Evenimente speciale

Foto | Primul martir al Bisericii, prăznuit în Parohia Păunești din județul Vrancea

Ziarul de Vrancea
29 dec 2022 1341 vizualizări

Credincioșii Parohiei vrâncene Păunești I l-au cinstit marți, 27 decembrie 2022, pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica din localitate, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

În soborul slujitor s-au aflat pr. paroh Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, pr. Daniel Dumbravă, de la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nord din Focșani, pr. Nicușor Chiriac, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Adjud, pr. Iulian Dumitriu, de la Parohia Păunești II, și pr. Ioan Ploscaru, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Arhiepiscop Ciprian, care a vorbit despre viața și faptele Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir creștin.

„Era un tânăr educat, care, asemenea Sfântului Apostol Pavel, învățase la picioarele marelui rabin Gamaliel. Ar fi putut ajunge și el un cărturar, un învățător de Lege – cel care explica Tora sau Legea Vechiului Testament în sinagogă –, dar nu s-a gândit la o astfel de carieră, ci și-a dedicat viața slujirii lui Hristos. Sfântul Ștefan a fost marcat în adâncul sufletului de porunca cea nouă pe care Mântuitorul Iisus Hristos a dat-o Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, înainte de Sfintele Pătimiri, când a spus: «Să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi» (Ioan 13, 34), adică mergând până la jertfirea vieții din iubire față de semeni. Mai mult decât atât, ne aducem aminte că, în Predica de pe munte, i-a îndemnat pe ascultătorii Săi să-i iubească inclusiv pe vrăjmași (Matei 5, 44), cel dintâi care a împlinit această poruncă fiind Sfântul Arhidiacon Ștefan. Vedem că porunca iubirii, chiar și față de vrăjmașii noștri, care presupune iertare, este posibil de îndeplinit, așa cum ne-au dovedit toți martirii și mărturisitorii din primele secole și până în veacul al XX-lea, care nu s-au temut de moarte când au fost puși în situația de a-L mărturisi pe Hristos”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Ștefan Gîndac, absolvent de Teologie Pastorală și ostenitor la Centrul Eparhial, a fost hirotonit în treapta de diacon, pe seama Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Buzău.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.