Evenimente speciale

Orchestra UNIREA leagă oraşele Unirii marţi, la Ateneul Popular din Focșani

Ziarul de Vrancea
26 sep 2018 1329 vizualizări
Marţi, 9 octombrie 2018, ora 19.00, va avea loc la Sala Mare a Ateneului Popular concertul de deschidere a turneului naţional de concerte simfonice de muzică clasică românească "Orchestra UNIREA leagă oraşele Unirii". Concertul face parte dintr-un proiect de anvergură cu rolul declarat de a celebra Centenarul Marii Uniri printr-un itinerariu cultural în oraşele-simbol care şi-au legat numele de unirea tuturor provinciilor româneşti.

Dincolo de evocarea directă a Marii Uniri prin tocmai denumirea  ansamblului muzical – Orchestra UNIREA, traiectoria desfăşurării turneului de concerte simfonice subliniază unitatea spaţiului românesc, legând cele mai importante puncte ale evenimentelor istorice ce au dus la făurirea României Mari: Focşani, Iaşi, Chişinău, Cernăuţi, Bucureşti, Alba Iulia.

 

Turneul propriu-zis va avea loc în perioada 9 – 18 octombrie 2018.

 

Conceptul proiectului vizează de asemenea, componenta unităţii culturale a spaţiului naţional, prezentând publicului o colecţie de lucrări muzicale aparţinând celor mai importanţi compozitori români originari din principalele provincii istorice româneşti: Paul Constantinescu (Muntenia), Ciprian Porumbescu (Bucovina), Eugen Doga (Basarabia), Sigismund Toduţă (Transilvania). Programul mai cuprinde şi două lucrări ale unor compozitori contemporani: Vlad-Răzvan Baciu şi Şerban Nichifor.

 

Solişti ai turneului vor fi doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai momentului – violonista DIANA JIPA şi pianistul ŞTEFAN DONIGA. Conducerea muzicală aparţine dirijorului VINCENT GRUGER.

INTRAREA ESTE LIBERĂ, pe bază de rezervare făcută la Agenţia Ateneului Popular.

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.