După trilogia construcțiilor romanești, care a adunat cam toate recunoașterile anului 2021, Gheorghe Mocanu revine în vitrina imaginarului epic cu această culegere de Nuvele, Schițe și Povestiri - de parcă simțea nevoia unui moment de relaxare și de refacere a energiilor consumate în travaliul depus anterior. Ceea ce nu s-a întâmplat la începuturile sale scriitoricești - obișnuita etapă a exercițiilor la sol (nuvele, povestiri scurte) care să anunțe zborul spre romanul desfășurat de mai târziu - se realizează acum prin această plonjare a rebours în activele prozei scurte, după ce ne-a convins că are suficiente resurse romanești.

Căci autorul a intrat în literatură exploziv, insurgent și cutezător, de-a cules toate laudele criticii literare și toate recunoașterile acelui an.

Regăsim și în noul său volum, Dihonia (editgraph, Buzău, 2022), având titlul celei mai articulate nuvele, același scriitor crocant și seducător cu verbul trecut totdeauna prin cheseaua cu dulcețuri. Cum provine din cadrele poliției, acțiunea, dar și personajele sale sunt, în cele mai mule cazuri, culese din acest mediu social, al apărătorilor legii și ordinei publice.

Totdeauna mi-am dorit să pot identifica într-o dispunere narativă cele cinci momente ale acțiunii epice- Introducerea, Intriga, Dezvoltarea acțiunii, Punctul culminant și Deznodământul - și mărturisesc că de cele mai multe ori mi-a fost greu, de nu cumva imposibil, să le sesizez existența. Or, în proza lui Gheorghe Mocanu ele sunt delimitate cu atâta claritate că pot servi de model pentru profesorii care predau Teoria literară.

Aflat în prima lui misiune practică, un elev de la circulție face imprudența să oprească în trafic, să legitimeze pe generalul Țandără și, odată cu înmânarea actelor, din greșeală îi înmânează și caietul său de observații. Gafă monumentală și bietul elev e convins că visul său de polițist este compromis pentru totdeauna. Printre miile de gânduri prăpăstioase de care e traversat, se gândește deja și la o recalificare. Dar tocmai când disperarea părea fatidică apare generalul care-i înmânează caietul. Îl înduplecase soția să nu-i facă acest rău imens cu consecințe dezastruoase pentru destinul și viitorul tânărului.

La fel Lică Nebunul; cumpără un bilet la Loto și trece pe formular numerele afișate deja pe geam drept câștigătoare. Văzând că numerele publicate în ziar sunt identice cu cele de pe bilet se consideră deja bogat și face tot felul de promisiuni altruiste. Zarva este imensă toți sunt convinși c-a dat norocul peste el, până când gestionara îi lămurește că în adevăr numerele lui Lică Nebunul au fost cele câștigătoare la tragerea trecută, dar nu-i deloc sigur că vor ieși câștigătoare și la cea care urmează.

O povestire interesantă este cea intitulată Mlăuț - câinele dresat să descopere infractorii. Este interesantă pentru că autorul se substituie în rolul patrupedului și privește lumea și oamenii prin grila îndrăgitului animal.

Altfel, ce să spun? Polițiștii sunt și ei oameni, au toate calitățile și defectele omenești, iar Ședința din Dealul Măgurii îi prezintă cu toate slăbiciunile lor, care nu sunt cu nimic diferite de cele obișnuite.

Există o prejudecată, că o proză trebuie musai să conțină și un grăunte erotic - sarea și piperul narațiunii. Gheorghe Mocanu ignoră acest aspect, doar într-o povestire, La o Galbenă de Odobești, există o secvență mai fierbinte, dar și aceea bine disimulată: O așeză direct pe pat și porni motoarele aprinse de scânteile care ieșeau din ei, precum artificiile la zi de sărbătoare. Îi cuprtinse buzele într-un sărutat prelung, iar mâinile lui căutau peste tot acea comoară pe care bărbații o explorează de la Facerea lumii și până în zilele noastre, fără a-i descoperi în întregime tezaurul. Căutăprile continuă cât va fi lumea, iar tezaurul va fi inepuizabil se pare... (p. 198). Nu știu dacă chiar este inepuizabil, dar sunt convins că are acea capacitate rară de a se regenera la infinit.

Ar mai fi de remarcat abilitatea scriitorului în construcția unei narațiuni și spontaneitatea dialogurilor, replicile sprințare, pline de nerv și autenticitate, ceea ce conferă narațiunii o ritmică vivace și un dinamism captivant. E o dovadă că autorul este un observator atent al lumii prin care se mișcă și știe să-i conserve lexicul și frazarea ca elemente de distincție și identitate. Minți de îngheață micul pe gratar, în strigă Costică barmanului de cârciuma La minciună. Sau, cum spune polițistul Vasile Bolovan, considerat de toți ca fiind cu mintea mai înceată: Dați-mi un costum de scafandru, că vreau să explorez o lacrimă (p.157). Sau: Gheorghe Ulmeanu, personajul principal din Dihonia mergând spre casă nu simțea șuvoiul de apă rece care se scurgea pe lângă el, ca și când cineva ar fi găurit oceanul cerului cu un sfredel (p.37).

Cartea e plină de asemenea floricele stilistice și formulări metaforizate, care fac dovada unei depline maturități scriitoricești.

Am lăsat la sfârșit relatarea din Dihonia al cărei conținut se decon-tează din memorialistica autorului, din începuturile sale literare și din climatul cultural vrâncean cu care s-a intersectat și de la care a sperat o exigență a actului de creație literară. Deși au nume codificate, i-am identificat pe toți cei din cenaclul literar vrâncean și experiența sa îmi confirmă ideea că în Vrancea se scrie mai mult decât se citește, că orgoliile nu sunt nici pe departe acoperite de creația lor literară. Cu câteva excepții, cei mai mulți, îmi pare rău că trebuie s-o afirm, băltesc într-o mediocritate stânjenitoare. Le lipsește scriitorilor vrânceni dorința de a se autodepăși, de a se alimenta permanent cu ceea ce oferă piața literară, le lipsește tentația de a se conecta unei direcții literare aflate în plină afirmare și le lipsește efortul intelectual de a-și pune la punct cadrul epistemic al actului de creație literară. Sunt desigur și câteva excepții, dar am inserat aici mai multe metehne ale spiritului vrâncean pentru a sublinia apăsat că Gheorghe Mocanu nu este un produs al cenaclului vrâncean ci al propriei sale râvne literare. Or, faptul acesta rezultă cu prisosință din aceste pagini mărturisitoare.

Încă ceva. Dac-ar fi să fac o recomandare autorului, i-aș propune să insiste mai mult asupra caracterizării personajelor, să găsească acele trăsături care să le confere identitate și distincție. În rest, ce să spun? Îl felicit pe autor pentru acest dar primăvăratic, oferit într-o vreme când ne pregătim să întâmpinăm Învierea Domnului și-l așteptăm cu alte noutăți în vitrina literară.