica in Marea Neagra sa poata progresa pentru moment. Georgienii, care chiar au crezut ca Occidentul se extinde si dincolo de mare primesc zilele astea suturi de la toata vesticii ca sa nu ii mai "provoace" pe rusi. Cu doua regiuni separatiste sprijinite pe fata de Rusia, e greu de vazut cum ar putea ei sa se impace cu situatia, dar fapt este ca daca nu sint cuminti in relatia cu Rusia se vor trezi singuri. Americanii par dispusi sa provoace Rusia doar in chestiunea scutului antiracheta, pe care o vad ca pe o problema de securitate directa, nu si in cazul mici Georgii, sau Moldove, care raman sa se descurce singure.
E greu de vazut ce elemente pozitive pot interveni in aceasta dinamica. Dl. Putin din presedinte va deveni probabil prim ministru dupa urmatoarele alegeri. La Casa Alba sint sanse sa ajunga un democrat, dar mult mai pusin se va schimba in politica fata de Orientul Mijlociu decat isi imagineaza lumea. In plus, momentul de reconciliere s-a dus, ca si amintirea bunelor relatii dintre Putin si G.W. Bush la prima lor intalnire, cand au avut un adevarat coup de foudre. Rusia, cu Putin presedinte sau prim ministru va practica pe viitor cu mult mai mare agresivitate capitalismul de stat, mai ales in domeniul energiei si pe pietele globale, si va avea o democratie controlata, nu numai prin mijloace de represiune, dar si prin subventionarea energiei pentru populatie.
Dar Rusia nu obtine numai succese pe aceasta cale. Invazia de tari mici din Estul Europei care vor sa intre in NATO si care s-au repezit la aceasta intalnire sa voluntarizeze trupe pentru Afganistan, tara de necucerit, ar trebui sa ii puna pe rusi pe ganduri. Bush a pierdut prietenia multor tari, dar Putin nu a castigat niciuna, nici macar Iranul sau Serbia. E uimitor ce mult se aseamana cele doua foste mari puteri la capitolul trezit simpatia altora.
Ceea ce se numea altadata Occident mai traieste astazi ca solidaritate si iluzie a ordinii globale doar la Pentagon si in aceste tari mici si induiosatoare, care aspira la Vest. Noi suntem una din ele. Celelalte sunt chiar mai mici: Croatia, Albania, Georgia, Macedonia. Toate impreuna pot strange doar vreo doua batalioane de trimis in Afganistan. Dar aspiratia lor arata ca suntem inca intr-un process neincheiat de recoagulare a unor blocuri. La sairsitul lui, Rusia va fi complet singura daca va continua politica actuala. Asta ar trebui sa-I infricoseze mai mult decat unilateralismul american, care nu ii ameninta direct.
