Elogiu lenei
Reflectiile de mai jos, improvizate dar nu intentionat ghiduse, mi-au fost induse de lectura,
intru odihna, a unei simpatice cartulii aparuta la editura Nemira: Ghidul lenesului. Mic tratat
pentru lenesi rafinati, de Tom Hodgkinson. Nimic mai potrivit pentru o dimineata mohorita, in care nu
ai chef sa te ridici din asternutul seducator, desi pustiu, decit sa deschizi un astfel de volum care-ti
incurajeaza, prompt, moleseala. Si care, in plus, are darul de a nu-ti pune prea tare mintea la
contributie, fiind destinat unor asemenea momente. Dar datoria m-a scos din placuta stare si m-a facut
sa-mi dau cu parerea, nu atit de jovial si de convins pe cit se arata autorul ghidului mai sus amintit,
despre lene. Asta pentru ca de mic mi s-a inoculat eronata ipoteza ca nimic nu este mai detestabil pe
lumea asta decit un om lenes. Ce-i drept, in copilaria mea lenea era un pacat capital, caci comunismul nu tolera inactivitatea, condamnind-o prin tot felul de produse (comice azi) propagandistice, ce indemnau la munca, la depasirea planului. Mai tirziu, m-am bucurat sa gasesc eseuri semnate de rafinati ai gindirii
precum Al. Paleologu sau Andrei Plesu, care reevaluau meteahna cu pricina, considerind-o
demna de toata stima. Lenea nu este, contrar inertiilor, o impotenta a gindirii, o sterilitate faptica. Dimpotriva: e o obligatorie etapa in elaborarea oricarei activitati mai acatarii. Eu unul o consider un semn de respect fata de propriul intelect si, daca Domnul a fost mai milostiv, fata de propria inteligenta.
Naturile agitate nu isi rezerva ragaz pentru a filtra cognitiv ceea ce infaptuiesc, iar asta conduce de
cele mai multe ori la o dezorganizare vizibila. Lenevind nu faci decit sa contempli (activitate
eminamente masculina, de aceea probabil imi repugna cucoanele poltrone; femeilor lenea nu le
sade bine daca nu le imprima o lascivitate salvatoare: dar si cind se petrece astfel...). Or,
lumea din jur se cere mai ales contemplata si abia apoi manipulata, organizata, pusa la cale.
Nu cred in oprelistile pe care obiceiul oriental de a tindali pe canapea, in pat le-ar pune in calea
realizarii cine stie caror marete planuri. Am gasit, cu ani in urma, intr-o carte a lui Paleologu (Bunul
simt ca paradox) o fraza pe care incerc s-o aproximez: "Lene insurmontabila nu ne provoaca
decit lucrurile pentru care sintem funciarmente incapabili". Are dreptate, cum altfel? O cunosc pe
propria-mi piele: persoanele care par extrem de active au si o rarisima disponibilitate de a se deda
cu maxima voluptate lincezelii. Numai ca exista diverse moduri de a lenevi: multe sint cu mult mai
lucrative, in plan spiritual, desigur, decit munca propriu-zisa. Prima reactie pe care o experienta
coplesitoare ti-o impune este repaosul. Ai nevoie de nitica pasivitate, de relas pentru a rumega ceea
ce se intimpla. Cartile care ma coplesesc, care ma domina, stilistic sau altfel, imi impun, inainte de
toate, tacerea. Simt nevoia de a ma desparti pentru o vreme de ele, pentru a avea dupa aceea curajul
de a le "ataca". E o mostra de lene constructiva, pentru ca numai in acest mod totul se poate
sedimenta, se poate decanta. Cei intelepti mereu au tras o gura de aer inainte sa se apuce de o treaba mai importanta. E o gluma graitoare in aceasta privinta: acostat de un tinar cu intrebarea: "ce faci, bade, sezi si cugeti?", batrinul raspunde fara sa suguiasca: "Nu, numai sed". Uneori e nevoie dor sa sedem, pur si simplu. Cine nu stie sa faca asta la timpul potrivit, nu da randament. Si rateaza una din placerile vietii. Care nu sint chiar atit de multe incit sa ne permitem sa le ocolim, din obtuzitate, din prejudecata. Prin urmare, sa fim lenesi, macar din cind in cind. Pentru ca lenea poate fi un filtru care ne
tempereaza iesirile, care ne stimuleaza imaginatia. Din lene, inchei subit aici...
Bogdan CRETU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
