Evenimente speciale

Zilele Simion Mehedinți | Savantul din Soveja, omagiat la 150 de ani de la naștere

Ziarul de Vrancea
30 oct 2018 1634 vizualizări

Anul acesta, ediția cu numărul 28 a ,,Zilelor Simion Mehedinți" are o semnificație cu totul aparte: se împlinesc 150 de ani de la nașterea savantului (Soveja, 16 octombrie 1868), iar Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți” se apropie de ,,impresionanta” vârstă de 3 decenii (1991) de la înființare.

În Registrul unic pe țară al entităților nonguvernamentale din România, Asociația ,,Simion Mehedinți” ocupă poziția 230, în condițiile în care numărul acestor entități se ridică la 62.680 pe țară, iar despre Județul Vrancea, ,,nu există rezultate de căutare”. Orice încercare de a vedea în ce măsură statul sprijină sau măcar promovează entitățile neguvernamentale, este lipsită de succes chiar în condițiile în care unele asociații sau fundații sunt vectori culturali sau științifici autentici.

Asociația,,Simion Mehedinți” și-a propus, încă de la înființare, restituirea moștenirii științifice și culturale lăsată de savantul vrâncean (spiritul tutelar al Vrancei) și de alte personalități ridicate de pe acest meleag.

Anul acesta întreaga societate românească și-a adus aminte, doar declarativ, că se împlinesc 100 de ani de la ,,Unirea cea Mare”, ba mai mult, statul român, întreaga clasă politică și societatea civilă au promis constituirea unui ,,Fond special al Centenarului”.

Noi, Asociația ,,Simion Mehedinți”, ne-am propus cu mulți ani înainte să realizăm în cinstea Centenarului câteva obiective concrete:

a).Fondarea la Negrilești (2014) a unui Muzeu al Satului și o Casă Memorială dedicată ,,Poetului Vrancei” – Dumitru Pricop cel mai dăruit cu har poet născut până acum, pe acest meleag. La văleatul de 75 de ani de la nașterea poetului și 100 de ani de la Marea Unire, am dezvelit un bust al poetului. Am întrebat și am cerut și noi un ajutor din Fondul pentru Centenar. Net!! Nici măcar dascălii de la școlile vecine n-au fost prezenți.

b).Ne-am propus realizarea unui ,,Dicționar al academicienilor vrânceni” prin care am dorit să dăm la iveală contribuția Vrancei la efortul științific și cultural al acestui neam. Am fi dorit ca această lucrare, o Evanghelie a Vrancei, să fie măcar în fiecare bibliotecă școlară și publică din județ și de ce nu, în toate bibliotecile județene din țară.       

,,-Nu avem bani prevăzuți la buget” ne spun unii directori și primari!!! Dar unde-s banii pentru Centenar! Unde-i grija noastră pentru educația patriotică, pentru valori – pe care o clamăm mereu!!???

c).Al treilea obiectiv dedicat Centenarului Marii Uniri este sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea lui Simion Mehedinți, cel care în 1918 avea 50 de ani, era membru titular al Academiei Române, creatorul școlii românești de geografie, ministru al instrucțiunii și cultelor, reformatorul școlii românești – cel care spunea că ,,Unirea este cea mai importantărealizare de la Decebal”...

Anul acesta, la fel ca și anul trecut, Zilele ,,Simion Mehedinți” încep de vineri 2 noiembrie 2018, ora 11,00 la Casa de Cultură ,,C. C. Giurescu” din Odobești cu o activitate de mare interes științific și geopolitic european ,,Emmanuel de Martonne, geograful României Mari” la care participă și ambasadorul Franței la București, excelența sa Michele RAMIS. Programul complet al manifestării va apărea la sediul Casei de Cultură ,,C. C. Giurescu” Odobești și în presă.

Dăm mai jos programul ediției a XXVIII-a a Zilelor ,,Simion Mehedinți” și invităm cu toată căldura pe toți vrâncenii interesați de cultura acestui neam.

Costică NEAGU

Președintele Asociației ,,Simion Mehedinți”

Programul Zilelor Simion Mehedinți  Ediţia  a  XXVIII-a  29 octombrie-4 noiembrie 2018

Activităţi de cunoaştere a vieţiişi operei lui Simion Mehedinţi, în şcolişi licee din Judeţul Vrancea: Liceul Pedagogic, Focşani;Liceul de Artă ,,Gh. Tattarescu, Focșani; ,,Şc. Pufeşti; Şc. Rotileşti– Câmpuri; Şc. ,,S. Mehedinţi”, Soveja; Școala ,,Al. Vlahuţă”Gugești şi altele.

I. VINERI 2 nov. 2018, orele 11,00, Casa de Cultură ,,C. C. Giurescu”, Odobești:Omagierea lui EMMANUEL DE MARTONNE, geograful României Mari,invitat de onoare: MICHELE RAMIS, Ambasadorul Franțeila București.Vor susține scurte prezentări: Cercetător Șerban Dragomirescu, Prof. univ. dr. Ioan Ianoș, Drd. George V. Ursu, Dr. Romeo-Valentin Muscă.

II.  SÂMBĂTĂ , 3 nov. 2018, orele 9,30, MUZEUL UNIRII, FOCŞANI:

a).DESCHIDEREA ACŢIUNII. Alocuţiuni;

b).LANSARE DE PUBLICAŢII ŞI CĂRŢI:

1). BULETINUL ASOCIAŢIEI SIMION MEHEDINŢI, nr. 21, Ed. Terra, Focșani, 2017. Prezintă: prof.  Dr. Nicolae Damian, Universitatea din București, D. F. P. Focșani;

2). Lansare de carte: Costică NEAGU – Dumineca Poporului, creația populară – culegere, vol. III,. Prezintă Conf. dr. Costică Neagu, Univ. din București, D. F. P. Focșani.

c). SESIUNE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE – 10,00-11,30:

1). Simion Mehedinți și geopolitica românească – Conf. univ. dr. Marius-Cristian NEACȘU, Academia de Științe Economice, București;

2). Simion Mehedinți - Drumul spre performanțăși recunoaștere- Prof. univ. dr. Ion IANOȘ, Universitatea din București;

3). Cum a fost curmată o nedreptate făcută lui Simion Mehedinți la apusul vieții sale – Cercetător Șerban dragomirescu, Institutul de Geografie al Academiei Române;

4).Titlu rezervat...–Prof. univ. dr. Gheorghiță GEANĂ, Universitatea din Bucureşti;

Moment omagial: 28 de ani dedicați Asociației ,,Simion Mehedinți”: Constantin MACARIE 75.

Invitați de onoare: Autorii lucrăriiDicționarul academicienilor vrânceni, coordonat deCostică Neagu.

DEPLASARE: Focşani-Panciu-Soveja  (14.00  - 16.00)

SOVEJA: Vizitarea Centrului Cultural ,,Simion Mehedinți” (Colecția Simion Mehedinți și colecția etnografică), Vizitarea Muzeului ,,Miorița” și a Școlii ,,Simion Mehedinți” Soveja(lansare și expoziție de carte, revista ,,La Noi...”, dialog între generații, discuții, evocări etc.

Omagierea profesorului Constantin Macarie  pentru cei 28 de ani dedicați Asociației ,,Simion Mehedinți”;

III.  DUMINICĂ, 4 nov. 2018, ora 9,30 Excursie la Orjoaga – Ferma Bălbărău, Monumentul plaiurilor sovejene; Acoperământul Maicii Domnului; divertisment turistic;pelerinaj la mormântul lui SimionMehedinţi.

*   *   *

NOTABENE: Organizatorii invită pe toți vrâncenii și nu numai, interesați de cultura și istoria acestui neam, de Simion Mehedinți, de Centenarul Unirii românilor într-un stat național și unitar.

În documentul atașat puteți citi Programul Zilelor Simion Mehedinți  E d i ţ i a  a  X X VIII-a  29 oct.-4 noiembrie 2018 în format docx


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.