Evenimente speciale

FOTO | Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bordești, resfințită la 323 de ani de la zidire

Ziarul de Vrancea
19 aug 2022 1858 vizualizări

Moment istoric în comuna vrânceană Bordești: biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate a fost resfințită marți, 16 august 2022, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În ultimele aproape trei decenii, lăcașul de cult, construit în stil brâncovenesc, la sfârșitul secolului al XVII-lea, a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit domnului Adrian Gavrilă, primarul comunei Bordești, Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și o icoană a Maicii Domnului.

După rânduiala târnosirii bisericii prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită, atât în exterior, cât și în interior, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în lăcașul de închinare, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, din care au făcut parte pr. Marian Gegea, consilier eparhial la Sectorul Cimitire, monumente și servicii funerare, pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. paroh Dan Burducea, precum și alți preoți din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

„Trăim cu toții bucuria reînnoirii acestui lăcaș de cult, ridicat în urmă cu mai bine de trei secole. A cunoscut multe încercări de-a lungul timpului, însă de fiecare dată s-a intervenit asupra lui, iar din 1994 a suportat lucrări de consolidare și restaurare foarte serioase, încât i s-a putut reda frumusețea cea dintâi. Biserica aceasta exprimă credința și dragostea de Dumnezeu a strămoșilor noștri. De aceea, frățiile voastre, care sunteți urmașii celor ce s-au ostenit cândva să vă lase o astfel de moștenire, aveți datoria să-i pomeniți în rugăciune. Oricine ctitorea o biserică sau o mănăstire nu o făcea pentru fala lui, ci spre slava lui Dumnezeu și cu nădejdea că Părintele ceresc, în marea Sa milostivire față de oameni, va avea milă și de el la Judecata cea de obște”, a afirmat Părintele Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul rostit după slujba de sfințire.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit domnului Adrian Gavrilă, primarul comunei Bordești, Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și o icoană a Maicii Domnului.

Biserica fostei Mănăstiri Bordești a fost ctitorită de Mănăilă Mărăcineanu, „faimosul căpitan de lefegii” al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu soția sa, jupâneasa Mira, alături de copiii Radu, Șerban, Ștefan, Răducanu și Maria, între anii 1698-1699. Pictura în frescă de pe pereții interiori a fost realizată de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul (Mutu). Cutremurele și alunecările de teren au avariat grav lăcașul de rugăciune, care a fost închis în anul 1911. În data de 10 martie 1915, printr-un decret regal, semnat de Regele Ferdinand I, biserica a fost declarată monument istoric. Prin contribuția exclusivă a Ministerului Culturii și Cultelor, în perioada 1994-2010, sfântul lăcaș s-a aflat într-un amplu proces de consolidare și restaurare. Începând cu anul 2011, prin osteneala preotului paroh Dan Burducea, ajutat de autoritățile locale și de credincioșii din comuna Bordești, lucrările au fost continuate, în vederea redeschiderii bisericii, după cum urmează: rezidirea Sfintei Mese și a Proscomidiarului, dotarea lăcașului de închinare cu o nouă catapeteasmă, scaun arhieresc, strane și obiectele de cult necesare slujirii liturgice.

Text informații + foto:arhiepiscopiabzvn.ro

Citiți și:Biserica dregătorului Mănăilă din Bordești a fost redată cultului

”După mai bine de un secol, la altarul Bisericii din Bordești s-a oficiat Euharistia. IPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat sfințirea Bisericii construite de clucerul Mănăilă Mărăcineanu și jupânița Ilinca în Bordești, la granița dintre secolele XVII-XVIII. Devenit schit, a fost închinat Episcopiei Buzăului în 1742 de Șerban și Ștefan, feciorii clucerului, ca în jurul anului 1800 să fie transferat Mănăstirii Băbeni și indirect închinat unei mănăstiri din Ianina (Grecia). Seismele din 1802 și 1838 au produs mari pagube lăcașului, iar incendiul din 1856 a distrus chiliile monahilor. Aflat într-o situație precară, logofătul Al. Plaino a profitat și a obținut în instanță 23 din cele 25 de ha ale așezământului. Legea secularizării din 1863 i-a dat ultima palmă, deposedându-l de bruma de avere, iar lăcașul a ajuns în grija preotului satului. Trei alunecări de teren în 1899, 1911 și 1915 au fost suficiente pentru a-l scoate din circuitul liturgic. Consolidat și restaurat în etape succesive, care au durat jumătate de secol, în 2010 lucrările au fost finalizate, iar în 2014, cu ocazia comemorării domnitorului Constantin Brâncoveanu, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a redeschis lăcașul. De astăzi, 16 august 2022, Biserica brâncovenească din Bordești a reintrat în circuitul liturgic. Evenimentul a fost organizat de preotul paroh Dan Burducea, protoiereul Oscar Frunză, cu sprijinul Primăriei Bordești și marchează un moment simbolic în istoria locului. Păcat însă că societatea care a efectuat lucrările de restaurare în anii 90 nu a ținut cont de acest lucru, constructorii dezgropând mormintele aflate în gropnițele din interiorul lăcașului (pronaos + pridvor), precum și mormintele din exteriorul lăcașului, fără să țină cont că erau mormintele ctitorilor, mai precis familia căpitanului Mănăilă, unul dintre dregătorii domnitorului Constantin Brâncoveanu. O cercetare atentă a inventarului ar fi adus elemente interesante despre ctitor și epocă. Nu este singurul caz în Vrancea, unde constructorii au trecut cu buldozerele peste ruine și morminte!

Romeo-Valentin Muscă”-Muzeul Vrancei

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.