Electoral

Liberalul Mihai Sorin Opriș la Digi 24: ”Trebuie să votăm cu toții ”DA” la referendum”

Ziarul de Vrancea
23 mai 2019 1201 vizualizări

Mihai Sorin Opriș, președintele PNL Odobești,a vorbit despre necesitatea votării la referendumul pentru justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis, într-o declarație dată pentru postul de televiziune Digi 24, la mitingul organizatul de PNL la București pe 18 mai.

Trebuie să votăm cu toții ”DA” la referendum. Este foarte important ca aceste legi, care au fost deja propuse, să nu intre în vigoare și să se termine cu furatul acesta care este la nivel național. Noi dacă nu ne mobilizăm să  votăm ”DA” la referendum,  înseamnă că hoția va fi legalizată”, a spus Mihai Sorin Opriș la Digi 24.

Acesta a mai făcut referire, ulterior, într-o declarație dată presei din Vrancea, la echipa pe care o are la Odobești, una extrem de ambițioasă, prezentă la majoritatea acțiunilor de campanie ale Partidului Național Liberal. ”Sunt fericit să am alături de mine colegi cu o mare disponibilitate în ceea ce privește timpul petrecut în cadrul comunității locale, pentru că acolo aflăm problemele reale ale oamenilor. Fie la Odobești, fie la Focșani, fie la București, echipa noastră și-a făcut datoria și a discutat cu oamenii participând la numeroase acțiuni de campanie. Le mulțumesc colegilor mei Claudia Codrescu, Ștefanache Andrei, Mihai Nedelcu, Rică Neșu, precum și consilierului județean Victor Ciumac, mereu activi și dispuși la efort în folosul comunității”, a precizat Mihai Sorin Opriș.

Material publicat de S C Nord Est Media SRL Focșani, realizat de Media Vemo, la comanda de PNL. Cod mandatar financiar: 41190007

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.