Evenimente speciale

VIDEO | Mesajul de Crăciun al Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Ziarul de Vrancea
25 dec 2019 1993 vizualizări

Singura naștere sărbătorită la scară planetară, de miliarde de oameni, însemnați cu Numele mai presus de orice nume (cf. Filipeni 2, 9) al Sărbătoritului, este Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, evenimentul cel mai important din istoria umanității, petrecut în urmă cu 2019 ani, în Betleemul Iudeii din Orientul Apropiat. N-a fost vorba, atunci, de venirea pe lume a vreunui prinț pământesc, ci de nașterea după trup a Împăratului cerurilor Însuși, adică a Fiului lui Dumnezeu, Care, din iubire infinită față de oameni și ascultare smerită față de Părintele ceresc (cf. Filipeni 2, 7-8), Și-a asumat firea omenească, sub chipul unui prunc plăpând și nevinovat, născut din pântecele neprihănit al Sfintei Fecioare Maria, prin lucrarea Preasfântului Duh.

De-a lungul existenței umane, Dumnezeu Cel în Treime închinat Și-a manifestat, în multe feluri, grija Sa părintească față de creație și om, însă plenitudinea iubirii divine s-a arătat în două momente cruciale din viața omenirii: nașterea Mântuitorului Iisus Hristos în ieslea Betleemului și moartea Sa jertfelnică pe Crucea Golgotei; cel dintâi a însemnat întruparea iubirii smerite în veșmântul naturii umane, când Fiul lui Dumnezeu, coborând pe o scară de argint, S-a făcut și Fiul Omului (cf. Matei 12, 8; Ioan 3, 14), iar cel de-al doilea moment a fost triumful iubirii răstignite asupra urii diavolești, prin ascultarea desăvârșită a Domnului Hristos față de Dumnezeu-Tatăl, care a culminat cu jertfirea de bunăvoie a propriei Sale vieți, pentru ștergerea păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva și izbăvirea oamenilor din robia morții și a iadului.

Știind, așadar, că Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi (cf. I Ioan 4, 19), să-I mulțumim cu recunoștință pentru darul neprețuit al Iubirii Sale întrupate în Persoana Pruncului Iisus și să ne întărim nădejdea în iubirea Lui dezinteresată și jertfelnică, amintindu-ne că Răsăritul cel de Sus ne-a cercetat pe când ne aflam „în latura și în umbra morții”. Să nu deznădăjduim nici o clipă pe drumul vieții, indiferent de necazurile și încercările prin care vom trece, căci, dacă, atunci, Iubirea divină S-a întrupat spre izbăvire, acum, ea se împărtășește spre îndumnezeirea noastră, a tuturor, pentru că „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).

Cu aceste gânduri, vă îmbrățișez cu dragoste părintească în Hristos-Domnul și vă doresc tuturor ca Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului să le petreceți cu bucurie sfântă, în pace și iubire frățească, și cu sporite nădejdi de mai bine, în anul mântuirii 2020. Întru mulți și binecuvântați ani!

C i p r i a n

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Text informații + foto+ VIDEO:arhiepiscopiabzvn.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.