Opinii

Intre amnezie si fair-play

Corneliu Condurache
31 ian 2007 813 vizualizări
Cind dupa preluarea mandatului, Alianta PNL-PD a modificat in 2006 legea alesilor locali, unul dintre principiile avute in vedere printr-un gen de consens politic,

imbratisat de altfel cu mare entuziasm inclusiv de catre liderii Partidul Social Democrat aflati in opozitie, a fost acela ca prevederile proaspat votate se aplica incepind cu legislatura urmatoare, adica dupa alegerile din 2008. Altfel spus, s-a convenit asa-numita neschimbare a regulilor in timpul jocului.

Printre beneficiarii acestor intelegeri politice - pentru ca asta au fost ele de fapt - s-au regasit imediat cunoscutii baroni locali din perioada 2000-2004. O data intrata in vigoare legea, ei au primit garantia pastrarii scaunului pina la finalul actualului mandat. Cum nu mai este o noutate, un astfel de caz foarte concret s-a derulat in Vrancea cu Marian Oprisan. Cind s-a incercat, totusi, fortarea celor convenite la adoptarea amintitei legi in toamna anului trecut in judetul nostru, insusi ministrul administratiei si

internelor, Vasile Blaga, n-a ezitat sa se pronunte fara echivoc in favoarea baronului de Vrancea. Intinzindu-i acestuia o curioasa si suspecta mina de ajutor, chiar inainte ca instanta de judecata sa se pronunte in respectiva cauza aflata pe rol. S-au iscat cu acest prilej controverse si banuieli care nu s-au stins nici pina astazi in diverse medii din judet. Tocmai de aceea, zilele astea, cind acelasi principiu al

neschimbarii regulilor in timpul mandatului sint readuse in discutie in textul proiectului de modificare a legii referendumului avind tinta mult mediatizatul demers al supendarii din functia de presedinte al

Romaniei a lui Traian Basescu este sugestiva amnezia de care dau dovada tocmai beneficiarii amintitelor prevederi din cazul legii alesilor locali. O minima existenta a fair-playului politic in relatiile dintre fortele cu reprezentanti in parlament ar fi trebuit sa dezvaluie alte realitati. Dar, cum spune tot o veche vorba de duh: "de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere"!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.